altmarius

cultură şi spiritualitate

Liturghie arhierească la Mănăstirea Oașa, Alba

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/liturghie-arhi...

Galerie foto (3)Știri
Un articol de: Oana Rusu - 30 Iul, 2020

În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în Altarul de vară al mănăstirii. 

În cadrul slujbei, diaconul Darius Damian a fost hirotonit preot pentru Parohia Mereteu, Protopopiatul Sebeș, informează Biroul de presă al arhiepiscopiei. La finalul Sfintei Liturghii, starețul așeză­mân­tului monahal, pr. Silvan Cablea, a fost hirotesit protosinghel.

În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a spus: „Hristos este Omul durerii, a Cărui viață, de la Betleem până la Golgota, a fost un lanț de suferințe. Cortegiul lui Hristos Cel răstignit și înviat îl formează purtătorii crucii. Dacă ne ridicăm ochii minții spre locașurile cerești și-i cercetăm pe viețuitorii de acolo, vom constata că nici unul dintre ei n-a ajuns sus decât pe calea răbdării. Suferințele îndurate cu răbdare sunt pietre prețioase care împodobesc în cer cununa sfinților. De multe ori, când Îl urmăm pe Hristos, suntem ironizați și batjocoriți, suntem marginalizați și socotiți ipocriți. Dar să ne fie clar că drumul spre Împărăție este crucea de fiecare zi, căci nimeni nu s-a suit la cer cu comoditate”.

Mănăstirea Oașa a fost înființată în anul 1990, funcționând ca așeză­mânt monastic de maici până în anul 1999, iar din anul 2000 a devenit vatră monahală de călugări. Mănăstirea Oașa, cu hramul principal la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, în a cărui zi de pomenire este sărbătorit cel de-al doilea hram. Pelerinii care poposesc la Mănăstirea Oașa se pot închina și unei copii după Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, primită de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos.

Vizualizări: 75

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor