altmarius

cultură şi spiritualitate

Luna se micşorează iar influenţa Pământului îi modelează suprafaţa

Publicat: Ieri, 15:48
trimite pe mail

Luna se micşorează încet, în urma răcirii nucleului său, iar influenţa gravitaţională a Pământului determină încreţirea sau ridicarea unor forme de relief asemănătoare dealurilor, cu înălţimea de câteva zeci de metri, la suprafaţa sa, conform unui material publicat de cnet.com.

Pământul şi Luna sunt menţinute alături pe orbită în jurul Soarelui de un echilibru rezultat din interacţiunea dintre forţa centrifugă, care încearcă să le despartă şi atracţia gravitaţională reciprocă care încearcă să le apropie. Gravitaţia Lunii are efecte observabile asupra Pământului, unde produce maree. De asemenea, existenţa Lunii pe orbită stabilizează mişcarea de rotaţie a Pământului, făcând posibilă succesiunea predictibilă a anotimpurilor. 

De cealaltă parte, chiar dacă pe Lună nu există oceane şi mări, forţa gravitaţională terestră are efecte asupra formelor de relief selenare. Planeta noastră determină formarea unor încreţituri, a unor dealuri şi depresiuni la suprafaţa Lunii, pe măsură ce satelitul nostru se micşorează încet.

Această micşorare a diametrului Selenei nu este un motiv de îngrijorare. Ea se produce pe măsură ce interiorul selenar se răceşte, permiţând solidificarea unor regiuni parţial topite din mantaua lunară. Astfel Luna se micşorează puţin câte puţin, fenomen în urma căruia crusta sa se încreţeşte. Aceste încreţituri formează la suprafaţa selenară nişte proeminenţe şi depresiuni asemănătoare celor observate pe planeta Mercur şi care au mai puţin de 10 kilometri lungime şi câţiva zeci de metri înălţime.

În cursul anului 2010 sonda NASA Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) a descoperit 14 astfel de forme de relief care au fost adăugate la cele 70 deja cunoscute, ce sunt răspândite aleator la suprafaţa lunară. Analiza acestor forme de relief i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să ajungă la concluzia că Luna se micşorează.

Cinci ani mai târziu, LRO a cartografiat aproximativ 75% din suprafaţa selenară, obţinând imagini de înaltă rezoluţie cu ajutorul instrumentului denumit Narrow Angle Camera. În acest interval de timp au fost descoperite peste 3.200 de astfel de încreţituri la suprafaţă.

'Există un tipar de orientare al acestor mii de falii, iar existenţa sa sugerează că există şi o altă forţă care le influenţează formarea, o forţă care acţionează la nivel global', conform coordonatorului acestui studiu, Thomas Watters, cercetător la National Air and Space Museum din Washington.

Această forţă este legată de atracţia gravitaţională a Pământului şi este similară forţei care influenţează oceanele terestre. Liniile forţei mareice exercitate de Pământ asupra Lunii sunt aliniate cu orientarea acestor încreţituri. Iar cum nucleul selenar este în continuare într-un proces de răcire, noi astfel de forme de relief urmează să apară.

Sursa: AGERPRES

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor