Lucrarea Fecioarei Maria in Sfanta Sfintelor

[altmariustotal ortodox]

Prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului este „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, pe care o prăznuim în fiecare an la 21 noiembrie.

Întreaga viață a Sfintei Fecioare Maria rămâne pentru noi o negrăită taină. Totuși, din cele câteva mărturii, descoperite prin voia lui Dumnezeu și împărtășite nouă prin Sfânta Tradiție, prin cuvântul Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți, cunoaștem că Preacurata Copilă a fost adusă la templul din Ierusalim de Sf. Ioachim și Ana, părinții ei trupești, pe când avea doar trei ani.

Deși vârsta Sfintei Copile era atât de fragedă, cât timp a rămas în Sfânta Sfintelor, adică până la 15 ani, Ea nu a stat fără lucrare duhovnicească, ci necontenit se sfinţea şi adăuga „har peste har” şi „iubire de Dumnezeu peste iubirea faţă de oameni”, chibzuind cum să ajute neamul omenesc, ca să fie eliberat din robia vrăjmaşului nostru.

Deoarece era neîncetat în templul lui Dumnezeu, Ea aude din lecturile biblice, care se făceau în fiecare sâmbătă, de căderea oamenilor într-o viaţă plină de dureri, al cărei sfârşit era inevitabil moartea şi iadul.

Sfânta Fecioară vede făptura creată după chipul lui Dumnezeu înstrăinându-se de Făcătorul ei şi asemănându-se, tot mai mult, diavolului.

De aceea, Fecioara Maria suferă mereu din milă faţă de neamul omenesc şi hotărăşte să ia asupra ei „ solia” pentru noi (Ierom. Benedict Stancu, „Călăuză în viaţa monahală”, Editura Sophia, Bucureşti, 2007).

În cazul Sfintei Fecioare, virtuţile şi ştiinţa n-au venit din exterior, prin studii şi profesori, ci ele au venit „de sus”, Preacurata Maria fiind „educată” nemijlocit de Dumnezeu, astfel că nimic nu era din învăţătură omenească.

Frumuseţea şi slava sufletului ei sunt rodul lucrării rugăciunii neîncetate, al cultivării virtuţilor și al „pedagogiei” dumnezeiești.

Fecioara Maria este „noua Evă”, care a dăruit omenirii lucrarea rugăciunii inimii, pe care Adam și Eva o aveau în Rai, dar pe care au pierdut-o din neascultare. De aceea, nimeni nu poate ajunge la rugăciunea minții în inimă, decât cu ajutorul Maicii Domnului.

În loc să fie dată unor profesori, Sfânta Copilă a fost adusă la templu pentru ca sufletul ei să devină „tron” al adevăratului Împărat, iar trupul ei să se arate, la vremea potrivită, „cort însufleţit” al lui Dumnezeu, prefigurat doar de templul din Ierusalim.

Dumnezeu a făcut-o pe Fecioara Maria cu adevărat „atotfrumoasă, făptură aleasă ce concentrează toate darurile prin care a împodobit întreaga creație”, și care ne arată „un mod excepţional al puterii dumnezeiești creatoare, care-L distinge doar pe Dumnezeu şi care se cuvine cu adevărat Maicii Luminii”.

Și petrecând ani mulți în „sanctuarul de nepătruns”, Sfânta Copilă a întrecut pe toţi oamenii „prin negrăita frumuseţe a curăţiei sale”, devenind o „icoană conaturală lui Dumnezeu”, împlinindu-se astfel cuvântul lui David: „Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu țesături de aur și preaînfrumusețată” (Psalmi 44, 15) (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Editura Deisis, Sibiu, 2008).

Sfânta Fecioară Maria a ştiut să se întoarcă cu tot cugetul către Dumnezeu, primind a mijloci pentru noi. Ea L-a constrâns „pe Cel Neconstrâns” şi neîntârziat L-a atras către noi, pentru ca Însuşi Dumnezeu să se facă „Mijlocitor pentru blestemul nostru”, să pună „stavilă focului care arde sufletele” şi să-i facă „neputincioşi pe cei potrivnici”.

Prin totala dăruire de sine a Preacuratei Fecioare, Dumnezeu avea să întoarcă „binecuvântarea, să strălucească lumina cea nepătrunsă, să lege de Sine Însuşi făptura Sa şi să o vindece de boală” (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. III, Editura Anastasia, Bucureşti, 2007).

Prin intrarea în templu, Prunca de Dumnezeu aleasă Îl vesteşte tuturor pe Mântuitorul Iisus Hristos. Ea este cu adevărat „templul viu” care a intrat în Sfânta Sfintelor, în templul creat de mâna oamenilor, fără nici o piedică, împlinind astfel „semnificaţia figurativă a acestei intrări” (Pr. Boris Bobrinskoy, „Taina Bisericii”, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2002).

De aceea, intrarea în Sfânta Sfintelor şi smerita ascultare a Fecioarei Maria este descrisă ca o „înainte-prăznuire sau anticipare a Bunei Vestiri”.

Preacurata Copilă a pășit în sălaşul în care nu se putea intra și nu doar a intrat, ci înalte „suişuri în inima sa a pus” (Psalmi 83, 6). Și ajungând până la ceruri, „cu adevărat, de acolo pe Stăpânul cel mai presus de ceruri L-a atras către noi” (Sf. Grigorie Palama).

Prin „fermitate duhovnicească”, Fecioara Maria a primit un dar spre folosul tuturor: coborârea minunată a lui Dumnezeu pe pământ şi urcarea oamenilor la cer.

Acesta este şi motivul pentru care noi prăznuim intrarea în Biserică a Maicii Domnului, văzând cununa pe care a luat-o prin neasemuita ei răbdare: „pogorârea mai presus de fire a lui Dumnezeu pe pământ prin Ea şi preaslăvita noastră urcare prin El la cer” (Diac. Ioan I. Ică jr.).

„Preacurata biserică a Mântuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioara, sfinţita vistierie a slavei lui Dumnezeu, astăzi se aduce în casa Domnului, împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu: Acesta este cortul cel ceresc.” (Condac la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului)

Sorin Lungu