altmarius

cultură şi spiritualitate

Luni din săptămâna a XXXIII-a de peste an
Ant. la intrare (Cf. Ier 29,11.12.14)
Domnul spune: „Gândurile mele sunt gânduri de pace, şi nu de nenorocire; strigaţi către mine şi eu vă voi asculta şi vă voi întoarce din robie de pretutindeni”.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Doamne, Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, harul să te urmăm mereu cu bucurie, căci numai slujindu-te necontenit pe tine, izvorul oricărui bine, putem afla fericirea deplină şi nepieritoare. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

O mare urgie s-a abătut asupra poporului Israel.

Citire din cartea întâi a Macabeilor (1,11-16.43-45.57-60.65-67)

În zilele acelea, dintre urmaşii lui Alexandru cel Mare s-a ridicat un om nelegiuit, Antioh Epifan, fiul lui Antioh cel Mare. El fusese ostatic la Roma şi a devenit rege în anul o sută treizeci şi şapte al domniei greceşti. În această epocă s-au ridicat în Israel nişte trădători şi i-au ademenit pe mulţi, spunând: „Haideţi să încheiem o alianţă cu popoarele vecine, căci de când ne-am separat de ele ni s-au întâmplat multe nenorociri!”. Unora le-a plăcut această propunere şi câţiva s-au arătat dispuşi să meargă la rege. Acesta le-a permis să trăiască după datinile păgânilor. Ei au construit în Ierusalim o şcoală pentru exerciţii fizice, aşa cum este obiceiul la popoarele păgâne. Au făcut să dispară urmele tăierii împrejur, s-au lepădat de legământul sfânt, s-au amestecat cu păgânii şi s-au dedat la rele. Câţiva ani mai târziu, regele Antioh a poruncit în scris tuturor locuitorilor din împărăţia sa: „Toţi să formeze un singur popor şi să părăsească fiecare obiceiurile lor proprii”. Toate naţiunile s-au conformat acestui ordin. Mulţi dintre israeliţi au urmat de bunăvoie religia regelui; au oferit jertfe idolilor şi au pângărit sâmbăta. În ziua a cincisprezecea a lunii a noua din anul o sută patruzeci şi cinci, Antioh a ridicat pe altarul de jertfe idolul pustiirii şi în toate cetăţile din jurul Ierusalimului adepţii săi au ridicat altare păgâne. Aduceau jertfe de tămâie la uşile caselor şi în pieţe. Toate cărţile Legii pe care le-au găsit le-au rupt în bucăţi şi le-au aruncat în foc. Dacă găseau la cineva o carte a legământului, dacă cineva continua să respecte Legea, în baza decretului regesc era condamnat la moarte. Cu toate acestea mulţi israeliţi s-au împotrivit şi au avut curajul să nu mănânce nici o mâncare oprită. Au preferat să moară decât să se păteze cu mâncăruri interzise. Astfel s-a abătut asupra poporului o mare urgie.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118,53.61.134.150.155.158 (R.: cf. 88)

R.: Dă-mi putere, Doamne, să împlinesc voinţa ta!

Sunt cuprins de indignare din pricina păcătoşilor
care se abat de la legea ta. R.

Laţurile celor răi mă înconjoară,
dar eu nu uit de legea ta. R.

Scapă-mă de chinurile la care mă supun
şi voi păzi poruncile tale. R.

Prigonitorii se apropie de mine cu viclenie,
ei care s-au îndepărtat de legea ta. R.

Mântuirea e departe de cei păcătoşi,
pentru că nu le pasă de legile tale. R.

Când îi văd pe cei fărădelege mă cuprinde dezgustul,
pentru că nu păzesc cuvintele tale. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (In 8,12)
(Aleluia) Eu sunt lumina lumii, spune Domnul; cine mă urmează va avea lumina vieţii. (Aleluia)

EVANGHELIA

Ce vrei să fac pentru tine? Doamne, să văd!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (18,35-43)

În timpul acela, când Isus s-a apropiat de Ierihon, un orb şedea pe marginea drumului şi cerşea. Auzind că trece o mare mulţime de oameni, el a întrebat ce se petrece. I s-a spus că trece Isus din Nazaret. Atunci el a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!”. Cei care mergeau în frunte îl certau să tacă, dar el mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!”. Isus s-a oprit şi a poruncit ca orbul să fie adus la el. Când orbul s-a apropiat, Isus l-a întrebat: „Ce vrei să fac pentru tine?”. El i-a răspuns: „Doamne, să văd!”. Isus i-a zis: „Vezi! Credinţa ta te-a salvat!”. În aceeaşi clipă omul a început să vadă şi îl urma pe Isus, preamărind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Isus Cristos a venit în lume pentru a inaugura împărăţia mesianică. În numele lui, cei bolnavi sunt vindecaţi, morţii învie şi mântuirea este vestită celor săraci. Conştienţi de realitatea că întunericul ne mai învăluie încă, să-l invocăm pe Domnul asemenea orbului din Ierihon:
R.: Fiul lui David, ai milă de noi!
– Pentru ca duşmanii lui Cristos şi ai Bisericii sale să-şi deschidă ochii la lumina adevărului printr-o reflecţie calmă şi disponibilă pentru schimbare, să ne rugăm: R.
– Pentru ca exemplul creştinilor să-i însoţească pe calea ce conduce spre Cristos pe cei care sunt departe de credinţă sau trăiesc în indiferenţă religioasă, să ne rugăm: R.
– Pentru ca aceia care sunt încercaţi de boală, susţinuţi de solidaritatea noastră, să afle puterea de a accepta suferinţele, având certitudinea că Isus a învins puterea şi moartea, să ne rugăm: R.
– Pentru ca toţi cei orbi, în incapacitatea de a vedea lucrurile din lumea exterioară, să vadă şi să trăiască bogăţia şi profunzimea lumii interioare, să ne rugăm: R.
– Pentru ca nici un creştin să nu fie pentru ceilalţi un obstacol pentru împărăţia lui Dumnezeu. R.
– Pentru ca întreaga noastră comunitate să-şi reînnoiască zi de zi promisiunile de la Botez, pentru a fi sarea pământului şi lumina lumii, să ne rugăm: R.
Părinte preamilostiv, care asculţi strigătul celor oprimaţi, primeşte rugăciunea pe care ţi-o adresăm şi ascult-o în numele lui Isus Cristos, Fiul tău, care vieţuieşte şi domneşte împreună cu tine şi cu Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin.

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, ca darul pe care îl aducem înaintea ochilor tăi să ne dobândească harul de a te sluji cu credinţă şi să ne călăuzească la veşnicia fericită. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie (Cf. Ps 72,28)
Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu, să-mi pun în Domnul Dumnezeu speranţa mea.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Împărtăşindu-ne, Doamne, cu darul sfintelor taine te rugăm cu umilinţă ca jertfa pe care Fiul tău ne-a poruncit s-o aducem în amintirea lui să mărească în inimile noastre iubirea. Prin Cristos, Domnul nostru.

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor