altmarius

cultură şi spiritualitate

Joi din săptămâna a II-a din Advent - Laudele
Imnul

Răsună-acum un glas frumos
Ce poarta zilei a deschis;
Să renunţăm la orice vis,
Pe cer a strălucit Cristos.

Zâmbeşte soarele de sus
Gonind ce-a fost urât în somn;
În el vedem pe-al nostruDomn
Şi bun Mântuitor Isus.

Isus, dumnezeiescul Miel,
A fost jertfit pentru păcat;
Noi, cei cu sufletul pătat,
Iertare cerem de la el.

Ca-n ziua mare de apoi,
Când fi-va plânset şi amar,
Părtaşi l-al mântuirii har
Să fim aflaţi atunci şi noi.

Să-l preamărim cu-al nostru cânt
Pe Tatăl, veşnic Creator,
Pe Fiul şi iubirea lor
S-o adorăm în Duhul Sfânt. Amin.

Psalmodia

Ant. 1 Arată-ţi, Doamne, puterea, ca să ne mântuieşti.

Psalmul 79 (80)
Vizitează Doamne, via ta
Vino, Doamne Isuse! (Ap 22,20).

2 Păstor al lui Israel, ascultă, †
tu, care-l călăuzeşti pe Iosif ca pe o turmă, *
tu, care şezi peste heruvimi, arată-te în strălucirea ta;
3 arată-ţi puterea în faţa lui Efraim, Beniamin şi Manase *
şi vino să ne mântuieşti.

4 Dumnezeule, fă-ne să ne întoarcem, *
fă să strălucească faţa ta şi vom fi mântuiţi!
5 Doamne, Dumnezeul oştirilor, †
cât va dura mânia ta, *
fără a ţine seamă de rugăciunea poporului tău?
6 Tu ne-ai hrănit cu pâinea suspinelor *
şi ne-ai adăpat din belşug cu lacrimi.
7 Ne-ai făcut de batjocura vecinilor noştri *
şi duşmanii noştri râd de noi.

8 Dumnezeul oştirilor, fă-ne să ne întoarcem, *
fă să strălucească faţa ta şi vom fi mântuiţi!
9 Tu ai scos o vie din Egipt *
şi ai alungat popoare, ca s-o sădeşti.
10 Ai pregătit terenul pentru ea, *
i-ai înfipt rădăcinile şi ea a umplut pământul.
11 S-au acoperit munţii de umbra ei *
şi de ramurile ei, cedrii lui Dumnezeu.
12 I-ai întins mlădiţele până la mare *
şi lăstarii ei ajungeau până la fluviu.

13 Pentru ce i-ai smuls acum gardul, *
încât toţi trecătorii o jefuiesc?
14 O pustieşte mistreţul din pădure *
şi o pasc animalele sălbatice.
15 Dumnezeul oştirilor, întoarce-te! †
Priveşte din cer şi vezi, *
vizitează via aceasta.

16 Ocroteşte ceea ce a plantat dreapta ta *
şi pe fiul omului pe care l-ai întărit pentru tine.
17 Cei care au ars-o cu foc ca pe gunoi *
să piară la ameninţarea feţei tale.
18 Mâna ta să fie peste omul dreptei tale, *
peste fiul omului pe care l-ai întărit pentru tine.
19 Atunci nu ne vom mai îndepărta de tine, †
tu ne vei da viaţă * şi vom invoca numele tău.
20 Doamne, Dumnezeul oştirilor, fă-ne să ne întoarcem, *
fă să strălucească faţa ta şi vom fi mântuiţi!

Ant. Arată-ţi, Doamne, puterea, ca să ne mântuieşti.

Ant. 2 Lucruri mari a făcut Domnul; vestiţi aceasta pe tot pământul.

Cântarea Is 12,1-6
Bucuria poporului răscumpărat
Dacă îi este sete cuiva, să vină la mine şi să bea (In 7,37).

1 Te preamăresc, Doamne, †
fiindcă, deşi erai mânios împotriva mea, *
mânia ta s-a abătut de la mine şi m-ai mângâiat.
2 Iată, Dumnezeul mântuirii mele; *
în el îmi pun toată încrederea şi nu mă voi mai teme.
Căci tăria mea şi lauda mea este Domnul *
şi el este mântuirea mea.

3 Veţi scoate apă cu bucurie *
din izvoarele mântuirii.
4 Şi veţi spune în ziua aceea: *
„Preamăriţi-l pe Domnul şi invocaţi numele lui,
vestiţi printre neamuri faptele lui minunate; *
amintiţi-le că preaînalt este numele lui!
5 Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri minunate! *
Să ştie aceasta tot pământul!
6 Tresaltă de bucurie, şi înălţă laude, tu, care locuieşti în Sion, *
căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel!”

Ant. Lucruri mari a făcut Domnul; vestiţi aceasta pe tot pământul.

Ant. 3 Tresăltaţi de bucurie în Dumnezeu, ajutorul nostru. †

Psalmul 80 (81)
Reînnoirea solemnă a legământului
Luaţi seama să nu fie în vreunul dintre voi o inimă înrăită de necredinţă (Evr 3,12).

2 Tresăltaţi de bucurie în Dumnezeu, ajutorul nostru, * †
strigaţi de bucurie către Dumnezeul lui Iacob!
Începeţi cântarea, bateţi toba, *
sunaţi din harpa cea plăcută şi din alăută.
4 Sunaţi din trâmbiţă la lună nouă şi la lună plină, *
în ziua noastră de sărbătoare.

5 Aceasta este o lege pentru Israel, *
o poruncă a Dumnezeului lui Iacob!
6 El a pus-o drept mărturie în Iosif *
când a ieşit din ţara Egiptului.
Atunci am auzit un glas pe care nu-l cunoşteam: †
7 „I-am descărcat povara de pe umeri *
şi mâinile lui au pus coşul jos.
8 În necazul tău ai strigat la mine şi eu te-am eliberat, †
ţi-am răspuns din locul tainic al tunetului, *
te-am pus la încercare la apele de la Meriba.

9 Ascultă, poporul meu, †
vreau să dau mărturie împotriva ta; *
o, de m-ai asculta, Israele!
10 Să nu fie în mijlocul tău nici un alt dumnezeu, *
să nu te închini nici unui dumnezeu străin!
11 Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, †
care te-am scos din ţara Egiptului; *
deschide-ţi gura larg şi eu ţi-o voi umple.
12 Dar poporul meu n-a ascultat de glasul meu, *
Israel nu mi-a dat ascultare.
13 Atunci i-am lăsat în voia inimii lor împietrite, *
ca să se conducă după planurile lor.

14 O, de m-ar asculta poporul meu, *
de-ar umbla Israel pe căile mele!
15 Într-o clipă i-aş umili pe duşmanii lor *
şi mi-aş întoarce mâna împotriva potrivnicilor lor.
16 Cei care îl urăsc pe Domnul vor deveni supuşii lui, *
şi aceasta ar fi soarta lor pentru totdeauna.
17 L-aş hrăni cu cel mai bun grâu *
şi l-aş sătura cu miere din stâncă”.

Ant. Tresăltaţi de bucurie în Dumnezeu, ajutorul nostru.

Lectura scurtă (Is 45,8)
Coborâţi, cerurilor, roua de sus şi norii să plouă dreptatea! Să se deschidă pământul, şi să odrăslească mântuirea şi să răsară totodată dreptatea!

Responsoriul scurt
R. Asupra ta, Ierusalime, * va răsări Domnul. Asupra ta.
V. Şi gloria lui se va arăta în mijlocul tău; * va răsări Domnul. Slavă Tatălui. Asupra ta.

Ant. la Benedictus Eu ţi-am venit în ajutor, spune Domnul, eu sunt răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel.

Cântarea din Evanghelie – Benedictus Lc 1,68-79
Despre Mesia şi Înaintemergătorul său

68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, *
pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său,
69 şi ne-a înălţat o putere de mântuire *
în casa lui David, slujitorul său,
70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi *
care au fost în vechime.
71 Să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri *
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.

72 Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri *
şi îşi aduce aminte de legământul său cel sfânt.
73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, *
că ne va dărui harul
74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, *
să-i slujim fără teamă,
75 în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, *
în toate zilele vieţii noastre.

76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema, *
căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale,
77 pentru a da poporului său cunoştinţa mântuirii *
întru iertarea păcatelor,
78 prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, *
cu care ne va vizita, Cel care Răsare din înălţime
79 ca să lumineze pe cei care se află în întuneric şi în umbra morţii *
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii.

Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Eu ţi-am venit în ajutor, spune Domnul, eu sunt răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel.

Rugăciunea universală
Fraţilor preaiubiţi, să-l implorăm pe Dumnezeu Tatăl, care l-a trimis pe Fiul său să-i mântuiască pe oameni, şi să-l implorăm cu stăruinţă:
Arată-ne, Doamne, îndurarea ta!
Părinte milostiv, noi îl recunoaştem prin credinţă pe Isus ca Unsul tău:
– dă-ne harul ca niciodată faptele noastre să nu dez- mintă ceea ce gura noastră mărturiseşte.
Tu, care l-ai trimis pe Fiul tău spre mântuire,
– îndepărtează orice durere de pe faţa pământului şi din locul acesta.
Fă ca pământul nostru, peste care s-a revărsat bucuria venirii Fiului tău,
– să ajungă la fericirea desăvârşită a plinătăţii tale.
Prin îndurarea ta, dă-ne harul să trăim în această lume cu evlavie şi cumpătare,
– aşteptând speranţa fericită şi arătarea slavei lui Cristos.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Trezeşte, Doamne, inimile noastre pentru a pregăti calea Fiului tău unul-născut, ca să ne învrednicim, prin misterul venirii lui, să-ţi slujim cu inimă curată. Prin Domnul.

sus

Joi din săptămâna a II-a din Advent - Ora Medie
Imnul

Ora a treia

O Duh Preasfânt, tu ce din veci
Eşti Dumnezeu; stăruitori
În rugă-ţi cerem să cobori
În sufletele noastre reci.

Păstrează dragostea arzând
Mereu în cuget şi în grai,
Şi dorul păcii să ni-l dai,
Să fim o inimă şi-un gând.

Pe Tatăl fă-ni-l cunoscut
Ca să-l iubim neîncetat,
Ca şi pe Fiul ce-a luat
Smeritul nostru chip de lut. Amin.

Ant. Profeţii au vestit că se va naşte Mântuitorul din Fecioara Maria.

Ora a şasea

O Dumnezeule Preasfânt,
Lumină tu ne dai în zori,
Iar la amiază ne cobori
De sus căldură pe pământ.

Al patimii năvalnic foc
Tu stinge-l, Doamne, în noi toţi;
Din inimi ura să o scoţi
Şi dragoste să pui în loc.

Să fie Tatăl lăudat,
Şi Fiul cel născut din el,
Şi Duhul dragostei, la fel,
Primească cinste ne-ncetat. Amin.

Ant. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei.

Ora a noua

O Doamne, veşnic neschimbat,
Acuma soarele de sus
Coboară iarăşi spre apus
Şi ziua este pe-nserat.

Noi te rugăm stăruitori
Să fie-al vieţii înserat
De-a ta splendoare luminat;
Apusul să-l prefaci în zori.

Să fie Tatăl lăudat,
Şi Fiul cel născut din el,
Şi Duhul dragostei, la fel,
Primească cinste ne-ncetat. Amin.

Ant. Maria a spus: Ce fel de salutare este aceasta? Căci sufletul meu s-a tulburat, pentru că îl voi naşte pe regele veacurilor rămânând pururea fecioară.

Psalmodia

Psalmul 118 (119),65-72
IX (Tet)

65 Ai făcut bine slujitorului tău, Doamne, *
după cuvântul tău.
66 Învaţă-mă bunătatea, prudenţa şi ştiinţa, *
pentru că am rămas fidel în hotărârile tale.
67 Înainte de a fi fost umilit, umblam pe căi greşite, *
acum însă ţin cuvântul tău.
68 Tu eşti bun şi faci binele, *
învaţă-mă îndreptările tale.

69 Cei mândri mă calomniază, *
dar eu voi urma învăţăturile tale din toată inima.
70 S-a întărit ca seul inima lor, *
dar desfătarea mea este legea ta.
71 Este bine pentru mine că am fost umilit, *
ca să învăţ poruncile tale.
72 Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii tale *
decât mii de lucruri de aur şi argint.

Psalmul 55 (56),2-7b.9-14
Încrederea în cuvântul Domnului
Este arătat Cristos în pătimirea sa (sf. Ieronim).

Ai milă de mine, Dumnezeule,†
căci m-a călcat în picioare omul; *
toată ziua, războindu-se, mă chinuie.
3 M-au călcat duşmanii ziua întreagă, Dumnezeule preaînalt, *
căci mulţi sunt cei care luptă împotriva mea cu trufie.

4 În orice zi în care sunt cuprins de frică, *
eu îmi pun speranţa în tine.
5 În Dumnezeu, al cărui cuvânt îl laud, †
în Dumnezeu mi-am pus speranţa *
şi nu-mi este teamă: ce-mi poate face mie omul?
6 Îmi răstălmăcesc cuvintele ziua întreagă *
şi toate gândurile lor rele sunt îndreptate împotriva mea.
7b Provoacă certuri, îmi întind curse, *
îmi urmăresc paşii ca să-mi ia viaţa.

9 Tu, care numeri paşii pribegiei mele, †
strânge-mi lacrimile într-un urcior; *
oare nu sunt ele numărate în cartea ta?
10 Atunci vor da înapoi duşmanii mei, †
în ziua în care te voi chema. *
Am cunoscut că tu eşti Dumnezeul meu.
11 În Dumnezeu, al cărui cuvânt îl laud, *
în Domnul, al cărui cuvânt îl laud.
12 În Dumnezeu mi-am pus speranţa *
şi nu-mi este teamă: ce-mi poate face mie omul?

13 Dumnezeul meu, îmi voi împlini făgăduinţele pe care ţi le-am făcut, *
îţi voi aduce jertfă de laudă,
14 căci ai eliberat sufletul meu de la moarte, †
mi-ai ferit picioarele de cădere, *
ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii.

Psalmul 56 (57)
Rugăciune de dimineaţă la vreme de mâhnire
Acest psalm cântă patima Domnului (sf. Augustin).

2 Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine, *
pentru că la tine îşi află refugiul sufletul meu;
şi la umbra aripilor tale îmi caut un loc de scăpare *
până va trece primejdia.
3 Strig către Dumnezeul cel preaînalt, *
către Dumnezeul care îmi face binele:

4 va trimite din ceruri şi mă va elibera, †
îi va face de ruşine pe cei care mă prigonesc, *
va trimite Dumnezeu îndurarea şi adevărul său.
5 Sufletul meu e culcat în mijlocul puilor de leu *
care-i sfâşie pe fiii oamenilor;
dinţii lor sunt suliţe şi săgeţi, *
iar limbile lor, săbii ascuţite.

6 Înalţă-te peste ceruri, Dumnezeule, *
peste tot pământul este slava ta!
7 Au întins cursă paşilor mei *
şi au încovoiat sufletul meu.
Au săpat în faţa mea o groapă, *
dar ei înşişi au căzut în ea.

8 Inima mea este liniştită, Dumnezeule, †
liniştită este inima mea. *
9 Ţie îţi voi înălţa imnuri şi ţie îţi voi cânta.
Trezeşte-te, gloria mea! †
Treziţi-vă, harpă şi alăută; *
vreau să trezesc aurora.
10 Te voi lăuda printre popoare, Doamne, *
îţi voi cânta imnuri printre neamuri.
11 Pentru că îndurarea ta este mare, până la ceruri, *
şi fidelitatea ta, până la nori.
12 Înalţă-te peste ceruri, Dumnezeule, *
peste tot pământul este slava ta!

Ora a treia

Ant. Profeţii au vestit că se va naşte Mântuitorul din Fecioara Maria.

Lectura scurtă (Mih 5,3-4a)
Se va ridica un stăpânitor în Israel şi va păstori prin puterea Domnului, prin măreţia numelui Domnului Dumnezeului său; ei vor locui în siguranţă, căci el va fi atunci mare până la marginile pământului. El însuşi va fi pacea.

V. Se vor teme neamurile de numele tău, Doamne.
R. Şi toţi regii pământului, de slava ta.

Ora a şasea

Ant. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei.

Lectura scurtă (Ag 2,6b.9)
Încă puţin şi voi cutremura cerul şi pământul, marea şi uscatul. Mai mare va fi slava de pe urmă a casei aces- teia decât cea dintâi şi voi da pace locului acestuia, spune Domnul oştirilor.

V. Adu-ţi aminte de noi, Doamne, în bunătatea ta.
R. Vino şi ne vizitează cu mântuirea ta.

Ora a noua

Ant. Maria a spus: Ce fel de salutare este aceasta? Căci sufletul meu s-a tulburat, pentru că îl voi naşte pe regele veacurilor rămânând pururea fecioară.

Lectura scurtă (Mal 3,20-21b)
Va răsări soarele dreptăţii şi va fi vindecare în razele lui pentru voi care vă temeţi de numele meu. Veţi ieşi şi veţi zburda ca viţeii la păşune, spune Domnul oştirilor cereşti.

V. Vino, Doamne, şi nu întârzia.
R. Dezleagă fărădelegile poporului tău.

Rugăciunea de încheiere
Trezeşte, Doamne, inimile noastre pentru a pregăti calea Fiului tău unul-născut, ca să ne învrednicim, prin misterul venirii lui, să-ţi slujim cu inimă curată. Prin Domnul.

sus

Joi din săptămâna a II-a din Advent - Vesperele
Imnul

Ziditor atotputernic de luminători cereşti,
Celor care cred în tine veşnică lumină eşti,
Răscumpărătorul nostru, tu, Cristoase, Doamne sfinte,
Către cei ce ţi se-nchină cu-ndurare ia aminte.

Pe când greu zăcea tot omul în păcate şi dureri
Şi vreo rază de speranţă nu venea de nicăieri,
Ai văzut de sus că-n lume disperarea e stăpână
Şi n-ai vrut ca omenirea pradă morţii să rămână.

Iar când lumea muribundă greu putea să mai respire,
Ai ieşit atunci, Isuse, din iatacul tău de mire;
Buna Mamă şi Fecioară, sânul ei imaculat
Ţi-a fost nouă luni palatul ca şi tronul de-mpărat.

Doamne, mare ţi-e puterea, deşi zaci culcat pe paie!
Doar în faţa ta se cade tot genunchiul să se-ndoaie.
Cerul, marea şi pământul, toată firea strigă-n cor:
Singur tu eşti împăratul şi stăpânul tuturor!

Cum mereu ne pasc primejdii şi ne zbatem în nevoi,
Mâna ta cea milostivă ţine-o pururi peste noi.
Ştim că la sfârşitul lumii tu vei mai veni o dată;
Fii cu noi plin de-ndurare la obşteasca judecată.

Laudă, cinste şi mărire Fiului iubit să-i fie,
Ca şi Tatălui cu care el domneşte din vecie.
Duhul Sfânt primească slavă, el, izvorul de lumină
Care-n orice suferinţă ne-ntăreşte şi ne-alină. Amin.

Psalmodia

Ant. 1 Te-am pus lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului.

Psalmul 71 (72)
Puterea regală a lui Mesia
Deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie şi smirnă (Mt 2,11).

I

1 Dumnezeule, dăruieşte regelui judecăţile tale *
şi înzestrează pe fiul regelui cu dreptatea ta,
2 şi el va judeca poporul tău cu dreptate *
şi pe săracii tăi cu nepărtinire.

3 Munţii să aducă pacea pentru popor *
şi dealurile dreptatea.
4 El va face dreptate celor săraci din popor †
şi-i va mântui pe fiii sărmanilor, *
dar pe asupritori îi va doborî.
5 Ei se vor teme de tine cât soarele şi luna, *
din generaţie în generaţie.

6 Va coborî ca ploaia pe iarbă *
şi ca ropotul ce udă pământul.
7 În zilele lui va înflori dreptatea şi belşug de pace, *
până când va fi luna.
8 El va domni de la o mare la alta *
şi de la Râu până la marginile pământului.

9 În faţa lui se vor pleca locuitorii pustiului, *
iar vrăjmaşii lui vor linge ţărâna.
10 Regii insulelor şi cei din Tarşiş vor oferi daruri, *
regii arabi şi din Saba vor aduce prinosuri.
11 Toţi regii se vor închina înaintea lui, *
toate popoarele îl vor sluji.

Ant. Te-am pus lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului.

Ant. 2 Domnul îi va mântui pe fiii săracilor, va răscumpăra sufletele lor din asuprire.

II

12 El îl va elibera pe săracul care strigă *
şi pe sărmanul care nu are ajutor.
13 Va avea milă de cel slab şi lipsit *
şi va mântui sufletele sărmanilor.
14 Va răscumpăra sufletele lor de oprimare şi violenţă, *
şi sângele lor va fi preţios înaintea lui.

15 Va trăi şi i se va da din aurul Arabiei. †
Se vor ruga pentru el întotdeauna; *
toată ziua îl vor binecuvânta.
16 Va fi belşug de grâne pe pământ, *
acestea vor undui pe culmile munţilor;
roadele sale vor înflori precum Libanul *
şi recolta lor va fi ca iarba pământului.

17 Numele lui să fie binecuvântat în veci, *
cât va fi soarele să dăinuiască numele lui.
În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului *
şi toate popoarele îl vor preamări.
18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, †
Dumnezeul lui Israel, *
singurul care săvârşeşte minuni!
19 Binecuvântat să fie în veci numele său glorios, *
tot pământul să se umple de slava lui. Amin. Amin.

Ant. Domnul îi va mântui pe fiii săracilor, va răscumpăra sufletele lor din asuprire.

Ant. 3 A venit acum mântuirea şi împărăţia Dumnezeului nostru.

Cântarea Ap 11,17-18; 12,10b-12a
Judecata lui Dumnezeu

17 Îţi mulţumim ţie, *
Doamne, Dumnezeule atotputernic,
cel care eşti şi care erai, *
căci ai luat în mână puterea ta cea mare şi ai început să domneşti.
18 Şi s-au mâniat neamurile, *
dar a venit mânia ta şi timpul să-i judeci pe cei morţi
şi să dai răsplata slujitorilor tăi, profeţilor şi sfinţilor,*
şi celor ce se tem de numele tău, mici şi mari.

12,10b A venit acum mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru *
şi puterea Unsului său,
căci a fost alungat acuzatorul fraţilor noştri, *
care îi acuza în faţa Dumnezeului nostru zi şi noapte.
11 Iar ei l-au învins prin sângele Mielului *
şi prin cuvântul mărturiei lor;
şi nu şi-au iubit viaţa, *
până la moarte.
12a De aceea, bucuraţi-vă, cerurilor, *
şi voi, care locuiţi în ele!

Ant. A venit acum mântuirea şi împărăţia Dumnezeului nostru.

Lectura scurtă (Iac 5,7-8.9b)
Aşadar, fraţilor, fiţi îndelung răbdători până la venirea Domnului. Iată că agricultorul aşteaptă rodul preţios al pământului, având răbdare ca să primească ploaia timpurie şi cea târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdă- tori, întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape. Iată că judecătorul este la uşă.

Responsoriul scurt
R. Vino şi ne eliberează, *Doamne, Dumnezeul puterilor! Vino.
V. Arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi, *Doamne, Dumnezeul puterilor! Slavă Tatălui. Vino.

Ant. la Magnificat Cel care vine după mine a ajuns înaintea mea. Nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea.

Cântarea din Evanghelie – Magnificat Lc 1,46-55
Tresăltarea de bucurie a sufletului în Domnul

46 Sufletul meu *
îl preamăreşte pe Domnul
47 şi duhul meu tresaltă de bucurie *
în Dumnezeu, mântuitorul meu,
48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
şi numele lui e sfânt.
50 Milostivirea lui dăinuie din neam în neam *
peste cei ce se tem de el.

51 A arătat puterea braţului său, *
i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.

54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
amintindu-şi de îndurarea sa,
55 după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început şi acum şi pururea *
şi în vecii vecilor. Amin.

Ant. Cel care vine după mine a ajuns înaintea mea. Nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea.

Rugăciunea universală
Fraţilor preaiubiţi, să-l chemăm pe Domnul Cristos, care pentru noi s-a umilit pe sine însuşi, spunându-i cu bucurie:
Vino, Doamne Isuse!
Doamne Isuse, care ai binevoit să vii în lume spre a o ridica,
– spală de păcat sufletele şi trupurile noastre.
Tu, care, în misterul întrupării tale, nu pregeţi să ne numeşti fraţii tăi,
– nu îngădui să ne îndepărtăm de tine.
Ajută-ne să primim cu suflet deschis darul mântuirii,
– ca să nu fim osândiţi în ziua judecăţii.
Tu, care nu ne lipseşti nici o clipă de comorile bunătăţii şi îndurării tale,
– ajută-ne să dobândim cununa neveştejită a gloriei.
Îţi încredinţăm, Doamne, sufletele tuturor acelora care au fost dezlegaţi de legăturile trupului:
– morţi pentru lume, să trăiască pentru tine în veci.
Tatăl nostru.

Rugăciunea de încheiere
Trezeşte, Doamne, inimile noastre pentru a pregăti calea Fiului tău unul-născut, ca să ne învrednicim, prin misterul venirii lui, să-ţi slujim cu inimă curată. Prin Domnul.

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor