altmarius

cultură şi spiritualitate

21 decembrie - Laudele
Imnul

Ne spun profeţii, rând pe rând,
Că Domnul vine în curând,
Că, după plânset şi suspin,
Îndată timpuri bune vin.

Dispare noaptea, aşadar,
Şi zorii zilei noi apar;
Când norii-l plouă pe cel drept,
Se sting tristeţile în piept.

Când ai venit, Isuse, -ntâi
Şi-ai vrut în lume să rămâi,
Nu ai venit să pedepseşti,
Ci să alini, să mântuieşti.

Dar vei veni cu sfinţii tăi
Din nou, să-i judeci pe cei răi
Şi-n focul veşnic să-i arunci,
La chinuri grele şi la munci.

Şi, totodată, celor buni
Vei aşeza pe frunţi cununi.
La judecata de apoi
Isuse, -ndură-te de noi.

Căci noi dorim, dorim nespus
Să te privim în ceruri sus.
Vederea chipului tău sfânt
Să se prefacă-n veşnic cânt. Amin.

Psalmodia

Antifona 1 Iată, vine Domnul, stăpânitor peste regii pământului; fericiţi cei care sunt gata să iasă în întâmpinarea lui.

Psalmul 89 (90)
Strălucirea Domnului să fie asupra noastră
O zi la Domnul este ca o mie de ani, şi o mie de ani ca o singură zi (2Pt 3,8).

1 Doamne, tu ai fost locul nostru de refugiu *
din generaţie în generaţie.
2 Mai înainte de a se fi născut munţii, †
mai înainte să fi fost plămădite pământul şi lumea,*
din vecie şi până în vecie tu eşti Dumnezeu.
3 Tu îl faci pe om să se întoarcă în ţărână, *
tu ai spus: „Întoarceţi-vă, fiii lui Adam!”
4 Pentru că înaintea ta o mie de ani sunt ca ziua de ieri care a trecut *
şi ca o strajă de noapte.
5 Îi iei ca un şuvoi; sunt ca un vis; *
6 dimineaţa sunt ca iarba care creşte;
dimineaţa înfloreşte şi creşte, *
seara este cosită şi se usucă.

7 Iar noi suntem consumaţi de mânia ta *
şi suntem îngroziţi de furia ta.
8 Ai pus fărădelegile noastre înaintea ta, *
şi păcatele noastre ascunse, în lumina feţei tale.
9 Căci, din cauza mâniei tale, toate zilele noastre au apus *
şi anii noştri se consumă ca o suflare.
10 Numărul anilor noştri ajunge la şaptezeci, *
iar pentru cei în putere, la optzeci,
însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă şi durere, *
pentru că trec repede şi noi ne ducem.
11 Cine cunoaşte puterea mâniei tale şi a furiei tale *
aşa cum se cuvine celui care se teme de tine?
12 Învaţă-ne să numărăm zilele noastre, *
ca să dobândim o inimă înţeleaptă.

13 Întoarce-te, Doamne; până când? *
Ai milă de slujitorii tăi!
14 Satură-ne dis-de-dimineaţă cu bunătatea ta, †
ca să tresăltăm de bucurie *
şi să ne veselim în toate zilele vieţii noastre.
15 Umple-ne de bucurie tot atâtea zile câte ne-ai pedepsit *
şi tot atâţia ani câţi am cunoscut nenorocirea.
16 Fă ca slujitorii tăi să vadă lucrarea ta *
şi fiii lor măreţia ta.
17 Bunăvoinţa Domnului, Dumnezeului nostru, să fie asupra noastră! †
Fă sigură pentru noi lucrarea mâinilor noastre! *
Da, fă sigură lucrarea mâinilor noastre!

Ant. Iată, vine Domnul, stăpânitor peste regii pământului; fericiţi cei care sunt gata să iasă în întâmpinarea lui.

Antifona 2 Cântaţi-i Domnului un cântec nou, lauda lui până la marginile pământului.

Cântarea Is 42,10-16
Imn către Dumnezeu biruitorul şi mântuitorul
Cântă o cântare nouă înaintea tronului (Ap 14,3).

10 Cântaţi Domnului un cântec nou, *
lauda lui până la marginile pământului,
voi, care călătoriţi pe mare, †
şi tot ce vieţuieşte într-însa, *
insulele şi cei care trăiesc pe ele!
11 Să tresalte de bucurie pustiul şi cetăţile lui, *
satele locuite de Kedar,
să cânte de veselie locuitorii din Petra *
şi să strige de pe vârful munţilor!
12 Să-i aducă Domnului mărire *
şi să vestească lauda lui în insule.
13 Domnul iese ca un viteaz, *
ca un războinic îşi aprinde înflăcărarea.
Înalţă strigăte de luptă, *
îşi arată puterea împotriva duşmanilor săi.
14 „Am tăcut mult timp, am fost liniştit şi răbdător. †
Acum, voi striga precum femeia ce naşte, *
voi geme şi voi gâfâi.
15 Voi preface în deşert munţi şi coline *
şi toată iarba lor o voi pârjoli;
voi preface râurile în pământ uscat *
şi lacurile le voi seca.
16 Îi voi conduce pe cei orbi pe drumuri de ei neştiute *
şi îi voi călăuzi pe cărări necunoscute;
voi preface întunericul dinaintea lor în lumină *
şi povârnişurile, în cale netedă”.

Ant. Cântaţi-i Domnului un cântec nou, lauda lui până la marginile pământului.

Antifona 3 Când va veni Fiul Omului, va găsi, oare, credinţă pe pământ?

Psalmul 134 (135),1-12
Laudă lui Dumnezeu care săvârşeşte minuni
Popor luat în stăpânire... vestiţi faptele măreţe ale aceluia care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină (cf. 1Pt 2,9).

1 Lăudaţi numele Domnului, *
lăudaţi-l, slujitori ai Domnului,
2 voi, care staţi în casa Domnului, *
în curţile casei Dumnezeului nostru!
3 Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun, †
cântaţi imnuri numelui său, *
pentru că este vrednic de laudă.
4 Căci Domnul l-a ales pe Iacob, *
pe Israel, ca să-i aparţină.
5 Ştiu că Domnul este mare: *
Dumnezeul nostru este mai presus decât toţi zeii.
6 Domnul face tot ce vrea †
în cer şi pe pământ, *
pe mare şi în abisuri.
7 El ridică norii de la marginile pământului, †
fulgere a făcut pentru ploaie *
şi scoate vântul din vistieriile sale.
8 El i-a lovit pe întâii-născuţi ai Egiptului, *
de la om până la animal.
9 A trimis semne şi minuni în mijlocul tău, Egiptule, *
împotriva lui faraon şi a tuturor slujitorilor săi.
10 A lovit naţiuni multe *
şi a ucis regi puternici:
11 pe Sihon, regele amoreilor, şi pe Og, regele Basanului, *
şi toate domniile din Canaan
12 şi pământul lor l-a dat moştenire, *
moştenire lui Israel, poporul său.

Ant. Când va veni Fiul Omului, va găsi, oare, credinţă pe pământ?

Lectura scurtă (Is 7,14b-15)
Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel. Unt şi miere va mânca până când va şti să dea la o parte răul şi să aleagă binele.

Responsoriul scurt
R. Asupra ta, Ierusalime, * va răsări Domnul. Asupra ta.
V. Şi gloria lui se va arăta în mijlocul tău; * va răsări Domnul. Slavă Tatălui. Asupra ta.

Ant. la Benedictus Nu vă temeţi, căci în ziua a cincea va veni la voi Domnul nostru.

Cântarea din Evanghelie – Benedictus Lc 1,68-79
Despre Mesia şi Înaintemergătorul său

68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, *
pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său,
69 şi ne-a înălţat o putere de mântuire *
în casa lui David, slujitorul său,
70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi *
care au fost în vechime.
71 Să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri *
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.

72 Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri *
şi îşi aduce aminte de legământul său cel sfânt.
73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, *
că ne va dărui harul
74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, *
să-i slujim fără teamă,
75 în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, *
în toate zilele vieţii noastre.

76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema, *
căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale,
77 pentru a da poporului său cunoştinţa mântuirii *
întru iertarea păcatelor,
78 prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, *
cu care ne va vizita, Cel care Răsare din înălţime
79 ca să lumineze pe cei care se află în întuneric şi în umbra morţii *
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Nu vă temeţi, căci în ziua a cincea va veni la voi Domnul nostru.

Rugăciunea universală
Fraţilor preaiubiţi, să ne rugăm Domnului nostru Isus Cristos, care, în îndurarea sa, vine la noi:
Vino, Doamne Isuse!
Tu, care născut din Tatăl, ai venit să îmbraci veşmântul firii noastre omeneşti,
– eliberează-ne de întinarea păcatului.
Tu, care la a doua venire, îţi vei arăta slava asupra celor aleşi,
– vino acum la noi, păcătoşii, cu blândeţe şi milostivire.
Doamne Cristoase, gloria noastră este să te lăudăm:
– vino şi ne vizitează cu mântuirea ta.
Doamne, tu ne-ai scos din întuneric la lumină prin credinţă:
– dă-ne harul ca faptele noastre de astăzi să-ţi fie plăcute.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Ascultă cu bunătate, Doamne, rugăciunile poporului tău, pentru ca aceia care se bucură acum de venirea Fiului tău unul-născut, făcut om ca şi noi, să primească răsplata vieţii veşnice atunci când el va veni în mărirea sa. Prin Domnul.

sus

21 decembrie - Ora Medie
Ora a treia

Imnul

Rugându-te necontenit
La ceasul nouă rânduit,
Ca fii din Dumnezeu născuţi
Slăvim aceste trei virtuţi.

Credinţa sfântă, bun suprem,
Mai preţios ca tot ce-avem,
Speranţa, pentru inimi leac,
Iubirea ce rămâne-n veac.

La ora când, o Duh Preasfânt,
Te-ai revărsat peste pământ,
Coboară iar sub chip de limbi,
Ca-n temple vii să ne preschimbi.

A treia zi, Părinte Sfânt,
Ai zis: „Să fie pe pământ
Covor de iarbă şi de flori
Şi pomi de roade dătători”.

Mărire, Tată îndurat,
Mărire, Fiule-ntrupat,
Mărire, Duhule Preasfânt,
La toţi cinstire, slavă, cânt. Amin.

Ant. Profeţii au vestit că se va naşte Mântuitorul din Fecioara Maria.

Ora a şasea

Imnul

O Doamne, ce de sus veghezi,
Când soarele e în nămiezi,
Ţi-aducem iarăşi prin Cristos
Al laudei smerit prinos.

Aceasta este ora când,
În spate crucea grea purtând,
Ca mielul pentru jertfă-i dus
La moarte, pe Calvar, Isus.

El ne-a-mpăcat cu Dumnezeu,
Şi de atunci primim mereu
Din jertfa sfântului Calvar
Belşug de pace şi de har.

Mărire, Tată îndurat,
Mărire, Fiule-ntrupat,
Mărire, Duhule Preasfânt,
La toţi cinstire, slavă, cânt. Amin.

Ant. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei.

Ora a noua

Imnul

Din zi puţin ne-a mai rămas;
Să-l preamărim c-un singur glas
Pe Domnul cel ce ne-a făcut,
Treimea fără de-nceput.

Acum, în jurul orei trei,
Sutaşul mândrei Cezarei
De Petru la credinţă-adus
Primi botezul lui Isus.

Credinţa ce-am primit-o-n dar
Să fie-al vieţii noastre far;
Luând pe Petru ghid fidel,
Să fim mereu uniţi cu el.

Mărire, Tată îndurat,
Mărire, Fiule-ntrupat,
Mărire, Duhule Preasfânt,
La toţi cinstire, slavă, cânt. Amin

Ant. Maria a spus: Ce fel de salutare este aceasta? Căci sufletul meu s-a tulburat, pentru că îl voi naşte pe regele veacurilor rămânând pururea fecioară.

Psalmodia

Psalmul 118 (119),129-136
XVII (Pe)
Meditarea cuvântului lui Dumnezeu în lege
Plinătatea legii este iubirea (Rom 13,10).

129 Învăţăturile tale sunt minunate, *
de aceea sufletul meu le păzeşte cu fidelitate.
130 Explicarea cuvintelor tale dă lumină *
şi înţelegere celor neştiutori.
131 Îmi deschid gura, căci ard de sete, *
pentru că sunt însetat de poruncile tale.
132 Îndreaptă-ţi faţa spre mine şi îndură-te, *
aşa cum ai grijă de cei care iubesc numele tău.
133 Fă statornici paşii mei după cuvântul tău *
şi nu lăsa să mă stăpânească nici o nelegiuire.
134 Scapă-mă de oprimarea omului *
şi voi păzi învăţăturile tale.
135 Arată slujitorului tău o faţă senină *
şi învaţă-mă orânduirile tale!
136 Şiroaie de lacrimi au vărsat ochii mei, *
pentru că legea ta ei n-au păzit-o.

Psalmul 81 (82)
Împotriva judecătorilor nedrepţi
Nu judecaţi nimic înainte de vreme, până când va veni Domnul (1Cor 4,5).

1 Dumnezeu s-a ridicat în dumnezeiasca adunare, *
în mijlocul zeilor face judecată.
2 „Până când veţi judeca strâmb *
şi veţi susţine cauza celor răi?
3 Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, *
daţi dreptate celui umil şi celui sărac,
4 scăpaţi-l pe cel slab *
şi pe cel lipsit de apărare, eliberaţi-l din mâinile celor răi!”
5 Dar ei nu ştiu şi nici nu înţeleg, ci umblă în întuneric; *
se cutremură toate temeliile pământului.
6 Eu am zis: „Voi sunteţi dumnezei! *
Toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt!”
7 Cu toate acestea, veţi muri ca toţi oamenii, *
veţi cădea ca toţi cei puternici.
8 Ridică-te, Dumnezeule, judecă pământul, *
căci toate popoarele sunt moştenirea ta.

Psalmul 119 (120)
Dorinţa de pace
Statornici în încercare, stăruiţi în rugăciune (Rom12,12).

1 În strâmtorarea mea, am strigat către Domnul *
şi el m-a ascultat.
2 Doamne, scapă sufletul meu de buze mincinoase, *
de limbă vicleană!
3 Ce ţi se va da şi ce câştig vei avea, *
limbă vicleană?
4 Săgeată ascuţită de războinic *
şi cărbuni aprinşi de ienupăr.
5 Vai mie, că sunt străin în Meşek, *
că locuiesc printre corturile din Kedar!
6 Sufletul meu a locuit prea mult *
printre cei care urăsc pacea.
7 Eu sunt un om al păcii, *
dar, de îndată ce o spun, ei caută războiul.

Ora a treia

Ant. Profeţii au vestit că se va naşte Mântuitorul din Fecioara Maria.

Lectura scurtă (Is 2,11)
Omul va trebui să-şi plece în jos ochii semeţi şi îngâmfarea bărbaţilor va fi smerită; numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

V. Se vor teme neamurile de numele tău, Doamne.
R. Şi toţi regii pământului, de slava ta.

Ora a şasea

Ant. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei.

Lectura scurtă (Is 12,2)
Iată Dumnezeul mântuirii mele: în el îmi pun toată încrederea şi nu mă voi mai teme. Căci tăria şi lauda mea este Domnul, şi el este mântuirea mea.

V. Adu-ţi aminte de noi, Doamne, în bunătatea ta.
R. Vino şi ne vizitează cu mântuirea ta.

Ora a noua

Ant. Maria a spus: Ce fel de salutare este aceasta? Căci sufletul meu s-a tulburat, pentru că îl voi naşte pe regele veacurilor rămânând pururea fecioară.

Lectura scurtă (Dan 9,19)
Ascultă, Doamne! Îmblânzeşte-te, Doamne! Ia amin- te şi înfăptuieşte: nu întârzia, de dragul tău, Dumnezeul meu, căci numele tău este invocat asupra cetăţii şi asu- pra poporului tău.

V. Vino, Doamne, şi nu întârzia.
R. Dezleagă fărădelegile poporului tău.

Rugăciunea de încheiere
Ascultă cu bunătate, Doamne, rugăciunile poporului tău, pentru ca aceia care se bucură acum de venirea Fiului tău unul-născut, făcut om ca şi noi, să primească răsplata vieţii veşnice atunci când el va veni în mărirea sa. Prin Domnul.

sus

21 decembrie - Vesperele
Imnul

Marie, tu menit-ai fost
Să afle-n tine adăpost
Al Tatălui divin Cuvânt
Adus de tine pe pământ.

Oferă sânul tău curat,
Primeşte-n el ce-ţi este dat
De Duhul Sfânt, venit de sus,
Fii bună gazdă lui Isus.

Deschide-ţi poarta, aşadar,
Preasfânt şi tainic sanctuar,
Să intre marele-mpărat
Ce firea noastră a-mbrăcat.

Un sol venit din paradis
Vesteşte-acum pe Cel Promis,
Pe-al lumii sfânt Mântuitor
De veacuri aşteptat cu dor.

Cel ne-ncăput, un vas de lut
De dragul nostru s-a făcut;
Cu îngerii din cer cântaţi
Ai Evei fii: sunteţi salvaţi!

Să-l preamărim cu-al nostru cânt
Pe Tatăl, veşnic Creator,
Pe Fiul şi iubirea lor
S-o adorăm în Duhul Sfânt. Amin.

Psalmodia

Antifona 1 Iată, vine Domnul stăpânitor peste regii pământului; fericiţi cei care sunt gata să iasă în întâmpinarea lui.

Psalmul 135 (136)
Imn pascal
A povesti faptele minunate ale Domnului înseamnă a-i aduce laudă (Cassiodor).

I

1 Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
2 Lăudaţi-l pe Dumnezeul dumnezeilor, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
3 Lăudaţi-l pe Domnul domnilor, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
4 El singur face fapte minunate, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
5 El a făcut cerurile cu înţelepciune, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
6 El a întărit pământul peste ape, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
7 El a făcut luminătorii cei mari, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
8 Soarele, ca să stăpânească ziua, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
9 Luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!

Ant. Iată, vine Domnul stăpânitor peste regii pământului; fericiţi cei care sunt gata să iasă în întâmpinarea lui.

Antifona 2 Cântaţi Domnului un cântec nou, lauda lui până la marginile pământului.

II

10 El i-a lovit pe egipteni în întâii lor născuţi, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
11 Şi l-a scos pe Israel din mijlocul lor, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
12 Cu mână tare şi cu braţ puternic, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
13 El a despărţit în două Marea Roşie, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
14 El a făcut ca Israel să treacă prin mijlocul ei, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
15 Şi l-a aruncat pe faraon cu oştirea lui în Marea Roşie, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
16 El a călăuzit poporul său prin pustiu, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
17 El a lovit regi mari, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
18 El a dat la moarte regi puternici, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
19 Pe Sihon, regele amoreilor, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
20 Şi pe Og, regele Basanului, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
21 El a dat ţara lor ca moştenire, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
22 Ca moştenire slujitorului său, Israel, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
23 Şi-a adus aminte de noi când eram înjosiţi, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
24 El ne-a mântuit de asupritorii noştri, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
25 El dă hrană oricărei făpturi, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!
26 Lăudaţi-l pe Dumnezeul cerului, *
pentru că veşnică este îndurarea lui!

Ant. Cântaţi Domnului un cântec nou, lauda lui până la marginile pământului.

Antifona 3 Când va veni Fiul Omului, va găsi, oare, credinţă pe pământ?

Cântarea Ef 1,3-10
Planul de mântuire al lui Dumnezeu

3 Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, *
care ne-a copleşit cu binecuvântarea sa spirituală în ceruri, în Cristos.
4 În el, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, *
ca să fim sfinţi şi fără prihană în faţa lui, în dragoste.
5 El a orânduit de mai înainte †
să fim adoptaţi ca fii, prin Isus Cristos, în el, *
după bunul plac al voinţei sale,
6 spre lauda gloriei harului său, *
pe care ni l-a dăruit prin Fiul său preaiubit.
7 Prin sângele lui avem răscumpărarea, *
iertarea păcatelor; prin bogăţia harului său †
8 care a prisosit în noi, *
în toată înţelepciunea şi înţelegerea.
9 El ne-a descoperit misterul voinţei sale *
după bunăvoinţa sa,
pe care îl hotărâse de mai înainte în el, *
10 ca să-l înfăptuiască la împlinirea timpurilor,
recapitulând toate în Cristos, *
cele din cer şi cele de pe pământ.

Ant. Când va veni Fiul Omului, va găsi, oare, credinţă pe pământ?

Lectura scurtă (1Cor 4,5)
Aşadar, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până când va veni Domnul. El va lumina cele ascunse de întuneric şi va descoperi planurile inimilor, şi atunci fiecare va primi de la Dumnezeu lauda cuvenită.

Responsoriul scurt
R. Vino şi ne eliberează, * Doamne, Dumnezeul puterilor! Vino.
V. Arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi, * Doamne, Dumnezeul puterilor! Slavă Tatălui. Vino.

Ant. la Magnificat O Luceafăr, strălucirea luminii veşnice şi soare al dreptăţii, vino şi luminează-i pe cei care zac în întuneric şi în umbra morţii.

Cântarea din Evanghelie – Magnificat Lc 1,46-55
Tresăltarea de bucurie a sufletului în Domnul

46 Sufletul meu *
îl preamăreşte pe Domnul
47 şi duhul meu tresaltă de bucurie *
în Dumnezeu, mântuitorul meu,
48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
şi numele lui e sfânt.
50 Milostivirea lui dăinuie din neam în neam *
peste cei ce se tem de el.

51 A arătat puterea braţului său, *
i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.

54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
amintindu-şi de îndurarea sa,
55 după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început şi acum şi pururea *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. O Luceafăr, strălucirea luminii veşnice şi soare al dreptăţii, vino şi luminează-i pe cei care zac în întuneric şi în umbra morţii.

Rugăciunea universală
Fraţilor preaiubiţi, să-l rugăm cu umilinţă pe Isus Cristos, care ne-a răscumpărat din întunericul păcatelor, şi să-l chemăm cu încredere:
Vino, Doamne Isuse!
Uneşte, Doamne, popoarele de pe întreg pământul într-o singură familie
– şi întăreşte cu ele legământul tău veşnic.
Mielul lui Dumnezeu, care ai venit să iei asupra ta păcatele lumii,
– îndepărtează de la noi toată drojdia păcatului.
Tu, care ai venit să răscumperi ceea ce era pierdut,
– la venirea ta în slavă, nu-i osândi pe aceia pe care i-ai răscumpărat.
Tu, care ne atragi cu puterea credinţei,
– la venirea ta, ia-ne şi pe noi alături de tine în bucuria veşnică.
Tu, care vei veni să-i judeci pe cei vii şi pe cei morţi,
– primeşte-i cu bunătate pe fraţii noştri răposaţi în rândul celor fericiţi.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Ascultă cu bunătate, Doamne, rugăciunile poporului tău, pentru ca aceia care se bucură acum de venirea Fiului tău unul-născut, făcut om ca şi noi, să primească răsplata vieţii veşnice atunci când el va veni în mărirea sa. Prin Domnul.

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor