Macelarul si Pescarita (Fr. Boucher)

[altmariusart]

joi, 22 septembrie 2011 http://www.revistamagazin.ro/content/view/8930/7/

Iata o asociere care ne duce cu gândul la o piata abundent populata de clienti nesatiosi. Din fericire, este numai o combinatie de porecle cu iz peiorativ. „Macelarul” a fost rafinatul si dulce-eroticul pictor francez François Boucher (boucher = macelar), iar „Pescarita” a fost frumoasa, cultivata si inteligenta marchiza de Pompadour, al carei nume originar de familie a fost Poisson (peste). Legatura dintre cei doi, sub umbrela suverana a lui Ludovic XV, a reprezentat stilul rococo pentru istoria artelor, adica acel curent „înmiresmat” care a urmat mai severului baroc si care a fost detronat, spre finele secolului XVIII, de stilul neoclasic. Mai pe sleau spus, rococo-ul a fost imaginea serbarilor galante ale Curtii regale, uneori mutata în aer liber pentru a deveni pastorala. Fiu de artist decorator, François Boucher (1703-1770) a fost un mare talent nativ, ajuns usor în gratiile regelui si datorita faptului ca s-a nascut la Paris. El ajunge la doar douazeci de ani în elita pictorilor (câstiga „Premiul Romei”), iar peste numai câtiva ani devine membru atasat al Academiei de pictura si sculptura. Mesajele sale idilice, stilul edulcorat si erotismul placut si neagresiv l-au facut remarcat de catre metresa principala a lui Louis XV, marchiza de Pompadour. Aceasta femeie (care la douazeci si patru de ani renuntase la casatorie pentru a se instala la Palat si a primi titlul nobiliar) avea o educatie aleasa (în spiritul Ordinului Ursulinelor) si crease un mediu intelectual select la Paris, din care nu lipsea însusi Voltaire. Marchiza s-a metamorfozat repede în protectoarea stilului rococo, cel care avea sa invadeze Curtea regala si tot ce însemna rafinament nobiliar în Franta. Rotunjimile formelor si arabescurile furniturilor, vioiciunea culorilor si personajele vesele, dragastoase si îmbujorate reprezentau moda epocii lui Ludovic XV. Sa recunoastem, în treacat fie spus, ca astazi sunt reapreciate un birou, un scaun sau un secretaire rococo, atunci când le zarim pe la „antichitati”. A fost trecator ca orice moda, iar imediat dupa Revolutie (1789) i s-a spus „moda veche”. Boucher a vazut femeia ca pe o strengarita cu forme plinute (dar nu exagerat, ca la Rubens, unul dintre preferatii sai), pornita pe sotii erotice, fara sa fie o provocatoare vulgara. Nu se stie cine i-a fost model pâna la casatorie, dar este limpede ca nevasta i-a devenit subit muza nudurilor sale. De altfel, marele enciclopedist Denis Diderot, exasperat de dulceata si ipostazele uneori „indecente” ale odaliscei lui Boucher, i-a spus cu naduf ca-si prostitueaza propria sotie. Dar decoratorul de saloane si pictorul aveau protectia neconditionata a metresei principale, careia i-a dedicat numai portrete sobre. Chiar si fara protectia sus-pusa, Boucher a cucerit realizatorii de goblenuri, tapiserii si portelanuri cu scenele sale generatoare de buna dispozitie si subtile îndemnuri hormonale. Atât de iubit a fost François Boucher de catre contemporanii cu gust artistic, încât secolul XVIII poate fi considerat a fi fost cotropit de trioul Ludovic XV, Marchiza de Pompadour si Boucher. Gloria lor n-a durat mult. Marchiza a murit în 1764, regele în 1774, iar Boucher în anul epocal 1770 – nasterea lui Beethoven. Revolutia franceza i-a maturat din constientul colectiv ca pe o dâra de praf de pe un vechi pian. Dar placerea ochiului se respecta si stilul rococo este iarasi relaxant, odihnitor si un excelent antistress. Când sorbi cafeaua dintr-o cescuta rococo, parca te lasi mângâiat de o marchiza cu priviri languroase... PAUL IOAN