Unul dintre fenomenele cu răsunet ce au marcat nu doar istoria presei interbelice românești, ci și societatea românească, a fost, fără doar și poate, conflictul uneori doar ideologic, alteori transformând zona Brezoianu, Sărindar și Piața Universității în scene ale unor ciocniri violente dintre două mari trusturi de presă – Universul, cu sediu pe strada Brezoianu și Adevărul-Dimineața, de pe strada Sărindar.
Radicalizarea opiniei publice româneşti de la jumătatea anilor ’30, deşi expresie evidentă a unor evoluţii şi derapaje interne, nu poate fi însă înţeleasă independent de situaţia internaţională. Aceasta din urmă nu va oferi doar argumentele dezbaterii sau elementele discordiei, ci, în mod natural, va atrage societatea românească în valul evenimentelor. Presa politică, bucurându-se probabil de cea mai mare efervescenţă din întreaga istorie românească, se va implica activ în această dezbatere, confruntarea dintre Universul şiAdevărul-Dimineaţa rejucând parcă, la o scară mai mică, marea dezbatere internaţională.
Ciocnirile și disputele vor gravita în jurul unor multitudini de probleme fie de natură internă, fie externe. Întelesul dat democrației, căilor modernizării și consolidării statului vor fi adesea puncte de dezbatere, ziarele din Sărindar fiind înclinate să susțină ideea nevoii unor largi reforme sociale, în timp ce Universul va accentua primatul ideii naționale și al etnicității. Atacarea Etiopiei de către Italia Fascistă, Războiul Civil din Spania, remilitarizarea Renaniei vor fi privite din unghiuri fundamental opuse, constituind argumente ale disputei din ce în ce mai aprinse în 1936. Scanteia radicalizării totale a conflictului a reprezentat-o procesul „celor nouăsprezece comuniști”, dintre care făcea parte și Ana Pauker. Procesul începe pe 27 februarie, 1936, la Bucureşti, iar de acum disputa devine insolvabilă.
Rezultatul propriu-zis al acestei lupte de idei nu a intârziat să apară. Confruntării ideatice din presă, îi va urma confruntarea directă în stradă. Ziarul va informa pe 9 mai ca „Uniunea naţională a studenţilor creştini” va face demonstraţii în centrele oraşelor, grupurile acestora fiind însă infiltrate de „antifascişti”, care pe lângă îndemnurile de desolidarizare au recurs la violenţe, care au condus la încăierări pe care ziarul le considera explicabile: „Reacţiunea a fost normală. Cordoanele de jandarmi au intervenit, «antifasciştii» au dispărut ca de obicei şi forţele prefecturii de poliţie au avut a se război cu studenţii grevişti, cu toate ca aceştia voiau ca demonstraţia lor sa se desfăşoare în linişte.”[2] Protestele se vor răsfrânge şi asupra „presei din Sărindar”, grupurile de studenţi făcând acolo „o manifestaţie ostilă la ziareleDimineaţa, Adevărul şi Lupta”, fiind însă repede împrăştiaţi de jandarmi.[3]
Adevărul va anunţa că „Într-o singură zi, bandele lui Stelian Popescu au săvărşit patru atentate împotriva Adevărul şi Dimineaţa. Doi dintre colegii noştrii, sunt grav răniţi: Domnul Blumenfeld-Scrutător şi prof. Alexandru Graur. Casa unui al treilea coleg, Gr. Graur, fost deputat, a fost devastată. Un locatar, cetăţean paşnic a fost confundat cu dn. Graur şi a fost împuşcat.”[4] Chiar dacă nu este vorba despre „oamenii lui Stelian Popescu”, în mod direct, violenţele au izbucnit şi ca urmare a instigărilor din presă.
Nuanţele îndemnurilor din Universul sunt din ce în ce mai violente, într-adevăr, generalizările pe care ziarul încerca să le evite la începutul disputei, făcându-şi însă acum simţită prezenţa. Se înmulţesc şi apelurile adresate populaţiei de a lua atitudine, salvarea ţării ţinând de capacitatea de ripostă: „or va fi o reacţiune generală, definitivă, salvatoare şi fără milă or spurcatele canalii şi Israelul comunist va fi Rege şi în Ţara Românească.”[5]
Următoarele ştiri abundă în informaţii referitoare la protestele împotriva „ticăloşilor presei din Sărindar”, anunţând protestul baroului de avocaţi, protestul studenţilor, protestul lăncierilor din Iaşi s.a.m.d, toate anunţate de titluri precum „Românii reacţionează împotriva primejdiei comuniste.”[6] Vor fi arse ziarele Adevărul şi Dimineaţa în Piaţa Universităţii, manifestări care sunt primite de ziar ca semne certe ale susţinerii de care se bucură direcţia promovată de Universul, devenită expresia vie a opţiunilor naţiunii române.
Este de precizat faptul că virulenţa disputei, poate fi în parte înteleasă şi din perspectiva concurenţei, conturându-se astfel şi ca o luptă pentru tiraj, care era la fel de prezentă şi atunci, ca şi acum. Conflictul izbucnit și gruparea tuturor forțelor naționaliste politice și sociale în jurul ziarului Universul și a lui Stelian Popescu mai ales, vor contribui în mod cert la criza financiară pe care trustul Adevărul-Dimineața o va traversa începând din 1935. În decembrie 1935 vor obține, prin mijlocirea lui I. Labin, corespondentul lor la Paris, un împrumut de 15 milioane de franci francezi, beneficiind de susținerea și ajutorul lui Herriot și Leon Blum, lideri ai stângii franceze.[7] Nu a fost suficient însă pentru a relansa cele două ziare, circulând la un moment dat zvonuri potrivit cărora Partidul Țărănesc și cel Liberal intenționează să cumpere trustul. Depășirea crizei va fi anunțată în noiembrie 1936, când întreprinderea va lua un nou împrumut și va decide renunțarea la Pauker, Graur și Labin din colegiul redacționar, ei fiind numele adesea atacate în presa naționalistă.[8]
În același timp, implicarea vehementă a lui Stelian Popescu în acestă dispută poate fi pusă și pe seama unor motive de ordin personal. Stelian Popescu intrase într-un conflict cu publicațiile din Sărindar încă de la începutul anilor douăzeci, pe vremea când era judecător de instrucție. El a fost acuzat de schingiuirea a doi ziariști evrei, angajați ai gazetelor Adevărul- Dimineața, Constantin Mille pornind o adevărată campanie de presă împotriva lui Stelian Popescu, care l-a urmărit până la sfârșitul carierei sale.[9]
Schimbările majore ce vor surveni în anii ce urmează vor face ca, în ciuda tuturor injuriilor şi ameninţărilor lansate în anii ’30, Stelian Popescu, întâlnindu-se cu B. Brănişteanu pe Calea Vicoriei, pe 19 martie 1942, să se plimbe îndelung cu acesta, plângându-se de „mizeriile cumplite ce i le face guvernul”. [10] Gazetele Adevărul-Dimineața erau deja de mult desființate, de pe vremea scurtei guvernări Goga-Cuza, iar biruința naționalismului și conducerea unei mâini forte, pe care Stelian Popescu o dorise atât de mult, se împliniseră încă din septembrie 1940, odata cu venirea la putere a lui Ion Antonescu. Deși susținuse o astfel de formulă politică, destinul directorului Universul va rămane acela de a opozant înverșunat, fiind și de acestă dată dezamagit de noul regim și, după vechiul său obicei, în pofida cenzurii, declarându-se încă o dată în conflict deschis cu conducerea.
[1] Subtitlul folosit de N. Batzaria pentru articolul „În lumina faptelor” publicat în Universul,22 iulie 1936.
[2] Universul, 9 mai 1936.
[3] Ibidem.
[4] Adevărul, 19 iunie 1936.
[5] Stelian Popescu, “Sorţii s-au aruncat!”, în Universul, 5 iunie 1936.
[6] Universul, 8 iunie 1936.
[7] Arhiva CNSAS, Direcția Cercetare, Expoziții, Publicații, Fond Documentar, D 12 515, p.383.
[8] Idem, p. 34.
[9] Stelian Popescu, Memorii, Editura Majadahonda, București, 1994, p. 45.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius