altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfânta Agata - Laudele
IMNUL

Isuse, modelul urmat de fecioare,
Spre care priveşte martirul ce moare,
Tu, cel care dai tuturora răsplată,
Ascultă-ne ruga spre tine-ndreptată.

Această fecioară cu inimă mare
Cu dublă coroană în slavă apare.
Mulţimea de îngeri şi sfinţi o admiră,
În ceruri intrând, pe fecioara martiră.

Rezistă eroic plăpânda fiinţă
Când urlă călăul, cumplit ameninţă,
Şi spada într-însa apoi o împlântă;
Nu-şi neagă martira credinţa ei sfântă.

Fecioara martiră pe toţi ne învaţă
Purtarea cea dreaptă-a creştinilor faţă
De scurtele vieţii plăceri şi himere
Şi jertfa pe care credinţa o cere.

Isuse, la timp de-ncercări şi furtună,
Să nu laşi credinţa din noi să apună,
Şi iartă-ne toate păcatele ca să
Scăpăm de povara ce greu ne apasă.

Cristos să primească, el, gingaşă floare
Şi rod minunat al preasfintei Fecioare,
Cinstire-mpreună cu veşnicul Tată
Şi Duhul, izvor de iubire curată. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte înlăuntrul meu.

Psalmul 50 (51)
Miluieşte-mă, Dumnezeule
Reînnoiţi-vă duhul şi mintea şi îmbrăcaţi-vă în omul cel nou (Ef 4,23-24).

3 Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate, *
şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea.
4 Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea *
şi curăţă-mă de păcatul meu.
5 Căci recunosc fărădelegea mea *
şi păcatul meu stă pururi înaintea mea.
6 Împotriva ta, numai împotriva ta am păcătuit, *
şi ce-i rău înaintea ta am făcut.
De aceea tu eşti drept în sentinţele tale *
şi nepărtinitor în judecăţile tale.
7 Căci, iată, în nelegiuire m-am născut *
şi în păcat m-a zămislit mama mea.
8 Dar tu iubeşti adevărul în adâncul inimii, *
fă, deci, să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu.
9 Stropeşte-mă cu isop şi voi fi curat, *
spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada.
10 Fă să aud un cuvânt de bucurie şi veselie, *
şi oasele pe care le-ai zdrobit vor tresălta.
11 Întoarce-ţi faţa de la păcatele mele *
şi şterge toate nelegiuirile mele.
12 Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, *
şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu.
13 Nu mă alunga de la faţa ta *
şi duhul tău sfânt nu-l lua de la mine.
14 Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale *
şi întăreşte-mă cu duh binevoitor.
15 Atunci voi învăţa pe cei fărădelege căile tale *
şi cei păcătoşi la tine se vor întoarce.
16 Mântuieşte-mă, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele, †
de vinovăţia sângelui vărsat, *
şi limba mea va preamări dreptatea ta.
17 Doamne, deschide-mi buzele *
şi gura mea va vesti lauda ta.
18 Pentru că jertfele nu-ţi sunt plăcute †
şi, chiar dacă ţi-aş aduce, *
arderile de tot nu te-ar mulţumi.
19 Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit, *
inima căită şi smerită, Dumnezeule, n-o dispreţui.
20 În bunătatea ta, Doamne, fă bine Sionului *
şi reclădeşte zidurile Ierusalimului.
21 Atunci îţi vor fi plăcute jertfele de împăcare, arderile de tot şi ofrandele; *
atunci ţi se vor oferi viţei pe altarul tău.

Ant. Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte înlăuntrul meu.

Ant. 2 Bucură-te, Ierusalime, căci prin tine toţi se vor aduna la Domnul.

Cântarea Tob 13,8-11.13-14ab.15-16ab
Aducere de mulţumire pentru eliberarea poporului
Mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul... strălucind de slava lui Dumnezeu (Ap 21,10-11).

8 Binecuvântaţi-l pe Domnul, toţi cei aleşi, †
şi cu toţii lăudaţi măreţia lui! *
Trăiţi zile de bucurie şi preamăriţi-l pe Domnul!
9 Ierusalime, cetate sfântă, *
Domnul te pedepseşte pentru faptele mâinilor tale.
10 Preamăreşte pe Domnul prin fapte bune *
şi binecuvântează pe regele veacurilor,
ca din nou să fie înălţat cu bucurie *
cortul lui în mijlocul tău,
şi el să-i mângâie în tine pe toţi cei duşi în robie *
şi să-i iubească în tine pe toţi sărmanii în toţi vecii vecilor.
11 Lumină vie va străluci *
până la toate marginile pământului;
popoare multe vor veni la tine din depărtare şi de la capătul lumii, †
pentru numele tău sfânt, *
purtând în mâini daruri pentru regele cerului.
Generaţie după generaţie îşi va găsi în tine bucuria *
şi numele cetăţii alese va dăinui în vecii vecilor.
13 Bucură-te, aşadar, şi te veseleşte *
pentru fiii celor drepţi,
căci toţi se vor aduna *
şi-l vor binecuvânta pe Domnul cel veşnic.
14ab Fericiţi cei care te iubesc *
şi fericiţi cei care se vor bucura în pacea ta.
15 Suflete al meu, binecuvântează-l pe Domnul, regele cel mare, *
16ab căci în cetatea Ierusalimului va fi zidită casa lui pentru toate veacurile.

Ant. Bucură-te, Ierusalime, căci prin tine toţi se vor aduna la Domnul.

Ant. 3 Laudă, Sionule, pe Dumnezeul tău, care trimite cuvântul său pe pământ.

Psalmul 147 (147 B)
Reconstruirea Ierusalimului
Vino să-ţi arăt mireasa Mielului! (Cf. Ap 21,9).

12 Laudă, Ierusalime, pe Domnul, *
preamăreşte, Sionule, pe Dumnezeul tău.
13 Căci el întăreşte zăvoarele porţilor tale, *
el binecuvântează pe fiii tăi în mijlocul tău.
14 El dă pace ţinutului tău *
şi te satură cu cel mai bun grâu.
15 El îşi trimite cuvântul pe pământ, *
cuvântul lui aleargă cu iuţeală mare.
16 El face să cadă zăpada ca lâna *
şi presară chiciura ca cenuşa.
17 Azvârle grindina ca firimiturile, *
şi gerul lui cine-l poate răbda?
18 Trimite cuvântul său şi le topeşte, *
stârneşte vântul şi vor curge apele.
19 El vesteşte lui Iacob cuvântul său, *
lui Israel, legile şi poruncile sale.
20 El n-a făcut aşa cu nici un alt popor, *
şi nu le-a făcut cunoscute judecăţile sale.

Ant. Laudă, Sionule, pe Dumnezeul tău, care trimite cuvântul său pe pământ.

LECTURA SCURTĂ (2Cor 1,3-5)
Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem şi noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisoseşte şi mângâierea noastră.

RESPONSORIUL SCURT
R. Tăria mea * şi lauda mea este Domnul. Tăria mea.
V. El este mântuirea mea * şi lauda mea este Domnul. Slavă Tatălui. Tăria mea.

Ant. la Benedictus Agata se îndrepta plină de bucurie şi de mândrie sfântă spre închisoare, ca şi cum ar fi fost invitată la un ospăţ de nuntă, şi, prin rugăciune, îşi încredinţa Domnului lupta sa.

Cântarea din Evanghelie – Benedictus Lc 1,68-79
Despre Mesia şi Înaintemergătorul său

68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, *
pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său,
69 şi ne-a înălţat o putere de mântuire *
în casa lui David, slujitorul său,
70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi *
care au fost în vechime.
71 Să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri *
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.

72 Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri *
şi îşi aduce aminte de legământul său cel sfânt.
73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, *
că ne va dărui harul
74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, *
să-i slujim fără teamă,
75 în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, *
în toate zilele vieţii noastre.

76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema, *
căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale,
77 pentru a da poporului său cunoştinţa mântuirii *
întru iertarea păcatelor,
78 prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, *
cu care ne va vizita, Cel care Răsare din înălţime
79 ca să lumineze pe cei care se află în întuneric şi în umbra morţii *
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Agata se îndrepta plină de bucurie şi de mândrie sfântă spre închisoare, ca şi cum ar fi fost invitată la un ospăţ de nuntă, şi, prin rugăciune, îşi încredinţa Domnului lupta sa.

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
Fraţilor, împreună cu martirii care şi-au dat viaţa pentru cuvântul lui Dumnezeu, să-l sărbătorim pe Mântuitorul nostru, martorul credincios al Tatălui:
Doamne, ne-ai răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele tău!
Prin martirii tăi, care au îmbrăţişat de bunăvoie moartea ca mărturie pentru credinţă,
– dă-ne, Doamne, adevărata libertate a spiritului.
Prin martirii tăi, care şi-au mărturisit credinţa până la sânge,
– dă-ne, Doamne, puritate şi statornicie în credinţă.
Prin martirii tăi, care au mers pe urmele tale purtând crucea,
– dă-ne, Doamne, harul să suportăm cu tărie greutăţile vieţii.
Prin martirii tăi, care şi-au spălat veşmintele în sângele Mielului,
– dă-ne, Doamne, harul să învingem toate ispitele trupului şi ale lumii.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Te rugăm, Doamne, ca mijlocirea sfintei Agata, fecioară şi martiră, să ne dobândească iertarea ta, căci ea ţi-a fost mereu bineplăcută şi prin virtutea curăţiei, şi prin curajul martiriului. Prin Domnul.

sus

Sfânta Agata - Ora Medie
IMNUL

Ora a treia

O Duh Preasfânt, tu ce din veci
Eşti Dumnezeu; stăruitori
În rugă-ţi cerem să cobori
În sufletele noastre reci.

Păstrează dragostea arzând
Mereu în cuget şi în grai,
Şi dorul păcii să ni-l dai,
Să fim o inimă şi-un gând.

Pe Tatăl fă-ni-l cunoscut
Ca să-l iubim neîncetat,
Ca şi pe Fiul ce-a luat
Smeritul nostru chip de lut. Amin.

Ora a şasea

O Dumnezeule Preasfânt,
Lumină tu ne dai în zori,
Iar la amiază ne cobori
De sus căldură pe pământ.

Al patimii năvalnic foc
Tu stinge-l, Doamne, în noi toţi;
Din inimi ura să o scoţi
Şi dragoste să pui în loc.

Să fie Tatăl lăudat,
Şi Fiul cel născut din el,
Şi Duhul dragostei, la fel,
Primească cinste ne-ncetat. Amin.

Ora a noua

O Doamne, veşnic neschimbat,
Acuma soarele de sus
Coboară iarăşi spre apus
Şi ziua este pe-nserat.

Noi te rugăm stăruitori
Să fie-al vieţii înserat
De-a ta splendoare luminat;
Apusul să-l prefaci în zori.

Să fie Tatăl lăudat,
Şi Fiul cel născut din el,
Şi Duhul dragostei, la fel,
Primească cinste ne-ncetat. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 Cei care iubesc legea ta se bucură de multă pace, Doamne.

Psalmul 118 (119),161-168
XXI (Sin)

161 Fără temei mă prigonesc cei puternici, *
dar inima mea se teme numai de cuvântul tău.
162 Eu tresalt de bucurie pentru făgăduinţa ta, *
ca acela care a găsit o comoară mare.
163 Urăsc şi nu pot suferi minciuna, *
însă iubesc legea ta.
164 De şapte ori pe zi îţi aduc laudă *
pentru judecăţile tale drepte.
165 Cei care iubesc legea ta se bucură de multă pace, *
nici o piedică nu le stă în cale.
166 Aştept mântuirea ta, Doamne, *
şi împlinesc poruncile tale.
167 Sufletul meu păzeşte învăţăturile tale *
şi le iubeşte nespus de mult.
168 Păzesc poruncile şi învăţăturile tale, *
toate căile mele stau sub privirea ta.

Ant. Cei care iubesc legea ta se bucură de multă pace, Doamne.

Ant. 2 Mulţimea celor credincioşi era o inimă şi un cuget.

Psalmul 132 (133)
Bucuria armoniei frăţeşti
Să ne iubim unii pe alţii fiindcă dragostea e de la Dumnezeu (1In 4,7).

1 Iată cât de bine şi cât de plăcut este *
ca fraţii să locuiască împreună!
2 Este ca untdelemnul de preţ pe cap, †
care coboară pe barbă, pe barba lui Aron, *
care se prelinge pe marginea veşmintelor sale.
3 Este ca roua de pe Hermon, *
care coboară pe Munţii Sionului;
pentru că acolo Domnul a orânduit binecuvântarea, *
viaţa pentru totdeauna.

Ant. Mulţimea celor credincioşi era o inimă şi un cuget.

Ant. 3 Păzeşte-mă de mâinile păcătosului, Doamne, puterea mântuirii mele.

Psalmul 139 (140),2-9.13-14
Tu eşti scăparea mea
Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor (Mt 26,45).

2 Scapă-mă, Doamne, de omul rău, *
ocroteşte-mă de omul violent,
3 de cei care urzesc rele în inima lor *
şi toată ziua pregătesc războaie.
4 Şi-au ascuţit limbile precum şarpele, *
venin de viperă este pe buzele lor.
5 Păzeşte-mă, Doamne, de mâinile păcătosului, †
ocroteşte-mă de omul violent, *
de cei care caută să pună capcane paşilor mei!
6 Cei mândri mi-au pregătit laţuri în ascuns †
şi mi-au întins funii ca o plasă, *
mi-au aşezat capcane pe cărare.
7 I-am spus Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu; *
ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele!”
8 Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti puterea mântuirii mele, *
acoperă capul meu în ziua luptei.
9 Nu împlini, Doamne, dorinţele celui nelegiuit, *
nu-l lăsa să-i reuşească planul.
13 Ştiu că Domnul va face dreptate celui umil *
şi va face dreptate celor sărmani.
14 Da, cei drepţi vor lăuda numele tău *
şi cei neprihăniţi vor locui în faţa ta.

Ant. Păzeşte-mă de mâinile păcătosului, Doamne, puterea mântuirii mele.

Ora a treia

LECTURA SCURTĂ (1Pt 5,10-11)
Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria sa veşnică în Cristos Isus, după ce veţi fi suferit puţin, el însuşi vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere, vă va face neclintiţi. Lui să-i fie puterea în veci. Amin.

V. Domnul a îmbrăcat-o cu veşmântul bucuriei.
R. Şi i-a aşezat pe cap cununa frumuseţii.

Ora a şasea

LECTURA SCURTĂ (Iac 1,12)
Fericit este omul care îndură ispita, pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieţii pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc.

V. În Dumnezeu am nădăjduit.
R. Nu mă tem de ce-mi poate face mie omul.

Ora a noua

LECTURA SCURTĂ (Înţ 3,1-2a.3b)
Sufletele celor drepţi sunt în mâna lui Dumnezeu, iar chinul morţii nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire, dar ei sunt în pace.

V. Venind, se întorceau cu bucurie.
R. Adunându-şi snopii.

Rugăciunea de încheiere
Te rugăm, Doamne, ca mijlocirea sfintei Agata, fecioară şi martiră, să ne dobândească iertarea ta, căci ea ţi-a fost mereu bineplăcută şi prin virtutea curăţiei, şi prin curajul martiriului. Prin Domnul.

sus

Sfânta Agata - Vesperele
IMNUL

Tu, ce mama ţi-ai creat-o şi-ai voit odinioară,
Zămislit de o Fecioară, să te naşti dintr-o Fecioară,
Ne ascultă rugăciunea, azi când facem sărbătoare
Unei sfinte mucenice minunate-ntre fecioare.

A avut fecioara sfântă pe pământ o dublă soartă,
De aceea şi în ceruri o cunună dublă poartă;
S-a învins pe sine însăşi întru post şi înfrânare,
A învins şi-această lume cu călăi, cu tot ce are.

Precum vulturul despică zarea-naltă, se ridică
Ea, fecioara mucenică, sus în cer căci fără frică
A ştiut pentru credinţă chiar şi moartea s-o înfrunte
Îndurând cu bărbăţie şi torturi şi chinuri crunte.

Mucenica sfântă pună pentru noi o vorbă bună.
Doamne sfinte, răutatea nu lăsa să ne răpună.
Curăţiţi fiind de tine, de-a păcatului plămadă,
Ochii noştri faţă-n faţă pe vecie să te vadă. Amin.

Ant. 1 Cine vrea să vină după mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.

Psalmul 114 (116 A)

1 Îl iubesc pe Domnul, *
pentru că ascultă glasul rugăciunii mele.
2 El îşi pleacă urechea spre mine, *
în ziua în care îl chem.
3 Mă strângeau lanţurile morţii *
şi mă cuprindeau spaimele infernului, mă chinuiau tristeţea şi neliniştea. †
4 Am invocat numele Domnului: *
„Doamne, salvează-mi sufletul!”
5 Domnul este milostiv şi drept, *
Dumnezeul nostru este plin de îndurare.
6 Domnul îi ocroteşte pe cei mici: *
am fost umilit şi el m-a mântuit.
7 Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, *
fiindcă Domnul ţi-a făcut bine.
8 El mi-a salvat sufletul de la moarte, †
a ferit ochii mei de lacrimi, *
picioarele mele de la cădere.
9 Voi umbla înaintea Domnului * pe pământul celor vii.

Ant. Cine vrea să vină după mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.

Ant. 2 Dacă îmi va sluji cineva, îl va cinsti Tatăl meu care este în ceruri.

Psalmul 115 (116 B)

10 Eu mi-am păstrat credinţa chiar şi atunci când spuneam: *
„Sunt foarte nefericit”.
11 Am spus în tulburarea mea: *
„Tot omul este mincinos”.
12 Ce-i voi da în schimb Domnului *
pentru tot binele pe care mi l-a făcut?
13 Voi lua potirul mântuirii *
şi voi invoca numele Domnului.
14 Voi împlini făgăduinţele făcute Domnului *
de faţă cu tot poporul său.
15 Lucru de preţ este în faţa Domnului *
moartea credincioşilor săi.
16 Ascultă-mă, Doamne, căci sunt slujitorul tău, *
eu, slujitorul tău, şi fiul slujitoarei tale; tu ai sfărâmat lanţurile mele. †
17 Îţi voi aduce jertfă de laudă *
şi voi invoca numele Domnului.
18 Voi împlini făgăduinţele făcute Domnului *
de faţă cu tot poporul său,
19 în curţile casei Domnului, *
în mijlocul tău, Ierusalime!

Ant. Dacă îmi va sluji cineva, îl va cinsti Tatăl meu care este în ceruri.

Ant. 3 Cine îşi va pierde viaţa pentru mine o va găsi în veci.

Cântarea Ap 4,11; 5,9b.10.12b

4,11 Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, *
să primeşti gloria, cinstea şi puterea,
pentru că tu ai creat toate, *
şi prin voinţa ta au fost create şi există!
5,9b Vrednic eşti, Doamne, să primeşti cartea *
şi să-i deschizi peceţile, căci ai fost înjunghiat †
şi în sângele tău ai răscumpărat pentru Dumnezeu *
oameni din toate triburile, limbile, popoarele şi naţiunile
10 şi ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, *
care vor domni pe pământ!
12b Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, †
să primească puterea şi bogăţia şi înţelepciunea *
şi tăria şi cinstea şi gloria şi binecuvântarea!

Ant. Cine îşi va pierde viaţa pentru mine o va găsi în veci.

LECTURA SCURTĂ (1Pt 4,13-14)
Preaiubiţilor, întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la arătarea gloriei lui. Dacă sunteţi batjocoriţi în numele lui Cristos, fericiţi sunteţi, pentru că Duhul măririi şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi.

RESPONSORIUL SCURT
R. Ne-ai pus la încercare, Doamne, * şi ne-ai scos la liman. Ne-ai pus.
V. Ne-ai trecut prin foc, precum se trece argintul, * şi ne-ai scos la liman. Slavă Tatălui. Ne-ai pus.

Ant. la Magnificat Doamne, Isuse Cristoase, învăţătorule bun, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat putere să înving chinurile călăilor. Porunceşte, Doamne, să ajung cu bine în gloria ta neapusă!

Cântarea din Evanghelie – Magnificat Lc 1,46-55
Tresăltarea de bucurie a sufletului în Domnul

46 Sufletul meu *
îl preamăreşte pe Domnul
47 şi duhul meu tresaltă de bucurie *
în Dumnezeu, mântuitorul meu,
48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
şi numele lui e sfânt.
50 Milostivirea lui dăinuie din neam în neam *
peste cei ce se tem de el.

51 A arătat puterea braţului său, *
i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.

54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
amintindu-şi de îndurarea sa,
55 după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început şi acum şi pururea *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Doamne, Isuse Cristoase, învăţătorule bun, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat putere să înving chinurile călăilor. Porunceşte, Doamne, să ajung cu bine în gloria ta neapusă!

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
În ceasul în care regele martirilor şi-a oferit viaţa la cina cea de taină şi şi-a dat-o pe cruce, să-i mulţumim, spunând:
Te adorăm, Doamne!
Te adorăm, Doamne, pentru că ne-ai iubit până la sfârşit, Mântuitorul nostru, izvorul şi exemplul oricărui martiriu:
Te adorăm, Doamne!
Pentru că i-ai chemat la răsplata vieţii pe toţi păcătoşii care se căiesc:
Te adorăm, Doamne!
Pentru că i-ai încredinţat Bisericii tale puterea să ofere sângele noului şi veşnicului legământ, vărsat spre iertarea păcatelor:
Te adorăm, Doamne!
Pentru că în această zi ne-ai dat harul de a persevera în credinţă:
Te adorăm, Doamne!
Pentru că le-ai dat multor fraţi ai noştri harul să fie părtaşi la moartea ta răscumpărătoare:
Te adorăm, Doamne!
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Te rugăm, Doamne, ca mijlocirea sfintei Agata, fecioară şi martiră, să ne dobândească iertarea ta, căci ea ţi-a fost mereu bineplăcută şi prin virtutea curăţiei, şi prin curajul martiriului. Prin Domnul.

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor