altmarius

cultură şi spiritualitate

Lipsa scaunelor din biserica

Biserica Ortodoxa este privita ca fiind invechita din multe motive neintemeiate. Unul dintre acestea este lipsa scaunelor din ea. E adevarat ca in unele biserici scaunele au inceput sa fie prezente, dar acest lucru nu se intampla din fericire in toate lacasurile de cult ortodoxe.

Lumea in care traim nu vrea sa mai faca o distinctie intre biserica si cladirile lumii. Incearca si de multe ori reuseste sa introduca in biserica ceva ce nu tine de firescul ei. Lipsa scaunelor din biserica ne descopera ca suntem chemati sa participam la lucrarea care se savarseste in ea. Prezenta scaunelor l-ar putea duce pe credincios la statutul de spectator.

Din cauza lipsei acestor scaune, exista si o continua preocupare de a-ti insusi permanent un loc in strana. Cauti sa ajungi cat mai devreme la slujba, nu pentru ca iti doresti sa nu pierzi nimic din cantarile Utreniei, ci pentru a te asigura ca ai un loc. Iar cei care reusesc sa se aseze pentru prima data intr-o strana, de cele mai multe ori sunt chemati sa se ridice de cei care spun ca acel loc le apartine.

Strana apare ca loc in care monahii mai in varsta isi sprijineau mainile in timpul slujbelor din noapte. Din acest motiv, strana nu aveau un spatiu generos pentru sedere. Locul pe care te puteai aseza nu era mai mare de o palma, semn ca destinatia acesteia era alta.

Sigur ca atunci cand in biserica se afla o persoana cu un trup slabit sau persoane bolnave, nu trebuie sa le lasam sa stea in picioare. Biserica a vestit neincetat ca atunci cand trupul sufera, nu mai este nevoie de o nevointa in plus. In astfel de situatii, scaunul sau locul din strana este un pogoramant pentru cei aflati in boli sau suferinte, aratand prin aceasta dragoste si nu dispret fata de suferintele omului.

Nu vreau sa se inteleaga ca sunt impotriva prezentei scaunului in biserica, ci doresc sa atrag atentia ca in biserica nu trebuie sa avem mai multe scaune decat este nevoie.

Adrian Cocosila
 

Vizualizări: 109

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor