altmarius

cultură şi spiritualitate

Vineri din săptămâna a XXXIII-a de peste an
Ant. la intrare (Cf. Ier 29,11.12.14)
Domnul spune: „Gândurile mele sunt gânduri de pace, şi nu de nenorocire; strigaţi către mine şi eu vă voi asculta şi vă voi întoarce din robie de pretutindeni”.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Doamne, Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, harul să te urmăm mereu cu bucurie, căci numai slujindu-te necontenit pe tine, izvorul oricărui bine, putem afla fericirea deplină şi nepieritoare. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Poporul a sărbătorit sfinţirea altarului şi a adus cu multă bucurie arderi de tot.

Citire din cartea întâi a Macabeilor (4,36-37.52-59)

În zilele acelea, Iuda Macabeul şi fraţii săi au spus: „Duşmanii noştri au fost nimiciţi; să urcăm la templu ca să-l curăţim şi să-l sfinţim din nou!”. Toată armata s-a adunat şi au urcat pe Muntele Sion. În dimineaţa zilei a douăzeci şi cincea a lunii a noua, numită luna Chislev, anul o sută patruzeci şi opt, au adus o jertfă, după cum prescria Legea, pe noul altar al arderilor de tot, pe care îl zidiseră. În aceeaşi zi şi în aceeaşi lună, în care altarul fusese pângărit de păgâni, ei l-au sfinţit din nou, cântând psalmi, acompaniaţi de alăute, harpe şi chimvale. Întreg poporul a căzut cu faţa la pământ, pentru a-l adora şi a-l binecuvânta pe Dumnezeu din cer, care le-a dat această izbândă. Timp de opt zile au sărbătorit sfinţirea altarului şi au adus cu multă bucurie arderi de tot, jertfe de împăcare şi de laudă. Au împodobit faţada templului cu scuturi mici şi coroane de aur, au restaurat întăriturile şi încăperile şi le-au pus uşi noi. Bucuria poporului a fost foarte mare, pentru că pângărirea făcută de păgâni a fost îndepărtată. Iuda, împreună cu fraţii săi şi întreaga obşte a lui Israel a hotărât ca în fiecare an, începând cu ziua a douăzeci şi cincea a lunii Chislev, timp de opt zile să sărbătorească cu mare bucurie sfinţirea templului.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
1Cr 29,10.11abc.11d-12a.12bcd (R.: 13b)

R.: Preamărim, Doamne, numele tău sfânt!

Doamne, Dumnezeul lui Israel, Părintele nostru,
tu eşti binecuvântat din veac în veac. R.

Ale tale, Doamne, sunt slava,
puterea, măreţia şi biruinţa,
ţie ţi se cuvine laudă.
Tot ce este în cer şi pe pământ îţi aparţine. R.

A ta este, Doamne, împărăţia,
tu stăpâneşti peste toate.
Bogăţia şi cinstea vin de la tine. R.

Tu eşti atotstăpânitor,
în mâna ta este puterea şi tăria,
tu poţi să-l faci pe oricine mare şi puternic. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (In 10,27)
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc pe ele şi ele mă urmează. (Aleluia)

EVANGHELIA

Au făcut din casa lui Dumnezeu o peşteră de tâlhari.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (19,45-48)

În timpul acela, intrând în templu, Isus a început să-i dea afară pe negustori. Le-a zis: „Scriptura spune: «Casa mea să fie casă de rugăciune!». Voi însă aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!”. În fiecare zi era în templu şi învăţa. Arhiereii şi cărturarii, precum şi celelalte căpetenii ale poporului căutau să-l ucidă, dar nu ştiau cum să procedeze, pentru că întreg poporul era cucerit de el şi îl asculta cu plăcere.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Către Dumnezeul bunătăţii, care a trimis Cuvântul său în lume, ca să rămână cu noi până la sfârşitul veacurilor, să îndreptăm rugăciunile noastre, spunând:
R.: Doamne, ascultă rugăciunea noastră!
– Pentru ca oamenii să apere cu iubire realităţile create de Dumnezeu şi, prin contemplarea creaturilor, să recunoască şi să-l adore pe Creator, să ne rugăm: R.
– Pentru ca toţi creştinii să-şi iubească biserica proprie şi să se îngrijească de înfrumuseţarea ei, aşa încât să favorizeze o autentică întâlnire cu Dumnezeu, să ne rugăm: R.
– Pentru ca Domnul să îndepărteze de la noi pericolul de a tulbura celebrările şi lucrurile sacre prin interese pur omeneşti, să ne rugăm: R.
– Pentru ca orice acţiune liturgică sau rugăciune personală să fie o laudă adusă lui Dumnezeu şi un angajament de iubire faţă de fraţi, să ne rugăm: R.
– Pentru ca întreaga noastră comunitate să se edifice şi să crească tot mai mult în jurul ascultării cuvântului şi a celebrării sacramentelor, pentru a deveni semn al prezenţei Domnului, să ne rugăm: R.
Dumnezeule preasfânt, care locuieşti în mijlocul nostru, fă-ne să păzim şi să venerăm mereu cu iubire trupul şi sângele Fiului tău, hrană şi legătură a unităţii şi garanţie a mântuirii noastre. El, care fiind Dumnezeu, vieţuieşte şi domneşte împreună cu tine şi cu Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor.

ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, ca darul pe care îl aducem înaintea ochilor tăi să ne dobândească harul de a te sluji cu credinţă şi să ne călăuzească la veşnicia fericită. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie (Cf. Ps 72,28)
Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu, să-mi pun în Domnul Dumnezeu speranţa mea.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Împărtăşindu-ne, Doamne, cu darul sfintelor taine te rugăm cu umilinţă ca jertfa pe care Fiul tău ne-a poruncit s-o aducem în amintirea lui să mărească în inimile noastre iubirea. Prin Cristos, Domnul nostru.

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor