M. L. Ricketts cu M. Eliade la Paris în 1984
Cea din urmă convorbire cu Eliade a fost consemnată într-o agendă americană cu arcuri, pe cinci file, care ulterior au fost smulse și îndosariate. Intitulată „Note din Paris“, se întinde pe opt pagini, scrise cu diferite pixuri de culoare albastră. Cu o singură excepție, întrebările sînt notate cîte una pe pagină, lăsînd restul ei liber pentru răspunsuri. Dar una dintre ele a rămas fără răspuns și nu a fost raturată. Oare pentru că Ricketts nu-și mai amintea ce i-a spus Eliade? Remarca despre Blaga e însemnată pe un verso. Am mutat-o la finalul întrebărilor, înaintea celeilalte ziceri „libere“, scrisă pe ultima pagină, în spațiul rămas după întrebarea raturată.
În toamna anului 1984, Ricketts îl vizitează pe Eliade la Paris, în vederea documentării asupra vieții lui din anii 1945-1956. Cîștigase un grant de un an pentru viitoarea carte, Mircea Eliade dezrădăcinatul, pe care însă nu va mai reuși s-o încheie. Întrebările pregătite acum sînt mai puține și foarte amestecate. Ele reprezintă, de fapt, completări la interviurile anterioare. Răspunsurile nu sînt atît de interesante precum acelea, dar, puse în context și coroborate cu alte date, se vor dovedi la fel de prețioase.
Deși Ricketts a stat la Paris mai bine de o săptămînă, Eliade nu a putut discuta cu el decît de trei ori, căci avea o agendă încărcată, pe fondul unei convalescențe (după răceală). Răspunsurile au fost, așadar, primite cu ocazia cinei pe care au luat-o la restaurantul Le Relais Normand (în Hôtel d’Evreux), a vizitei pe care i-a făcut-o în apartamentul său din Place Charles Dullin și, înainte de plecare, cînd Eliade a venit la Hôtel Diamond ca să-și ia rămas bun. I-a încredințat Adrianei Berger sarcina de a se ocupa de el, de a-l plimba prin Paris arătîndu-i hotelurile, casele și străzile unde locuise1. De această dată însă, Berger lipsește cu desăvîrșire din notițe, deși fusese de față cel puțin la prima întrevedere cu Eliade. Dacă bănuiala noastră se va adeveri, ea trebuie să fie omniprezentă în jurnalul parizian al lui Ricketts. Bogata lor corespondență – încă inedită – oferă și ea diverse detalii.
În locul următoarei întrevederi cu Eliade, care nu a mai putut avea loc, Ricketts și-a însemnat o scurtă convorbire cu Christinel, pe trei file dintr-un blocnotes de dictando, desprinse apoi și îndosariate. Tot acolo a consemnat și o discuție cu Ioan Petru Culianu2.
Din convorbirea cu Christinel, Ricketts reține doar detalii despre moartea și înmormîntarea lui Eliade, alături de o relatare a ceea ce el numește „the LaRouche affair“. Ecourile acestei din urmă „afaceri“ s-au stins repede, suspect de repede. Chiar și aceia care-și mai amintesc de ea – în beneficiul cercetătorului curios, sosit în campusul Universității din Chicago – o fac cu stinghereală și nu fără confuzii. I se cuvine, prin urmare, toată atenția și o va primi într-un articol aparte.
N. red.: Manuscrisele dialogurilor Mac Linscott Ricketts – Mircea Eliade se găsesc, în original, și pot fi consultate în arhiva New Europe College.
___________________
Note:
1. Eliade, Jurnal, II, ed. de M. Handoca, Editura Humanitas, București, 1993, pp. 476-478 (7, 9 și 14 octombrie 1984).
2. Publicată în una dintre anexele studiului nostru, „Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade şi felix culpa. Supplementa“, Studii de istorie a filosofiei româneşti (Bucureşti), XVIII, 2022.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius