altmarius

cultură şi spiritualitate

Vineri din săptămâna a XXXI-a de peste an
Ant. la intrare (Cf. Ps 37,22-23)
Să nu mă părăseşti, Doamne; Dumnezeul meu, să nu te îndepărtezi de mine! Grăbeşte-te să mă ajuţi, Doamne, puterea mântuirii mele!

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi milostiv, numai prin darul tău, credincioşii te pot sluji cum se cuvine; înlătură orice piedică din calea noastră, ca să alergăm cu bucurie în întâmpinarea făgăduinţelor tale. Prin Domnul nostru Isus Cristos.


LECTURA I

Dumnezeu mi-a dat harul să fiu slujitorul lui Isus Cristos pentru naţiunile păgâne, ca ele să devină o jertfă plăcută lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani (15,14-21)

Fraţii mei, eu sunt convins că aveţi bunăvoinţă să vă însuşiţi o cunoaştere adâncă despre Dumnezeu şi sunteţi în stare să vă îndreptaţi unii pe alţii. Totuşi, dacă în această scrisoare mi-am permis să vă amintesc unele lucruri, am făcut aceasta în virtutea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu, harul de a fi slujitorul lui Isus Cristos pentru naţiunile păgâne, având misiunea sfântă de a predica evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca păgânii să devină o jertfă plăcută lui Dumnezeu, sfinţită în Duhul Sfânt. În ce priveşte slujirea lui Dumnezeu, eu am deci cu ce mă mândri prin Isus Cristos, căci nici nu aş îndrăzni să vorbesc decât despre ceea ce a săvârşit Domnul prin mine pentru a-i aduce pe păgâni la credinţă: prin cuvintele şi faptele mele, prin puterea semnelor şi minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Astfel, de la Ierusalim şi din ţinuturile dimprejur până în Dalmaţia, am răspândit pretutindeni evanghelia lui Cristos. Dar am ţinut ca la un titlu al gloriei mele să nu vestesc evanghelia decât acolo unde nu fusese vestit numele lui Cristos, ca să nu construiesc pe temelia pusă de un altul, ci am vrut să procedez conform cu acest cuvânt al Scripturii: „Cei cărora nu le fusese vestit niciodată îl vor vedea şi cei care nu auziseră niciodată vorbindu-se despre el îl vor înţelege”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97,1.2-3ab.3c-4 (R.: cf. 2b)

R.: Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea înaintea neamurilor.

Cântaţi Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt
ne-au venit în ajutor. R.

Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea
şi a descoperit dreptatea sa înaintea neamurilor.
Şi-a adus aminte de bunătatea şi fidelitatea lui
faţă de casa lui Israel. R.

Tot pământul a văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
Înălţaţi către Domnul strigăte de bucurie,
toţi locuitorii pământului!
Izbucniţi în strigăte de veselie
şi cântări de laudă. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (1In 2,5)
(Aleluia) În acela care păzeşte cuvântul lui Cristos dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. (Aleluia)

EVANGHELIA

Fiii acestei lumi sunt mai înţelepţi între ei decât fiii luminii.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (16,1-8)

În timpul acela, Isus a spus ucenicilor săi această parabolă: „Un om bogat avea un administrator, care a fost denunţat că-i risipeşte averea. Stăpânul l-a chemat şi i-a spus: «Ce aud vorbindu-se despre tine? Dă cont de administraţia ta pentru că nu mai poţi fi administratorul meu». Administratorul şi-a zis: «Ce voi face, pentru că stăpânul mă scoate din administraţie? Să sap? N-am putere. Să cerşesc? Mi-e ruşine. Dar ştiu ce să fac, pentru ca atunci când voi fi înlăturat din administraţie să găsesc oameni care să mă primească în casele lor». Aşadar, a chemat unul câte unul pe cei care aveau datorii către stăpânul său. Şi l-a întrebat pe cel dintâi: «Cu cât eşti dator stăpânului meu?». Acesta i-a răspuns: «Cu o sută de măsuri de untdelemn». Administratorul i-a zis: «Poftim actul, şezi imediat şi scrie cincizeci». Apoi l-a întrebat pe un altul: «Tu cu cât eşti dator?». Acesta i-a răspuns: «Cu o sută de saci de grâu». Administratorul i-a zis: «Poftim actul şi scrie optzeci». Stăpânul l-a lăudat pe administratorul necinstit pentru că se dovedise înţelept. Într-adevăr, fiii acestei lumi sunt mai înţelepţi între ei decât fiii luminii”.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Lui Dumnezeu care ne-a creat pentru bucurie şi vrea pacea noastră, să-i cerem harul de a ne organiza viaţa în seninătate. Să-i spunem:
R.: Ajută-ne, Doamne!
– Pentru ca fiecare creştin să fie administrator al bunurilor cereşti, să le facă să rodească şi să valorifice ocaziile de bine pe care tu le oferi, să ne rugăm: R.
– Pentru ca tinerii Bisericilor din Asia şi din Africa să-şi păstreze entuziasmul de convertiţi, umilinţa de la început şi radicalismul martirilor lor, să ne rugăm: R.
– Pentru ca aportul nostru creştin să ajute lumea să se vindece de rănile oricărei diviziuni, să ne rugăm: R.
– Pentru ca toţi cei plecaţi în armată, la muncă sau la şcoli şi stau departe de familia lor să fie ocrotiţi, să ne rugăm: R.
– Pentru ca aceia care şi-au pierdut credinţa să afle în comunităţile creştine locul întâlnirii cu Dumnezeu, să ne rugăm: R.
– Pentru ca aceia care, asemenea lui Cristos, poartă crucea nedreptăţii şi a dispreţului, să răspundă răului cu bine, să ne rugăm: R.
– Pentru ca participarea la această sfântă Liturghie să reînnoiască adeziunea noastră la Cristos, care zilnic ne dă puterea de a fi făpturi noi, să ne rugăm: R.
Părinte preaiubitor, care ţi-ai dovedit în mii de feluri gratuitatea iubirii faţă de noi, dă-ne puterea de a trăi unii pentru alţii, aşa cum a făcut Isus Cristos, Fiul tău şi Domnul nostru, care cu tine vieţuieşte şi domneşte în toţi vecii vecilor. Amin.

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, ca această jertfă să fie pentru tine o ofrandă curată, iar pentru noi, o revărsare sfântă a îndurării tale. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie (Cf. Ps 15,11)
Tu îmi vei arăta cărarea vieţii, Doamne, mă vei copleşi de bucurie când îmi vei arăta faţa ta.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm, Doamne, sporeşte în noi lucrarea mântuirii, pentru ca tainele cereşti, care ne hrănesc în această viaţă, să ne pregătească să primim, prin harul tău, bunurile făgăduite. Prin Cristos, Domnul nostru.

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor