altmarius

cultură şi spiritualitate

Marţi din săptămâna a II-a - Laudele

IMNUL

Doamne, cu divina forţă creatoare,
Ai aprins lumina-n stele şi în soare.
Tu, ce din lumină ţi-ai croit veşmântul,
În lăcaş de slavă ne ascultă cântul.

Se destramă noaptea, una câte una
Stelele pălit-au, a apus şi luna
Ce-a vegheat pe boltă, blândă şi măreaţă,
Risipind în noapte beznă, nori şi ceaţă.

Părăsim acuma somnul greu şi patul
Şi pe Împăratul, Sfântul, Înduratul,
Îl slăvim la vremea minunată când dă,
Noaptea izgonind-o, zilei iar izbândă.

Se-nteţeşte focul patimilor rele,
Nu lăsa, Stăpâne, să cădem în ele,
Harul tău le stingă, răul să-l distrugă;
Iată ce îţi cerem în smerită rugă.

Nu lăsa mânia să ne aibă-n mână,
Nici necumpătarea peste noi stăpână,
Nu lăsa s-ajungem lăcomiei pradă,
Bani pe nemuncite ochii nu ne vadă.

Să avem în minte dreapta judecată,
Trupul fără pată, inima curată.
Spre Cristos ne fie inima şi gândul,
Paşii noştri astăzi doar pe el urmându-l.

Te rugăm acum cu fruntea jos plecată;
Ne ascultă ruga, milostive Tată,
Tu, care domneşti cu Fiul cel de-o fire
Şi cu Duhul care-i flacără, iubire. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 Trimite, Doamne, lumina ta şi adevărul tău.

Psalmul 42 (43)
Dorul după templu
Eu am venit ca lumină a lumii (In 12,46).

1 Judecă-mă, Dumnezeule, şi apără-mi cauza †
în faţa unui popor lipsit de credinţă, *
scapă-mă de omul perfid şi trădător.
2 Pentru că tu eşti Dumnezeul meu şi locul meu de refugiu! †
Pentru ce mă alungi? *
Pentru ce trebuie să umblu trist, oprimat de duşmanii mei?
3 Trimite-mi lumina şi adevărul tău! †
Ele să mă călăuzească, *
să mă ducă la muntele tău cel sfânt şi în lăcaşurile tale.
4 Voi merge la altarul lui Dumnezeu, †
la Dumnezeul bucuriei şi veseliei mele, *
şi te voi lăuda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu.
5 Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, *
şi pentru ce gemi înlăuntrul meu?
Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda, *
pe el, care este mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu.

Ant. Trimite, Doamne, lumina ta şi adevărul tău.

Ant. 2 În toate zilele vieţii noastre, mântuieşte-ne, Doamne.

Cântarea Is 38,10-14.17b-20
Neliniştea muribundului, bucuria celui vindecat
Eu am fost mort, dar acum trăiesc... şi am cheile morţii (Ap 1,18).

10 Spuneam: „În toiul vieţii mele *
sunt nevoit să merg la porţile locuinţei morţilor”.
Am căutat restul anilor mei şi am zis: *
11 „Nu-l voi mai vedea pe Domnul pe pământul celor vii,
nu voi mai vedea pe nimeni *
dintre cei rămaşi în lume.
12 Locuinţa mea e smulsă şi aruncată departe de mine *
ca o colibă de păstori;
ca un ţesător îmi taie firul vieţii *
şi mă scoate din urzeală.
Din zi în noapte *
mi-ai hotărât sfârşitul.
13 Am strigat până dimineaţa, *
ca un leu, mi-ai zdrobit toate oasele;
din zi în noapte *
mi-ai hotărât sfârşitul.
14 Strig ca puiul de rândunică, *
stau îngândurat ca porumbelul.
Mi s-au împăienjenit ochii tot privind la cer, *
Doamne, sunt în necaz; ajută-mă!
17b Tu însă ai scăpat sufletul meu din prăpastia pierzării, *
căci ai dat uitării toate păcatele mele.
18 Cei din infern nu te laudă, *
moartea nu te preamăreşte;
cei care coboară în adâncuri *
nu mai speră în promisiunea ta.
19 Cel viu, da, cel viu te va lăuda, ca mine astăzi; *
tatăl face cunoscută fiilor săi fidelitatea ta.
20 Doamne, ajută-mă, †
şi-ţi vom cânta psalmi în toate zilele vieţii noastre, *
în casa Domnului.

Ant. În toate zilele vieţii noastre, mântuieşte-ne Doamne.

Ant. 3 Ţie ţi se cuvine cântare, Dumnezeule, în Sion. †

Psalmul 64 (65)
Mulţumire pentru darurile lui Dumnezeu
Prin Sion se înţelege cetatea din ceruri (Origene).

2 Ţie ţi se cuvine cântare, Dumnezeule, în Sion, * †
şi ţie îţi vor fi împlinite jurămintele în Ierusalim.
3 La tine, care asculţi rugăciunea, *
va veni tot omul,
4 fărădelegile noastre ne-au copleşit, *
însă tu ierţi nelegiuirile noastre.
5 Fericit este acela pe care tu îl alegi şi ţi-l apropii: *
el va locui în curţile tale.
Ne vom sătura cu bunătăţile casei tale, *
cu sfinţenia templului tău.
6 Dumnezeul mântuirii noastre, *
tu ne răspunzi prin fapte minunate de dreptate.
Tu eşti speranţa tuturor marginilor pământului *
şi a mărilor îndepărtate!
7 Tu întăreşti munţii cu puterea ta, *
te încingi cu tărie,
8 linişteşti vuietul mării şi vuietul valurilor *
şi zarva popoarelor.
9 Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de semnele tale; *
tu faci să cânte de veselie porţile dimineţii şi ale serii.
10 Tu porţi de grijă pământului, †
tu îi potoleşti setea cu îmbelşugare; *
tu îl copleşeşti cu bogăţii.
Râul lui Dumnezeu este plin cu apă; *
tu faci să crească grâul pentru oameni.
Astfel pregăteşti pământul: †
11 îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, *
îl înmoi cu ploaie şi-i binecuvântezi răsadurile.
12 Încununezi tot anul cu bunătăţile tale: *
pe urmele tale curge belşugul.
13 Se ivesc păşuni în pustiu, *
colinele sunt încinse cu veselie.
14 Păşunile se înveşmântă cu turme, †
văile se îmbracă cu grâne; *
toate strigă de bucurie şi cântă.

Ant. Ţie ţi se cuvine cântare, Dumnezeule, în Sion.

LECTURA SCURTĂ (1Tes 5,4-5)
Voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.

RESPONSORIUL SCURT
R. Ascultă glasul meu, Doamne: * în cuvintele tale mi-am pus speranţa. Ascultă.
V. Am luat-o înaintea zorilor şi am strigat: * în cuvintele tale mi-am pus speranţa. Slavă Tatălui. Ascultă.

Ant. la Benedictus Din mâna tuturor celor care ne urăsc mântuieşte-ne, Doamne.

Cântarea din Evanghelie – Benedictus Lc 1,68-79
Despre Mesia şi Înaintemergătorul său

68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, *
pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său,
69 şi ne-a înălţat o putere de mântuire *
în casa lui David, slujitorul său,
70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi *
care au fost în vechime.
71 Să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri *
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.

72 Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri *
şi îşi aduce aminte de legământul său cel sfânt.
73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, *
că ne va dărui harul
74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, *
să-i slujim fără teamă,
75 în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, *
în toate zilele vieţii noastre.

76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema, *
căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale,
77 pentru a da poporului său cunoştinţa mântuirii *
întru iertarea păcatelor,
78 prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, *
cu care ne va vizita, Cel care Răsare din înălţime
79 ca să lumineze pe cei care se află în întuneric şi în umbra morţii *
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Din mâna tuturor celor care ne urăsc mântuieşte-ne, Doamne.

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
Să-l binecuvântăm pe Mântuitorul nostru, care, prin învierea sa, a luminat lumea, şi să-l invocăm cu umilinţă:
Mântuieşte-ne, Doamne, pe căile tale!
În zorii dimineţii preamărim învierea ta, Doamne Isuse:
– fă ca speranţa gloriei tale să ne lumineze ziua.
Primeşte-ne, Doamne, făgăduinţele şi hotărârile bune
– ca pârgă a zilei de astăzi.
Dă-ne harul să înaintăm astăzi în iubirea ta,
– ca toate să conlucreze spre binele nostru şi al tuturor.
Dă, Doamne, ca astfel să strălucească lumina noastră înaintea oamenilor,
– încât să vadă faptele noastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Doamne, Isuse Cristoase, lumina cea adevărată care pe toţi oamenii îi luminezi spre mântuire, dăruieşte-ne, te rugăm, puterea de a pregăti înaintea ta căile dreptăţii şi ale păcii. Tu, care vieţuieşti.

Marţi din săptămâna a II-a - Ora Medie

IMNUL

Ora a treia

O Duh Preasfânt, tu ce din veci
Eşti Dumnezeu; stăruitori
În rugă-ţi cerem să cobori
În sufletele noastre reci.

Păstrează dragostea arzând
Mereu în cuget şi în grai,
Şi dorul păcii să ni-l dai,
Să fim o inimă şi-un gând.

Pe Tatăl fă-ni-l cunoscut
Ca să-l iubim neîncetat,
Ca şi pe Fiul ce-a luat
Smeritul nostru chip de lut. Amin.

Ora a şasea

O Dumnezeule Preasfânt,
Lumină tu ne dai în zori,
Iar la amiază ne cobori
De sus căldură pe pământ.

Al patimii năvalnic foc
Tu stinge-l, Doamne, în noi toţi;
Din inimi ura să o scoţi
Şi dragoste să pui în loc.

Să fie Tatăl lăudat,
Şi Fiul cel născut din el,
Şi Duhul dragostei, la fel,
Primească cinste ne-ncetat. Amin.

Ora a noua

O Doamne, veşnic neschimbat,
Acuma soarele de sus
Coboară iarăşi spre apus
Şi ziua este pe-nserat.

Noi te rugăm stăruitori
Să fie-al vieţii înserat
De-a ta splendoare luminat;
Apusul să-l prefaci în zori.

Să fie Tatăl lăudat,
Şi Fiul cel născut din el,
Şi Duhul dragostei, la fel,
Primească cinste ne-ncetat. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 În casa pribegiei mele am păzit poruncile tale.

Psalmul 118 (119),49-56
VII (Zain)

49 Adu-ţi aminte de cuvântul dat slujitorului tău, *
prin care m-ai făcut să sper.
50 Aceasta e mângâierea mea în necazuri: *
căci cuvântul tău îmi dă viaţă.
51 Nişte îngâmfaţi mă batjocoresc peste măsură, *
dar eu nu mă abat de la legea ta.
52 Mi-am adus aminte, Doamne, de judecăţile tale cele din veac *
şi mi-am găsit mângâierea.
53 Sunt cuprins de indignare din cauza păcătoşilor *
care părăsesc legile tale.
54 Cântări sunt pentru mine îndreptările tale, *
în casa în care nu sunt decât un trecător.
55 Mi-am amintit noaptea de numele tău, Doamne, *
şi am păzit legea ta.
56 Acesta e rostul meu: *
să urmez învăţăturile tale.

Ant. În casa pribegiei mele am păzit poruncile tale.

Ant. 2 Domnul va întoarce din robie poporul său şi ne vom bucura.

Psalmul 52 (53)
Nebunia celor fărădelege
Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu (Rom 3,23).

1 A spus nebunul în inima lui: *
„Nu este Dumnezeu”.
2 Sunt corupţi, au săvârşit lucruri oribile; *
nu-i nimeni care să facă binele.
3 Dumnezeu din ceruri priveşte spre fiii oamenilor, †
ca să vadă dacă este un înţelept care înţelege, *
unul care să-l caute pe Dumnezeu.
4 Toţi au rătăcit, s-au pervertit cu toţii, *
nu-i nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul.
5 Oare nu ştiu toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, †
care devorează poporul meu cum ar mânca o pâine *
şi pe Domnul nu l-au invocat?
6 Acolo vor tremura de spaimă, *
unde nu este spaimă.
Căci Dumnezeu a risipit oasele celor ce te împresurau; *
au fost făcuţi de ruşine, pentru că Dumnezeu i-a respins.
7 Cine va da din Sion mântuirea lui Israel? †
Când va întoarce Domnul poporul său din robie, *
va tresălta Iacob şi se va bucura Israel.

Ant. Domnul va întoarce din robie poporul său şi ne vom bucura.

Ant. 3 Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este ocrotitorul vieţii mele.

Psalmul 53 (54),3-6.8-9
Rugăciune pentru a cere ajutor
Profetul se roagă ca, în numele Domnului, să fie eliberat de răutatea celui care-l urmărea (Cassiodor).

3 Dumnezeule, pentru numele tău, mântuieşte-mă, *
şi fă-mi dreptate prin puterea ta;
4 ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, *
pleacă-ţi urechea la cuvintele gurii mele;
5 pentru că cei mândri s-au ridicat împotriva mea †
şi cei puternici vor să-mi ia sufletul: *
ei nu-l pun pe Dumnezeu înaintea lor.
6 Dar Dumnezeu este ajutorul meu, *
Domnul este ocrotitorul vieţii mele.
8 Cu bucurie îţi voi aduce jertfă, *
voi preamări numele tău, Doamne, pentru că este bun.
9 Căci m-a eliberat din orice strâmtorare *
şi ochii mei i-au văzut învinşi pe duşmanii mei.

Ant. Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este ocrotitorul vieţii mele.

Ora a treia

LECTURA SCURTĂ (1Cor 12,4-6)
Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi.

V. Aproape de cei ce se tem de Domnul e mântuirea lui.
R. Ca slava să locuiască pe pământul nostru.

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care, în ceasul al treilea, l-ai revărsat asupra apostolilor pe Duhul tău, Mângâietorul, trimite şi asupra noastră acelaşi spirit al iubirii, ca să te putem mărturisi cu fidelitate în faţa tuturor oamenilor. Prin Cristos.

Ora a şasea

LECTURA SCURTĂ (1Cor 12,12-13)
Aşa cum trupul este unul şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh.

V. Părinte sfânt, păzeşte-ne în numele tău.
R. Ca să fim desăvârşiţi în unire.

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, care i-ai dezvăluit apostolului Petru gândul tău mântuitor asupra tuturor neamurilor, fă, în marea-ţi bunătate, ca faptele noastre să-ţi fie plăcute şi, prin darul tău, să slujească planului tău de iubire şi de mântuire. Prin Cristos.

Ora a noua

LECTURA SCURTĂ (1Cor 12,24b.25-26)
Dumnezeu a alcătuit astfel trupul încât dă cinste mai mare celor care duc lipsă de ea, ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească la fel unele de altele. Dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un mădular, toate se bucură cu el.

V. Doamne, Dumnezeul nostru, adună-ne dintre neamuri.
R. Ca să preamărim numele tău cel sfânt!

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, care l-ai trimis pe îngerul tău la centurionul Corneliu ca să-i arate calea mântuirii, dă-ne, te rugăm, harul să lucrăm cu tot mai multă râvnă la mântuirea tuturor, pentru ca, adunaţi laolaltă în Biserica ta, să putem ajunge cu toţii la tine. Prin Cristos.

Marţi din săptămâna a II-a - Vesperele

IMNUL

Creator al lumii, după-a ta poruncă,
Ziua e menită toată pentru muncă;
Noaptea truditorul merge să se culce,
Bucuros de tihna şi de somnul dulce.

Lângă noi vegheze duhuri bune, treze,
Inima curată să ni se păstreze.
Cât timp trupul nostru pe-ntuneric sta-va,
Să nu ne strecoare Diavolul otrava.

Sufletele caste, albe ca nămeţii,
Să ni le găsească zorii dimineţii;
Lin ne fie somnul, visele curate,
Iată ce îţi cerem, sfinte Împărate.

Te rugăm acuma, cu fruntea plecată:
Ne ascultă ruga, milostive Tată,
Tu, care domneşti cu Fiul de o fire
Şi cu Duhul care-i flacără, iubire. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi mamonei.

Psalmul 48 (49)
Deşertăciunea bogăţiilor
Cu greu va intra bogatul în împărăţia cerurilor (Mt 19,23).

I

2 Ascultaţi aceasta, voi, toate popoarele, *
plecaţi-vă urechea, voi, toţi locuitorii pământului,
3 fie oameni de rând, fie oameni de rang înalt, *
bogaţi şi săraci, toţi împreună.
4 Gura mea va rosti cuvinte înţelepte *
şi cugetul inimii mele, înţelegere;
5 voi pleca spre pilde urechea mea *
şi voi desluşi enigma mea cântând din harpă.
6 De ce să mă tem în zilele nefericite, *
când nelegiuirea duşmanilor mei mă înconjoară?
7 Ei îşi pun încrederea în bunăstarea lor *
şi cu mulţimea bogăţiilor lor se laudă.
8 Nici un om nu se va putea răscumpăra pe sine *
şi nici nu va putea să-i dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării sale;
9 căci preţul sufletului este atât de mare, *
şi niciodată nu va fi cu putinţă
10 să rămână cineva în viaţă fără de sfârşit *
încât să nu vadă niciodată mormântul.
11 Ba da, va vedea: mor şi înţelepţii, †
pier împreună nebunul şi cel fără de minte *
şi lasă altora bunăstarea lor.
12 Mormântul le va fi casă în veac, †
locuinţa lor din neam în neam, *
deşi cu numele lor şi-au numit terenurile proprii.
13 Dar omul nu poate rămâne mult în strălucire; *
se aseamănă cu animalele care pier.

Ant. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi mamonei.

Ant. 2 Adunaţi-vă comori în ceruri, spune Domnul.

II

14 Aceasta este soarta celor care se încred în ei înşişi; *
acesta este sfârşitul acelora care se complac în vorbe goale.
15 Sunt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor *
şi moartea îi va paşte. Coboară de-a dreptul în mormânt, †
li se şterge orice urmă, *
lăcaşul lor este locuinţa morţilor.
16 Dar Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu, *
mă va lua de sub puterea locuinţei morţilor.
17 Nu te teme când cineva se îmbogăţeşte *
şi când creşte faima casei sale,
18 pentru că nu ia nimic cu el când moare *
şi faima lui nu coboară după el.
19 Chiar dacă, în viaţa lui, sufletul său se considera binecuvântat: *
„Te vor lăuda pentru că ai agonisit binele”,
20 va coborî alături de strămoşii săi, *
care nu vor mai vedea niciodată lumina.
21 Omul, cât timp este în cinste, nu înţelege, *
se aseamănă cu animalele care pier.

Ant. Adunaţi-vă comori în ceruri, spune Domnul.

Ant. 3 Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească cinstea şi gloria.

Cântarea Ap 4,11; 5,9b.10.12b
Imnul celor răscumpăraţi

4,11 Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, *
să primeşti gloria, cinstea şi puterea,
pentru că tu ai creat toate, *
şi prin voinţa ta au fost create şi există!
5,9b Vrednic eşti, Doamne, să primeşti cartea *
şi să-i deschizi peceţile,
căci ai fost înjunghiat †
şi în sângele tău ai răscumpărat pentru Dumnezeu *
oameni din toate triburile, limbile, popoarele şi naţiunile
10 şi ai făcut din ei o împărăţie †
şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, *
care vor domni pe pământ!
12b Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, †
să primească puterea şi bogăţia şi înţelepciunea *
şi tăria şi cinstea şi gloria şi binecuvântarea!

Ant. Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească cinstea şi gloria.

LECTURA SCURTĂ (Rom 3,23-25a)
Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu, dar sunt justificaţi în mod gratuit de harul lui, prin răscumpărarea în Cristos Isus. Pe acesta Dumnezeu l-a pus ca jertfă de ispăşire pentru ca, prin credinţa în sângele său, să-şi arate dreptatea.

RESPONSORIUL SCURT
R. Mă vei umple de bucurie * înaintea feţei tale, Doamne. Mă vei umple.
V. Desfătări la dreapta ta în veci, * înaintea feţei tale, Doamne. Slavă Tatălui. Mă vei umple.

Ant. la Magnificat Fă cu noi lucruri mari, Doamne, căci eşti puternic şi numele tău e sfânt.

Cântarea din Evanghelie – Magnificat Lc 1,46-55
Tresăltarea de bucurie a sufletului în Domnul

46 Sufletul meu *
îl preamăreşte pe Domnul
47 şi duhul meu tresaltă de bucurie *
în Dumnezeu, mântuitorul meu,
48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
şi numele lui e sfânt.
50 Milostivirea lui dăinuie din neam în neam *
peste cei ce se tem de el.

51 A arătat puterea braţului său, *
i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.

54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
amintindu-şi de îndurarea sa,
55 după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început şi acum şi pururea *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Fă cu noi lucruri mari, Doamne, căci eşti puternic şi numele tău e sfânt.

RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
Să-l lăudăm pe Cristos, păstorul şi purtătorul de grijă al sufletelor noastre, care îşi iubeşte şi îşi ocroteşte poporul. Punându-ne speranţa în el, să-l implorăm:
Apără, Doamne, poporul tău!
Ocroteşte, Păstorule veşnic, pe episcopul nostru N.
– şi pe toţi păstorii Bisericii tale.
Priveşte cu bunătate la aceia care îndură prigoană
– şi eliberează-i grabnic de orice strâmtorare.
Îndură-te, Doamne, de toţi cei lipsiţi
– şi dă hrană celor flămânzi.
Luminează-i pe cei care fac legile,
– ca în toate să discearnă, cu înţelepciune, dreptatea.
Vino în ajutorul răposaţilor pe care i-ai răscumpărat cu sângele tău
– şi învredniceşte-i să intre cu tine la nuntă.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Doamne Dumnezeule, a ta este ziua şi a ta este noaptea. Dă-ne harul să locuiască în inimile noastre soarele dreptăţii, ca să putem ajunge la lumina în care locuieşti tu. Prin Domnul

http://www.calendarcatolic.ro/calendar-romano-catolic/calendar/dail...

Vizualizări: 49

Comentariu publicat de silvian dobre pe Octombrie 26, 2010 la 11:13am
Liturghia orelor ,liturghia sufletului -o mana intinsa catre Dumnezeu !

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor