altmarius

cultură şi spiritualitate

24 decembrie - Laudele

Imnul

Ne spun profeţii, rând pe rând,
Că Domnul vine în curând,
Că, după plânset şi suspin,
Îndată timpuri bune vin.

Dispare noaptea, aşadar,
Şi zorii zilei noi apar;
Când norii-l plouă pe cel drept,
Se sting tristeţile în piept.

Când ai venit, Isuse, -ntâi
Şi-ai vrut în lume să rămâi,
Nu ai venit să pedepseşti,
Ci să alini, să mântuieşti.

Dar vei veni cu sfinţii tăi
Din nou, să-i judeci pe cei răi
Şi-n focul veşnic să-i arunci,
La chinuri grele şi la munci.

Şi, totodată, celor buni
Vei aşeza pe frunţi cununi.
La judecata de apoi
Isuse, -ndură-te de noi.

Căci noi dorim, dorim nespus
Să te privim în ceruri sus.
Vederea chipului tău sfânt
Să se prefacă-n veşnic cânt. Amin.

 

Ant. 1 Iar tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nu vei fi cel mai mic, fiindcă din tine va ieşi Conducătorul care va stăpâni peste poporul meu, Israel.

Psalmul 50 (51)
Miluieşte-mă, Dumnezeule
Reînnoiţi-vă duhul şi mintea şi îmbrăcaţi-vă în omul cel nou (Ef 4,23-24).

3 Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate, *
şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea.
4 Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea *
şi curăţă-mă de păcatul meu.
5 Căci recunosc fărădelegea mea *
şi păcatul meu stă pururi înaintea mea.
6 Împotriva ta, numai împotriva ta am păcătuit, *
şi ce-i rău înaintea ta am făcut.
De aceea tu eşti drept în sentinţele tale *
şi nepărtinitor în judecăţile tale.
7 Căci, iată, în nelegiuire m-am născut *
şi în păcat m-a zămislit mama mea.
8 Dar tu iubeşti adevărul în adâncul inimii, *
fă, deci, să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu.
9 Stropeşte-mă cu isop şi voi fi curat, *
spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada.
10 Fă să aud un cuvânt de bucurie şi veselie, *
şi oasele pe care le-ai zdrobit vor tresălta.
11 Întoarce-ţi faţa de la păcatele mele *
şi şterge toate nelegiuirile mele.
12 Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, *
şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu.
13 Nu mă alunga de la faţa ta *
şi duhul tău sfânt nu-l lua de la mine.
14 Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale *
şi întăreşte-mă cu duh binevoitor.
15 Atunci voi învăţa pe cei fărădelege căile tale *
şi cei păcătoşi la tine se vor întoarce.
16 Mântuieşte-mă, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele, †
de vinovăţia sângelui vărsat, *
şi limba mea va preamări dreptatea ta.
17 Doamne, deschide-mi buzele *
şi gura mea va vesti lauda ta.
18 Pentru că jertfele nu-ţi sunt plăcute †
şi, chiar dacă ţi-aş aduce, *
arderile de tot nu te-ar mulţumi.
19 Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit, *
inima căită şi smerită, Dumnezeule, n-o dispreţui.
20 În bunătatea ta, Doamne, fă bine Sionului *
şi reclădeşte zidurile Ierusalimului.
21 Atunci îţi vor fi plăcute jertfele de împăcare, arderile de tot şi ofrandele; *
atunci ţi se vor oferi viţei pe altarul tău.

Ant. Iar tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nu vei fi cel mai mic, fiindcă din tine va ieşi Conducătorul care va stăpâni peste poporul meu, Israel.

Ant. 2 Ridicaţi-vă capul: iată, se apropie răscumpărarea voastră.

Cântarea Tob 13,8-11.13-14ab.15-16ab
Aducere de mulţumire pentru eliberarea poporului
Mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul... strălucind de slava lui Dumnezeu (Ap 21,10-11).

8 Binecuvântaţi-l pe Domnul, toţi cei aleşi, †
şi cu toţii lăudaţi măreţia lui! *
Trăiţi zile de bucurie şi preamăriţi-l pe Domnul!
9 Ierusalime, cetate sfântă, *
Domnul te pedepseşte pentru faptele mâinilor tale.
10 Preamăreşte pe Domnul prin fapte bune *
şi binecuvântează pe regele veacurilor,
ca din nou să fie înălţat cu bucurie *
cortul lui în mijlocul tău,
şi el să-i mângâie în tine pe toţi cei duşi în robie *
şi să-i iubească în tine pe toţi sărmanii în toţi vecii vecilor.
11 Lumină vie va străluci *
până la toate marginile pământului;
popoare multe vor veni la tine din depărtare şi de la capătul lumii, †
pentru numele tău sfânt, *
purtând în mâini daruri pentru regele cerului.
Generaţie după generaţie îşi va găsi în tine bucuria *
şi numele cetăţii alese va dăinui în vecii vecilor.
13 Bucură-te, aşadar, şi te veseleşte *
pentru fiii celor drepţi,
căci toţi se vor aduna *
şi-l vor binecuvânta pe Domnul cel veşnic.
14ab Fericiţi cei care te iubesc *
şi fericiţi cei care se vor bucura în pacea ta.
15 Suflete al meu, binecuvântează-l pe Domnul, regele cel mare, *
16ab căci în cetatea Ierusalimului va fi zidită casa lui pentru toate veacurile.

Ant. Ridicaţi-vă capul: iată, se apropie răscumpă- rarea voastră.

Ant. 3 Mâine veţi primi mântuirea, spune Domnul, Dumnezeul oştirilor cereşti.

Psalmul 147 (147 B)
Reconstruirea Ierusalimului
Vino să-ţi arăt mireasa Mielului! (Cf. Ap 21,9).

12 Laudă, Ierusalime, pe Domnul, *
preamăreşte, Sionule, pe Dumnezeul tău.
13 Căci el întăreşte zăvoarele porţilor tale, *
el binecuvântează pe fiii tăi în mijlocul tău.
14 El dă pace ţinutului tău *
şi te satură cu cel mai bun grâu.
15 El îşi trimite cuvântul pe pământ, *
cuvântul lui aleargă cu iuţeală mare.
16 El face să cadă zăpada ca lâna *
şi presară chiciura ca cenuşa.
17 Azvârle grindina ca firimiturile, *
şi gerul lui cine-l poate răbda?
18 Trimite cuvântul său şi le topeşte, *
stârneşte vântul şi vor curge apele.
19 El vesteşte lui Iacob cuvântul său, *
lui Israel, legile şi poruncile sale.
20 El n-a făcut aşa cu nici un alt popor, *
şi nu le-a făcut cunoscute judecăţile sale.

Ant. Mâine veţi primi mântuirea, spune Domnul, Dumnezeul oştirilor cereşti.

Lectura scurtă (Is 11,1-3a)
O mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iese şi un lăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului se va odihni peste el: duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul ştiinţei şi al fricii de Domnul. În frica de Domnul îşi va găsi fericirea.

Responsoriul scurt
R. Mâine * va fi ştearsă nelegiuirea pământului. Mâine.
V. Şi va domni peste noi Mântuitorul lumii. * Va fi ştearsă nelegiuirea pământului. Slavă Tatălui. Mâine.

Ant. la Benedictus S-au împlinit zilele Mariei ca să-l nască pe Fiul său primul născut.

Cântarea din Evanghelie – Benedictus Lc 1,68-79
Despre Mesia şi Înaintemergătorul său

68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, *
pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său,
69 şi ne-a înălţat o putere de mântuire *
în casa lui David, slujitorul său,
70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi *
care au fost în vechime.
71 Să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri *
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.

72 Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri *
şi îşi aduce aminte de legământul său cel sfânt.
73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, *
că ne va dărui harul
74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, *
să-i slujim fără teamă,
75 în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, *
în toate zilele vieţii noastre.

76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema, *
căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale,
77 pentru a da poporului său cunoştinţa mântuirii *
întru iertarea păcatelor,
78 prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, *
cu care ne va vizita, Cel care Răsare din înălţime
79 ca să lumineze pe cei care se află în întuneric şi în umbra morţii *
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. S-au împlinit zilele Mariei ca să-l nască pe Fiul său primul născut.

Rugăciunea universală
Fraţilor preaiubiţi, să ne rugăm cu evlavie lui Cristos, Răscumpărătorul, care va veni la sfârşitul veacurilor cu slavă şi cu putere mare:
Vino, Doamne Isuse!
Doamne Cristoase, care vei veni în slava puterii tale, priveşte la smerenia noastră
– şi fă-ne vrednici de darurile tale.
Tu, care ai venit să descoperi oamenilor lumina evangheliei,
– dă-ne harul să predicăm pururi mântuirea ta.
Tu, care eşti binecuvântat şi care vieţuieşti şi domneşti peste toate,
– fă-ne să aşteptăm cu bucurie speranţa fericită şi venirea măririi tale.
Pe noi, care aşteptăm cu dor venirea ta,
– mângâie-ne cu darul dumnezeirii tale.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Doamne Isuse, te rugăm, grăbeşte-te şi nu întârzia şi, prin venirea ta, dă mângâiere şi speranţă celor care se încred în iubirea ta fără margini. Tu care fiind Dumnezeu.

Psalmodia
24 decembrie - Ora Medie

Imnul

Ora a treia

Rugându-te necontenit
La ceasul nouă rânduit,
Ca fii din Dumnezeu născuţi
Slăvim aceste trei virtuţi.

Credinţa sfântă, bun suprem,
Mai preţios ca tot ce-avem,
Speranţa, pentru inimi leac,
Iubirea ce rămâne-n veac.

La ora când, o Duh Preasfânt,
Te-ai revărsat peste pământ,
Coboară iar sub chip de limbi,
Ca-n temple vii să ne preschimbi.

A treia zi, Părinte Sfânt,
Ai zis: „Să fie pe pământ
Covor de iarbă şi de flori
Şi pomi de roade dătători”.

Mărire, Tată îndurat,
Mărire, Fiule-ntrupat,
Mărire, Duhule Preasfânt,
La toţi cinstire, slavă, cânt. Amin.

Ant. Profeţii au vestit că se va naşte Mântuitorul din Fecioara Maria.

Ora a şasea

O Doamne, ce de sus veghezi,
Când soarele e în nămiezi,
Ţi-aducem iarăşi prin Cristos
Al laudei smerit prinos.

Aceasta este ora când,
În spate crucea grea purtând,
Ca mielul pentru jertfă-i dus
La moarte, pe Calvar, Isus.

El ne-a-mpăcat cu Dumnezeu,
Şi de atunci primim mereu
Din jertfa sfântului Calvar
Belşug de pace şi de har.

Mărire, Tată îndurat,
Mărire, Fiule-ntrupat,
Mărire, Duhule Preasfânt,
La toţi cinstire, slavă, cânt. Amin.

Ant. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei.

Ora a noua

Din zi puţin ne-a mai rămas;
Să-l preamărim c-un singur glas
Pe Domnul cel ce ne-a făcut,
Treimea fără de-nceput.

Acum, în jurul orei trei,
Sutaşul mândrei Cezarei
De Petru la credinţă-adus
Primi botezul lui Isus.

Credinţa ce-am primit-o-n dar
Să fie-al vieţii noastre far;
Luând pe Petru ghid fidel,
Să fim mereu uniţi cu el.

Mărire, Tată îndurat,
Mărire, Fiule-ntrupat,
Mărire, Duhule Preasfânt,
La toţi cinstire, slavă, cânt. Amin

Ant. Maria a spus: Ce fel de salutare este aceasta? Căci sufletul meu s-a tulburat, pentru că îl voi naşte pe regele veacurilor rămânând pururea fecioară.

PSALMODIA

Psalmul 118 (119),161-168
XXI (Sin)

161 Fără temei mă prigonesc cei puternici, *
dar inima mea se teme numai de cuvântul tău.
162 Eu tresalt de bucurie pentru făgăduinţa ta, *
ca acela care a găsit o comoară mare.
163 Urăsc şi nu pot suferi minciuna, *
însă iubesc legea ta.
164 De şapte ori pe zi îţi aduc laudă *
pentru judecăţile tale drepte.
165 Cei care iubesc legea ta se bucură de multă pace, *
nici o piedică nu le stă în cale.
166 Aştept mântuirea ta, Doamne, *
şi împlinesc poruncile tale.
167 Sufletul meu păzeşte învăţăturile tale *
şi le iubeşte nespus de mult.
168 Păzesc poruncile şi învăţăturile tale, *
toate căile mele stau sub privirea ta.

Psalmul 132 (133)
Bucuria armoniei frăţeşti
Să ne iubim unii pe alţii fiindcă dragostea e de la Dumnezeu (1In 4,7).

1 Iată cât de bine şi cât de plăcut este *
ca fraţii să locuiască împreună!
2 Este ca untdelemnul de preţ pe cap, †
care coboară pe barbă, pe barba lui Aron, *
care se prelinge pe marginea veşmintelor sale.
3 Este ca roua de pe Hermon, *
care coboară pe Munţii Sionului;
pentru că acolo Domnul a orânduit binecuvântarea, *
viaţa pentru totdeauna.

Psalmul 139 (140),2-9.13-14
Tu eşti scăparea mea
Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor (Mt 26,45).

2 Scapă-mă, Doamne, de omul rău, *
ocroteşte-mă de omul violent,
3 de cei care urzesc rele în inima lor *
şi toată ziua pregătesc războaie.
4 Şi-au ascuţit limbile precum şarpele, *
venin de viperă este pe buzele lor.
5 Păzeşte-mă, Doamne, de mâinile păcătosului, †
ocroteşte-mă de omul violent, *
de cei care caută să pună capcane paşilor mei!
6 Cei mândri mi-au pregătit laţuri în ascuns †
şi mi-au întins funii ca o plasă, *
mi-au aşezat capcane pe cărare.
7 I-am spus Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu; *
ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele!”
8 Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti puterea mântuirii mele, *
acoperă capul meu în ziua luptei.
9 Nu împlini, Doamne, dorinţele celui nelegiuit, *
nu-l lăsa să-i reuşească planul.
13 Ştiu că Domnul va face dreptate celui umil *
şi va face dreptate celor sărmani.
14 Da, cei drepţi vor lăuda numele tău *
şi cei neprihăniţi vor locui în faţa ta.


Ora a treia

Ant. Profeţii au vestit că se va naşte Mântuitorul din Fecioara Maria.

Lectura scurtă (Is 4,2)
În ziua aceea, mlădiţa Domnului va fi plină de măre- ţie şi slavă şi rodul pământului va fi plin de strălucire şi bucurie pentru cei din Israel care vor fi mântuiţi.

V. Se vor teme neamurile de numele tău, Doamne.
R. Şi toţi regii pământului, de slava ta.

Ora a şasea

Ant. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei.

Lectura scurtă (Is 4,3)
Şi cel rămas în Sion, şi cel lăsat în Ierusalim se va numi sfânt, şi toţi cei din Ierusalim vor fi scrişi printre cei vii.

V. Adu-ţi aminte de noi, Doamne, în bunătatea ta.
R. Vino şi ne vizitează cu mântuirea ta.

Ora a noua

Ant. Maria a spus: Ce fel de salutare este aceasta? Căci sufletul meu s-a tulburat, pentru că îl voi naşte pe regele veacurilor rămânând pururea fecioară.

Lectura scurtă (Is 61,11)
Precum din pământ răsar ierburile şi în grădină încol- ţesc seminţele, aşa va face Domnul Dumnezeu să răsară dreptatea şi lauda înaintea tuturor neamurilor.

V. Vino, Doamne, şi nu întârzia.
R. Dezleagă fărădelegile poporului tău.

Rugăciunea de încheiere
Doamne Isuse, te rugăm, grăbeşte-te şi nu întârzia şi, prin venirea ta, dă mângâiere şi speranţă celor care se încred în iubirea ta fără margini. Tu care fiind Dumnezeu.

Naşterea Domnului - Vesperele I

Imnul

Cristoase, scump Mântuitor,
În lume aşteptat cu dor,
Din Tatăl veşnic te-ai născut
Când nu era vreun început.

Splendoare-a Tatălui din cer,
Speranţă pentru cei ce pier,
Privirea-ţi blândă s-o cobori
Spre-ai tăi nevrednici slujitori.

Mărite Doamne, nu uita
Că-n marea îndurare-a ta
Din Maica sfântă te-ai născut
La fel ca noi c-un trup de lut.

Voind să ne salvezi pe toţi
Şi din păcate să ne scoţi,
Te-ai coborât ca prunc divin
Să-mparţi al nostru trist destin.

Păduri şi ape, cer, pământ
Şi toate câte-n ele sunt
Cu îngerii de sus, în cor,
S-adore pe stăpânul lor.

În ziua sfântului Crăciun
Creştinii fericiţi îţi spun:
Isuse, bun venit la noi,
La cei săraci, flămânzi şi goi.

Isuse, care ne-ai fost dat
De Maica fără de păcat,
Te preamărim în dulce cânt
Cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin.

Psalmodia

Ant. 1 Regele păcii a fost preamărit: întregul pământ tânjeşte să-i vadă chipul.

Psalmul 112 (113)

1 Lăudaţi, slujitori ai Domnului, *
lăudaţi numele Domnului!
2 Fie numele Domnului binecuvântat, *
de acum şi până în veac.
3 De la răsăritul şi până la apusul soarelui, *
fie numele Domnului lăudat!
4 Domnul este preaînalt, mai presus de toate naţiunile, *
slava lui este mai presus de ceruri.
5 Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru care locuieşte atât de sus, *
6 care îşi pleacă privirea să vadă ce se petrece în cer şi pe pământ?
7 El ridică pe cel slab din ţărână, *
înalţă din mizerie pe cel sărac,
8 pentru ca să-l aşeze alături de conducători, *
de conducătorii poporului său.
9 El o aşază pe cea sterilă în casă *
ca pe o mamă ce se bucură de copii.

Ant. Regele păcii a fost preamărit: întregul pământ tânjeşte să-i vadă chipul.

Ant. 2 Domnul trimite cuvântul său pe pământ: repede aleargă vestirea sa.

Psalmul 147 (147 B)

12 Laudă-l, Ierusalime, pe Domnul, *
preamăreşte-l, Sionule, pe Dumnezeul tău.
13 Căci el întăreşte zăvoarele porţilor tale, *
el îi binecuvântează pe fiii tăi în mijlocul tău.
14 El dă pace ţinutului tău *
şi te satură cu cel mai bun grâu.
15 El îşi trimite cuvântul pe pământ, *
cuvântul lui aleargă cu iuţeală mare.
16 El face să cadă zăpada ca lâna *
şi presară chiciura ca cenuşa.
17 Azvârle grindina ca firimiturile, *
şi gerul lui cine-l poate răbda?
18 Trimite cuvântul său şi le topeşte, *
stârneşte vântul şi vor curge apele.
19 El îi vesteşte lui Iacob cuvântul său, *
lui Israel, legile şi poruncile sale.
20 El n-a făcut aşa cu nici un alt popor, *
şi nu le-a făcut cunoscute judecăţile sale.

Ant. Domnul trimite cuvântul său pe pământ: repede aleargă vestirea sa.

Ant. 3 Cuvântul lui Dumnezeu, născut din Tatăl înaintea veacurilor, s-a nimicit pe sine: astăzi s-a făcut om pentru noi.

Cântarea Fil 2,6-11

6 Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, *
nu a ţinut cu orice preţ să apară egal cu Dumnezeu,
7 dar s-a nimicit pe sine luând firea de sclav †
şi devenind asemenea oamenilor. *
După înfăţişare era considerat ca om.
8 S-a umilit, făcându-se ascultător până la moarte, *
şi încă moartea pe cruce.
9 De aceea, şi Dumnezeu l-a înălţat †
şi i-a dăruit un nume *
care este mai presus de orice alt nume,
10 pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: *
al celor din cer, al celor de pe pământ şi al celor din adâncuri,
11 şi orice limbă să proclame, spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl: *
„Isus Cristos este Domnul!”

Ant. Cuvântul lui Dumnezeu, născut din Tatăl înaintea veacurilor, s-a nimicit pe sine: astăzi s-a făcut om pentru noi.

Lectura scurtă (Gal 4,4-5)
Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub lege, să-i răscumpere pe cei care sunt sub lege, ca să primim înfierea.

Responsoriul scurt
R. Astăzi veţi şti * că Domnul va veni. Astăzi.
V. Şi mâine veţi vedea gloria lui. * Că Domnul va veni. Slavă Tatălui. Astăzi.

Ant. la Magnificat Când soarele se va arăta la răsărit, îl veţi vedea pe regele regilor ieşind de la Tatăl, precum un mire din iatacul său.

Cântarea din Evanghelie – Magnificat Lc 1,46-55
Tresăltarea de bucurie a sufletului în Domnul

46 Sufletul meu *
îl preamăreşte pe Domnul
47 şi duhul meu tresaltă de bucurie *
în Dumnezeu, mântuitorul meu,
48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
şi numele lui e sfânt.
50 Milostivirea lui dăinuie din neam în neam *
peste cei ce se tem de el.

51 A arătat puterea braţului său, *
i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.

54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
amintindu-şi de îndurarea sa,
55 după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început şi acum şi pururea *
şi în vecii vecilor. Amin. 

Ant. Când soarele se va arăta la răsărit, îl veţi vedea pe regele regilor ieşind de la Tatăl, precum un mire din iatacul său. 

Rugăciunea universală
Să-l adorăm pe Cristos, care s-a nimicit pe sine luând chip de rob şi a fost încercat în toate, făcându-se asemenea nouă, afară de păcat. Să-l rugăm cu credinţă fierbinte:
Prin naşterea ta, ajută-i pe aceia pe care i-ai răscumpărat!
Tu, care intrând în lume, ai deschis noua eră prevestită de profeţi,
– fă ca Biserica ta să înflorească într-o tinereţe pururi nouă.
Tu, care ai luat asupra ta slăbiciunea omenească,
– fii orbilor lumină, celor slabi tărie şi mângâiere celor în suferinţă.
Tu, care te-ai născut sărac şi smerit,
– priveşte la cei săraci şi mângâie-i cu bunătate.
Tu, care prin naşterea ta pământească, aduci tuturor vestea cea bună a mântuirii,
– înveseleşte inimile celor care mor, cu speranţa unei noi naşteri în împărăţia ta.
Tu, care ai coborât pe pământ ca să ne ridici pe toţi la ceruri,
– uneşte-i cu tine în slavă pe fraţii noştri răposaţi.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, care ne bucuri an de an prin aşteptarea răscumpărării noastre, dă-ne harul să-l primim cu drag ca răscumpărător pe Fiul tău unul-născut şi, astfel, atunci când va veni ca judecător, să ne învrednicim a sta îna- intea lui cu toată încrederea. Prin Domnul.

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor