altmarius

cultură şi spiritualitate

Liturghier Roman - Cristos, Regele Universului

Cristos, Regele Universului
Ant. la intrare (Ap 5,12; 1,6)
Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria şi cinstea. Lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ai voit să refaci totul în Fiul tău preaiubit, Regele universului, dă-ne, te rugăm, harul ca toată făptura, eliberată din robie, să slujească maiestăţii tale şi să te laude într-un glas, fără încetare. Prin Domnul.

LECTURA I

Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică.

Citire din cartea profetului Daniel (7,13-14)

Privind în vedenia de noapte, am văzut pe cineva, venind pe norii cerului, ca un fiu al omului. El a ajuns până la Bătrân şi i-a fost prezentat. Lui i s-au dat stăpânirea, slava şi domnia. Toate popoarele, naţiunile şi oamenii de toate limbile trebuie să-i slujească lui. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, nepieritoare, iar împărăţia lui nu va fi niciodată distrusă.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 92,1ab.1c-2.5 (R.: cf. 1a)

R.: Domnul stăpâneşte îmbrăcat în maiestate!

Domnul stăpâneşte îmbrăcat în maiestate,
Domnul s-a îmbrăcat, s-a încins cu putere. R.

Apus pământul pe temelii solide, ca să nu se clatine.
Din vremuri străvechi este aşezat scaunul tău de domnie:
tu eşti din veşnicie! R.

Mărturiile tale sunt cu totul adevărate,
sfinţenia este podoaba casei tale, Doamne, în vecii vecilor. R.

LECTURA A II-A

Stăpânitorul peste regii pământului a făcut din noi o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu.

Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan (1,5-8)

Har vouă şi pace de la Isus Cristos, martorul credincios, cel dintâi născut din morţi, rege peste toţi regii pământului El ne iubeşte; prin sângele său ne-a spălat de păcatele noastre şi a făcut din noi o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl său, lui să-i fie mărirea şi puterea în vecii vecilor. Amin. Iată vine pe nori şi toţi oamenii îl vor vedea, chiar şi cei care l-au străpuns; văzându-l, vor plânge toate seminţiile pământului. Da! Amin! Eu sunt alfa şi omega, începutul şi sfârşitul, spune Domnul Dumnezeu, eu sunt cel care sunt, cel care era şi cel care vine, Cel Atotputernic.

Cuvântul Domnului

VERSETUL LA EVANGHELIE (Mc 11,10)
(Aleluia) Preamărit să fie cel care vine în numele Domnului; binecuvântată să fie împărăţia părintelui nostru David, împărăţia timpurilor viitoare. (Aleluia)

EVANGHELIA

Da, sunt rege!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (18,33b-37)

În timpul acela, Pilat l-a întrebat pe Isus: „Tu eşti regele iudeilor?”. Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi spui aceasta sau alţii ţi-au spus-o despre mine?”. Pilat i-a răspuns: „Sunt eu iudeu? Poporul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce-ai făcut?”. Isus a răspuns: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, oamenii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar împărăţia mea nu este aici”. Pilat l-a întrebat din nou: „Aşadar, tu eşti rege?”. Isus i-a răspuns: „Da, sunt rege! Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr; oricine iubeşte adevărul ascultă glasul meu”.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Prin Isus Cristos, regele universului, să-i cerem Tatălui ca Biserica şi lumea să găsească pacea în dreptate şi iubire. Să ne rugăm:
R.: Tată, vie împărăţia ta!
– Pentru ca sfânta Biserică a lui Dumnezeu, unită cu Cristos, regele blând al păcii, să promoveze dreptatea pe care Domnul a promulgat-o pe cruce, iar prezenţa ei în lume să fie semnul credibil al împărăţiei lui Cristos, împărăţie a dreptăţii, a iubirii şi a păcii, să ne rugăm: R.
– Pentru ca păstorii poporului lui Dumnezeu, episcopii şi preoţii, să-şi exercite autoritatea nu prin stăpânire, ci prin dăruirea de sine, imitându-l pe Isus, care nu a venit să fie slujit, ci să slujească, să ne rugăm: R.
– Pentru ca toţi creştinii să fie făuritori ai păcii şi să înţeleagă că pacea se construieşte prin disponibilitatea operantă faţă de toţi, să ne rugăm: R.
– Pentru ca societatea să-şi deschidă larg porţile lui Cristos, mântuitor exigent, dar eliberator, să ne rugăm: R.
– Pentru ca Isus Cristos să fie în ambientul nostru cunoscut şi acceptat datorită stilului nostru de viaţă sincer şi convingător, să ne rugăm: R.
Părinte sfânt, învredniceşte-ne să fim cetăţenii împărăţiei tale. Dă-ne harul ca acolo unde domneşte exploatarea să răspândim dreptatea, unde triumfă minciuna să promovăm adevărul, unde stăpâneşte egoismul să pătrundă înţelegerea şi iubirea noastră. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

ASUPRA DARURILOR
Aducându-ţi, Doamne, jertfa de împăcare a neamului omenesc, te rugăm cu umilinţă ca însuşi Fiul tău să dăruiască tuturor popoarelor unitate şi pace. El, care vieţuieşte.

Ant. la Împărtăşanie (Ps 28,10-11)
Domnul stăpâneşte în veci ca rege, Domnul va binecuvânta poporul său cu pace.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
După ce am primit hrana vieţii nepieritoare, te rugăm, Doamne, ca noi, care suntem mândri să ne supunem poruncilor lui Cristos, Regele universului, să ne învrednicim a trăi fără de sfârşit, alături de el, în împărăţia cerească. Prin Cristos.

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor