altmarius

cultură şi spiritualitate

Sâmbătă din săptămâna a II-a - Laudele

IMNUL

Ochii noştri cu uimire pot acuma să admire
Cum din somnul greu al nopţii se trezeşte-ntreaga fire.
Când din nou al zilei astru în văzduh lumina-şi cerne,
Ni se-nalţă glasul către Domnul gloriei eterne.

Tată veşnic, tu prin Fiul ai creat măreţul soare,
Ca precis durata nopţii şi a zilei s-o măsoare.
Ai dispus, făcând lumina să apară, să dispară,
După zi să vină noaptea, după noapte, ziua iară.

Însă tu, Cristoase Doamne, pentru noi eşti unic soare
Ce n-apune niciodată, eşti lumină orbitoare.
Peste noi nicicând nu poate întunericul să vină
Căci şi-atunci când este noapte tu ne-nvălui în lumină.

Printre fiii tăi, Părinte, te rugăm a ne socoate,
De-al tău Fiu să ne apropii ca să-i fim plăcuţi în toate.
Duhul Sfânt să ne-ncălzească bietul nostru suflet rece
Ca-n iubire ziua-ntreagă să putem a o petrece. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 Vestim de dimineaţă îndurarea ta, Doamne, şi noaptea, fidelitatea ta.

Psalmul 91 (92)
Lauda Creatorului
Cântăm laude pentru faptele minunate ale Fiului unul-născut (sf. Atanasiu).

2 Cât de frumos este să-l lăudăm pe Domnul, *
să cântăm numele tău, Preaînalte,
3 să vestim de dimineaţă îndurarea ta *
şi noaptea, fidelitatea ta,
4 cu lira cu zece coarde şi cu harpa, *
cu cântare de alăută.
5 Pentru că mă faci să mă bucur, Doamne, pentru faptele tale, *
voi tresălta de bucurie pentru lucrarea mâinilor tale.
6 Cât de mari sunt lucrările tale, Doamne, *
şi cât de adânci sunt gândurile tale!
7 Omul nepriceput nu va cunoaşte, *
şi cel fără de minte nu va înţelege aceasta.
8 Chiar dacă păcătoşii vor creşte ca iarba *
şi făcătorii de rele înfloresc,
ei vor fi nimiciţi pentru totdeauna, *
9 iar tu, Doamne, eşti preaînalt în veşnicie!

10 Căci, iată, duşmanii tăi, Doamne, †
iată, duşmanii tăi vor pieri *
şi se vor risipi toţi făcătorii de rele.
11 Dar tu înalţi fruntea mea ca pe aceea a unui zimbru, *
torni asupra mea untdelemn proaspăt;
12 ochiul meu priveşte de sus la duşmanii mei †
şi urechile mele aud lucruri teribile *
despre cei ce se ridică împotriva mea.
13 Cel drept va înflori ca un palmier, *
va creşte ca un cedru din Liban.
14 Cei plantaţi în casa Domnului *
vor înflori în curţile Dumnezeului nostru.
15 Ei aduc roade şi la bătrâneţe, *
îşi păstrează seva şi prospeţimea,
16 ca să vestească: *
„Domnul, stânca mea, este drept, în el nu este nedreptate”.

Ant. Vestim de dimineaţă îndurarea ta, Doamne, şi noaptea, fidelitatea ta.

Ant. 2 Preamăriţi-l pe Dumnezeul nostru.

Cântarea Dt 32,1-12
Binefacerile lui Dumnezeu faţă de popor
De câte ori am vrut să adun pe fiii tăi aşa cum îşi adună găina puii sub aripi! (Mt 23,37).

1 Ascultaţi, cerurilor, şi voi vorbi! *
Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele!
2 Ca ploaia să picure învăţătura mea, *
ca roua să curgă cuvintele mele,
ca burniţa peste iarbă *
şi ca ropotul de ploaie peste grâne.
3 Căci voi invoca numele Domnului: *
preamăriţi-l pe Dumnezeul nostru!
4 El este stânca: lucrările lui sunt desăvârşite, *
toate căile lui sunt dreptate.
Domnul este credincios şi în el nu este nedreptate; *
el este drept şi nepărtinitor.
5 Ei au păcătuit împotriva lui; †
ei nu-i mai sunt fii prin purtarea lor, *
ci neam îndărătnic şi ticălos.
6 Aşa răsplătiţi voi Domnului, *
popor nechibzuit şi fără minte?
Oare nu este el părintele tău, *
cel care te-a creat, te-a plăsmuit şi te-a întemeiat?

7 Aminteşte-ţi de zilele de odinioară, *
socoteşte anii, generaţie după generaţie,
întreabă-l pe tatăl tău şi-ţi va spune, *
întreabă-i pe bătrâni şi-ţi vor povesti.
8 Când Cel Preaînalt a separat popoarele, *
când i-a împrăştiat pe fiii lui Adam,
el a stabilit hotarele popoarelor *
după numărul fiilor lui Israel;
9 căci partea Domnului este poporul său, *
Iacob este partea lui de moştenire.
10 L-a găsit în pământ pustiu, *
într-un loc înfricoşător plin de urlete sălbatice;
şi l-a apărat, l-a îngrijit şi l-a păzit *
ca pe lumina ochilor.
11 Precum vulturul care-şi învaţă puii să zboare, *
zburând deasupra lor îşi întinde aripile,
şi-a întins aripile şi l-a ridicat, *
l-a purtat pe aripile sale.
12 Numai Domnul singur a fost conducătorul lui: *
nici un dumnezeu străin nu i-a fost alături.

Ant. Preamăriţi-l pe Dumnezeul nostru.

Ant. 3 Cât de minunat este numele tău, Doamne, pe tot pământul.

Psalmul 8
Maiestatea lui Dumnezeu şi demnitatea omului
Pe toate le-a pus sub picioarele lui iar pe el l-a rânduit cap peste Biserica întreagă (Ef 1,22).

2 Doamne, Dumnezeul nostru, *
cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
Slava ta se înalţă *
mai presus de ceruri.
3 Din gura copiilor şi a pruncilor †
ţi-ai pregătit laudă împotriva vrăjmaşilor tăi, *
ca să-i nimiceşti pe cel răzvrătit şi pe duşman.
4 Când privesc cerurile, lucrările mâinilor tale, *
luna şi stelele pe care le-ai făcut,
5 mă întreb: Ce este omul că te gândeşti la el, *
sau fiul omului că-l iei în seamă?
6 L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri, †
l-ai încununat cu cinste şi măreţie. *
7 I-ai dat în stăpânire lucrările mâinilor tale,
toate le-ai pus la picioarele lui: †
8 oile şi boii laolaltă, *
precum şi fiarele câmpului,
9 păsările cerului şi peştii mării, *
tot ce străbate căile apelor.
10 Doamne, Dumnezeul nostru, *
cât de minunat este numele tău pe tot pământul!

Ant. Cât de minunat este numele tău, Doamne, pe tot pământul.

LECTURA SCURTĂ (Rom 12,14-16a)
Binecuvântaţi pe cei care vă persecută: binecuvântaţi şi nu blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei care se bucură şi plângeţi cu cei care plâng. Să aveţi aceleaşi sentimente unii pentru alţii. Nu râvniţi la funcţii înalte, ci lăsaţi-vă atraşi de cele modeste.

RESPONSORIUL SCURT
R. Vor tresălta de bucurie buzele mele * când îţi voi cânta ţie. Vor tresălta.
V. Limba mea va vesti dreptatea ta * când îţi voi cânta ţie. Slavă Tatălui. Vor tresălta.

Ant. la Benedictus Îndreaptă, Doamne, paşii noştri pe calea păcii.

Cântarea din Evanghelie – Benedictus Lc 1,68-79
Despre Mesia şi Înaintemergătorul său

68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, *
pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său,
69 şi ne-a înălţat o putere de mântuire *
în casa lui David, slujitorul său,
70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi *
care au fost în vechime.
71 Să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri *
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.

72 Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri *
şi îşi aduce aminte de legământul său cel sfânt.
73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, *
că ne va dărui harul
74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, *
să-i slujim fără teamă,
75 în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, *
în toate zilele vieţii noastre.

76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema, *
căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale,
77 pentru a da poporului său cunoştinţa mântuirii *
întru iertarea păcatelor,
78 prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, *
cu care ne va vizita, Cel care Răsare din înălţime
79 ca să lumineze pe cei care se află în întuneric şi în umbra morţii *
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Îndreaptă, Doamne, paşii noştri pe calea păcii.

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
Să preamărim bunătatea şi înţelepciunea lui Cristos, care ne îngăduie să-l privim şi să-l iubim în toţi fraţii noştri, mai ales în cei care suferă. Să-l rugăm cu stăruinţă:
Desăvârşeşte-ne, Doamne, în iubire!
Din zorii dimineţii ne amintim de învierea ta
– şi implorăm de la tine, pentru toţi, binefacerile răscumpărării.
Dă-ne harul, Doamne, să dăm astăzi mărturie pentru tine
– şi să aducem, prin tine, o jertfă sfântă, bineplăcută Tatălui.
Fă-ne să recunoaştem chipul tău în toţi oamenii
– şi în ei să te slujim pe tine.
Cristoase, viţa cea adevărată, noi suntem mlădiţele tale:
– fă-ne să rămânem în tine ca să aducem roade multe spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Să te laude, Doamne, glasurile noastre, să te laude sufletul, să te laude şi viaţa, şi deoarece fiinţa noastră este darul tău, ţie să-ţi aparţină toată lucrarea noastră. Prin Domnul.

Sâmbătă din săptămâna a II-a - Ora Medie

IMNUL

Ora a treia

O Duh Preasfânt, tu ce din veci
Eşti Dumnezeu; stăruitori
În rugă-ţi cerem să cobori
În sufletele noastre reci.

Păstrează dragostea arzând
Mereu în cuget şi în grai,
Şi dorul păcii să ni-l dai,
Să fim o inimă şi-un gând.

Pe Tatăl fă-ni-l cunoscut
Ca să-l iubim neîncetat,
Ca şi pe Fiul ce-a luat
Smeritul nostru chip de lut. Amin.

Ora a şasea

O Dumnezeule Preasfânt,
Lumină tu ne dai în zori,
Iar la amiază ne cobori
De sus căldură pe pământ.

Al patimii năvalnic foc
Tu stinge-l, Doamne, în noi toţi;
Din inimi ura să o scoţi
Şi dragoste să pui în loc.

Să fie Tatăl lăudat,
Şi Fiul cel născut din el,
Şi Duhul dragostei, la fel,
Primească cinste ne-ncetat. Amin.

Ora a noua

O Doamne, veşnic neschimbat,
Acuma soarele de sus
Coboară iarăşi spre apus
Şi ziua este pe-nserat.

Noi te rugăm stăruitori
Să fie-al vieţii înserat
De-a ta splendoare luminat;
Apusul să-l prefaci în zori.

Să fie Tatăl lăudat,
Şi Fiul cel născut din el,
Şi Duhul dragostei, la fel,
Primească cinste ne-ncetat. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece, spune Domnul.

Psalmul 118 (119),81-88
XI (Kaf)

81 Sufletul meu tânjeşte după mântuirea ta, *
în cuvântul tău mi-am pus toată speranţa.
82 Mi-au slăbit ochii în aşteptarea promisiunii tale *
şi spun: „Când mă vei mângâia?”
83 Am ajuns ca un burduf aşezat la fum, *
dar nu am uitat de îndreptările tale.
84 Câte sunt zilele slujitorului tău? *
Când vei judeca oare pe cei ce mă asupresc?
85 Cei mândri au săpat groapă înaintea mea; *
ei nu sunt după legea ta.
86 Toate poruncile tale sunt adevăr; †
pe nedrept m-au prigonit: *
vino în ajutorul meu!
87 Puţin a lipsit de nu m-au şters de pe pământ, *
dar nu am părăsit învăţăturile tale.
88 După îndurarea ta dă-mi viaţă *
şi voi păzi poruncile gurii tale.

Ant. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece, spune Domnul.

Ant. 2 Tu, Doamne, eşti speranţa mea, turn puternic în faţa duşmanului.

Psalmul 60 (61)
Rugăciunea unui exilat
Rugăciunea dreptului care nădăjduieşte cele veşnice (sf. Ilariu).

2 Ascultă, Dumnezeule, strigarea mea, *
ia aminte la rugăciunea mea.
3 De la marginile pământului pe tine te chem †
când inima mi-e cuprinsă de nelinişte, *
călăuzeşte-mă la stânca la care nu pot ajunge!
4 Căci tu eşti un refugiu pentru mine, *
turn puternic în faţa duşmanului.
5 Voi locui în cortul tău pentru totdeauna, *
mă voi adăposti la umbra aripilor tale,
6 căci, tu, Dumnezeul meu, mi-ai ascultat promisiunile, *
mi-ai dat moştenirea celor care se tem de numele tău.
7 Vei adăuga la zilele regelui alte zile, *
anii lui vor fi ca generaţie după generaţie.
8 Va domni în veşnicie înaintea lui Dumnezeu, *
îndurarea şi adevărul îl vor ocroti.
9 Atunci voi cânta imnuri numelui tău în vecii vecilor, *
ca să-mi îndeplinesc promisiunile zi de zi.

Ant. Tu, Doamne, eşti speranţa mea, turn puternic în faţa duşmanului.

Ant. 3 De teama duşmanului, păzeşte, Doamne, viaţa mea.

Psalmul 63 (64)
Rugăciune împotriva duşmanilor
În acest psalm este vorba mai ales despre pătimirea Domnului (sf. Augustin).

2 Ascultă, Dumnezeule, glasul plângerii mele, *
păzeşte sufletul meu de teama duşmanului.
3 Fereşte-mă de adunarea celor răi, *
de mulţimea celor ce săvârşesc fărădelegea.
4 Ca sabia îşi ascut limbile lor, †
precum săgeata, aruncă cuvinte amare, *
5 pentru a-l lovi, în ascuns, pe cel neprihănit, trag pe neaşteptate şi nu se tem. *
6 Se încurajează în răutatea lor, se pun de acord ca să întindă curse. *
Ei spun: „Cine va vedea?”
7 Au pus la cale nelegiuiri, †
au împlinit cele uneltite: *
ca o prăpastie este omul şi inima lui e un abis.
8 Dumnezeu îi loveşte pe ei cu săgeţile sale: *
pe neaşteptate ei au fost răniţi,
9 şi însăşi limba lor îi va face să cadă; *
oricine, văzându-i, va clătina din cap.
10 Atunci toţi vor fi cuprinşi de teamă, †
vor vesti lucrările Domnului*
şi vor înţelege faptele lui.
11 Cel drept se va bucura în Domnul şi va nădăjdui în el, *
şi vor fi lăudaţi toţi cei drepţi cu inima.

Ant. De teama duşmanului, păzeşte, Doamne, viaţa mea.

Ora a treia

LECTURA SCURTĂ (Dt 8,5b-6)
După cum omul îşi învaţă fiul, aşa te învaţă pe tine Domnul Dumnezeul tău. Păzeşte, aşadar, poruncile Domnului, Dumnezeului tău, umblând pe căile lui şi temându-te de el.

V. Frica de Domnul e curată, dăinuie în veci.
R. Judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, Părinte atotputernic, noi ne închinăm maiestăţii tale şi te rugăm să reverşi lumina Duhului Sfânt asupra noastră, pentru ca, apăraţi de orice duşman, să ne bucurăm pururi întru lauda ta. Prin Cristos.

Ora a şasea

LECTURA SCURTĂ (1Rg 2,2b-3)
Fii curajos; fii bărbat! Împlineşte-ţi datoria faţă de Domnul, Dumnezeul tău, mergi pe căile lui şi păzeşte-i toate legile, poruncile, hotărârile şi dispoziţiile. Astfel, vei avea succes în tot ce vei face şi în tot ce vei întreprinde.

V. Călăuzeşte-mă, Doamne, pe calea poruncilor tale.
R. Căci am iubit legea ta.

Rugăciunea de încheiere
Doamne, lumină şi flacără a iubirii veşnice, dă-ne harul să ardem pururi de dragostea ta, ca să te iubim pe tine mai presus de toate şi pe fraţii noştri, pentru tine, într-o unică iubire. Prin Cristos.

Ora a noua

LECTURA SCURTĂ (Ier 6,16)
Opriţi-vă pe drum şi priviţi şi întrebaţi despre căile de odinioară: care este calea cea bună? Urmaţi-o şi veţi afla odihnă pentru sufletele voastre.

V. Moştenirea mea sunt mărturiile tale în veci.
R. Căci ele sunt desfătarea inimii mele.

Rugăciunea de încheiere
Ascultă-ne, Doamne, şi dăruieşte-ne pacea statornică pe care o cerem de la tine, ca să te putem sluji cu bucurie în toate zilele vieţii noastre şi, prin mijlocirea preafericitei Fecioare Maria, să ne învrednicim a ajunge în împărăţia ta. Prin Cristos.

Duminica I din Advent - Vesperele I

Imnul

Ziditor atotputernic de luminători cereşti,
Celor care cred în tine veşnică lumină eşti,
Răscumpărătorul nostru, tu, Cristoase, Doamne sfinte,
Către cei ce ţi se-nchină cu-ndurare ia aminte.

Pe când greu zăcea tot omul în păcate şi dureri
Şi vreo rază de speranţă nu venea de nicăieri,
Ai văzut de sus că-n lume disperarea e stăpână
Şi n-ai vrut ca omenirea pradă morţii să rămână.

Iar când lumea muribundă greu putea să mai respire,
Ai ieşit atunci, Isuse, din iatacul tău de mire;
Buna Mamă şi Fecioară, sânul ei imaculat
Ţi-a fost nouă luni palatul ca şi tronul de-mpărat.

Doamne, mare ţi-e puterea, deşi zaci culcat pe paie!
Doar în faţa ta se cade tot genunchiul să se-ndoaie.
Cerul, marea şi pământul, toată firea strigă-n cor:
Singur tu eşti împăratul şi stăpânul tuturor!

Cum mereu ne pasc primejdii şi ne zbatem în nevoi,
Mâna ta cea milostivă ţine-o pururi peste noi.
Ştim că la sfârşitul lumii tu vei mai veni o dată;
Fii cu noi plin de-ndurare la obşteasca judecată.

Laudă, cinste şi mărire Fiului iubit să-i fie,
Ca şi Tatălui cu care el domneşte din vecie.
Duhul Sfânt primească slavă, el, izvorul de lumină
Care-n orice suferinţă ne-ntăreşte şi ne-alină. Amin.

Psalmodia

Ant. 1 Vestiţi tuturor popoarelor: Iată, vine Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

Psalmul 140 (141),1-9
Rugăciune în timp de primejdii
Şi din mâna îngerului, fumul de tămâie al rugăciunii sfinţilor s-a înălţat înaintea lui Dumnezeu (Ap 8,4).

1 Strig către tine, Doamne, vino degrabă în ajutorul meu, *
pleacă-ţi urechea la glasul meu când te chem.
2 Rugăciunea mea să se înalţe spre tine ca fumul de tămâie, *
ridicarea mâinilor mele să fie în faţa ta ca jertfa de seară.

3 Pune, Doamne, strajă gurii mele *
şi păzeşte uşa buzelor mele.
4 Să nu mi se plece inima spre vreun lucru rău, †
spre uneltiri nelegiuite împreună cu făcătorii de rele; *
să nu mă înfrupt din bunătăţile lor!
5 Să mă lovească cel drept şi cel credincios să-mi facă reproşuri, †
nu-mi voi mai turna niciodată pe cap untdelemnul înmiresmat al păcătoşilor, *
şi rugăciunea mea va fi continuă împotriva răutăţilor lor.

6 Judecătorii lor să fie aruncaţi de pe stânci, *
atunci vor auzi cuvintele mele, că sunt plăcute.
7 Cum se brăzdează şi se spintecă pământul, *
aşa ne-au risipit oasele în gura locuinţei morţilor.

8 Doamne Dumnezeule, către tine sunt îndreptaţi ochii mei, *
la tine caut adăpost; fii apărătorul sufletului meu.
9 Păzeşte-mă de laţul pe care mi l-au întins *
şi de cursa făcătorilor de rele!

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Vestiţi tuturor popoarelor: Iată, vine Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

Ant. 2 Iată, Domnul vine, şi toţi sfinţii săi cu el, şi va fi în ziua aceea lumină mare, aleluia.

Psalmul 141 (142)
Tu, Doamne, eşti scăparea mea
Toate acestea s-au împlinit în Domnul în timpul pătimirii sale (sf. Ilariu).

2 Cu glasul meu strig către Domnul, *
cu glasul meu mă rog către Domnul meu,
3 înaintea lui îmi vărs necazul, *
înaintea lui îmi prezint strâmtorarea.

4 Şi când slăbeşte în mine duhul meu, *
tu cunoşti cărările mele.
Pe calea pe care umblam *
mi-au întins cursă.
5 Priveşte la dreapta mea şi vezi, *
nu este nimeni care să mă cunoască.
Orice loc de scăpare s-a ascuns de mine *
şi nu este nimeni să se îngrijească de sufletul meu.

6 Am strigat către tine, Doamne, †
am zis: „Tu eşti scăparea mea, *
tu eşti partea mea pe pământul celor vii.
7 Ia aminte la strigarea mea, *
căci sunt atât de slab.
Eliberează-mă de cei care mă urmăresc, *
pentru că sunt mai tari decât mine!

8 Eliberează sufletul meu din închisoare, *
ca să laud numele tău;
drepţii se vor strânge în jurul meu *
atunci când mă vei răsplăti”.

Ant. Iată, Domnul vine, şi toţi sfinţii săi cu el, şi va fi în ziua aceea lumină mare, aleluia.

Ant. 3 Domnul vine cu putere mare şi tot omul îl va vedea.

Cântarea Fil 2,6-11
Cristos, slujitorul lui Dumnezeu

6 Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, *
nu a ţinut cu orice preţ să apară egal cu Dumnezeu,
7 dar s-a nimicit pe sine luând firea de sclav †
şi devenind asemenea oamenilor. *
După înfăţişare era considerat ca om.
8 S-a umilit, făcându-se ascultător până la moarte, *
şi încă moartea pe cruce.

9 De aceea, şi Dumnezeu l-a înălţat †
şi i-a dăruit un nume *
care este mai presus de orice alt nume,
10 pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: *
al celor din cer, al celor de pe pământ şi al celor din adâncuri,
11 şi orice limbă să proclame, spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl: *
„Isus Cristos este Domnul!”

Ant. Domnul vine cu putere mare şi tot omul îl va vedea.

Lectura scurtă (1Tes 5,23-24)
Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în mod desăvârşit şi fiinţa voastră întreagă: duhul, sufletul şi trupul să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este cel care vă cheamă. El va şi înfăptui.

Responsoriul scurt
R
. Arată-ne, Doamne, * îndurarea ta. Arată-ne.
V. Şi dă-ne mântuirea ta; * îndurarea ta. Slavă Tatălui. Arată-ne.

Ant. la Magnificat

Anul A Vegheaţi, aşadar, spune Isus, pentru că nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru.

Anul B Iată, numele Domnului vine din depărtare şi strălucirea lui umple tot pământul.

Anul C Vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite şi atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie.

Cântarea din Evanghelie – Magnificat Lc 1,46-55
Tresăltarea de bucurie a sufletului în Domnul

46 Sufletul meu *
îl preamăreşte pe Domnul
47 şi duhul meu tresaltă de bucurie *
în Dumnezeu, mântuitorul meu,
48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
şi numele lui e sfânt.
50 Milostivirea lui dăinuie din neam în neam *
peste cei ce se tem de el.

51 A arătat puterea braţului său, *
i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.

54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
amintindu-şi de îndurarea sa,
55 după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.

Anul A Vegheaţi, aşadar, spune Isus, pentru că nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru.

Anul B Iată, numele Domnului vine din depărtare şi strălucirea lui umple tot pământul.

Anul C Vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite şi atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie.

Rugăciunea universală
Să ne rugăm lui Cristos, bucuria tuturor acelora care îl aşteaptă, şi să-i spunem:
Vino, Doamne, şi nu întârzia!
Aşteptăm cu bucurie sosirea ta,
– vino, Doamne Isuse.
Tu, care eşti dinaintea veacurilor,
– vino şi ne mântuieşte în veacul de acum.
Tu, care ai creat lumea şi pe toţi cei ce locuiesc în ea,
– vino să răscumperi lucrarea mâinilor tale.
Tu, care n-ai dispreţuit firea noastră pieritoare,
– vino să ne scapi de puterea morţii.
Tu, care ai venit ca să avem viaţă din belşug,
– vino şi ne dăruieşte viaţa ta veşnică.
Tu, care ai voit să-i aduni pe toţi oamenii în împărăţia ta,
– vino şi adună-i pe aceia care aşteaptă vederea feţei tale.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule atotputernic, te rugăm, întăreşte voinţa credincioşilor tăi, pentru ca, ieşind cu fapte de dreptate în întâmpinarea lui Cristos care vine, să se învrednicească a sta de-a dreapta lui în împărăţia cerurilor. Prin Domnul.

http://www.calendarcatolic.ro/calendar-romano-catolic/calendar/dail...

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor