altmarius

cultură şi spiritualitate

Liderii chinezi presează pentru un creştinism “naţional”

16.08.2014, Beijing (Catholica) - Guvernul chinez a anunţat recent că îşi va spori eforturile pentru promovarea şi dezvoltarea unei teologii creştine naţionale. Conform unei publicaţii citată de CNA, ediţia din 7 august, Wang Zuoan, directorul Administraţiei de stat pentru Afacerile Religioase din China, a declarat că autorităţile locale lucrează serios pentru a promova o teologie creştină chineză, în linie cu politica naţională a Chinei.

“Este un semnal deosebit de negativ, deoarece arată că guvernul chinez doreşte să controleze atât clădirile fizice, cât şi învăţătura creştină predicată în acele clădiri”, a declarat pe 12 august Sooyoung Kim, director regional al unei organizaţii de monitorizare. Anunţul vine în contextul campaniei anti-biserică din provincia Zhejiang, o zonă cunoscută cândva ca “Ierusalimul Chinei”, datorită relaţiilor calme dintre Biserică şi oficialităţile de stat, unde în ultima vreme au fost demolate parţial sau integral peste 360 de biserici, inclusiv biserica din Sanjiang, cu o capacitate de 4.000 de persoane, a cărei construcţii de 4 milioane de dolari a fost încheiată anul trecut.

Pe 13 august, biserica ShuiTou din Wenzhou a fost obligată să îşi dea jos crucea, după ce de aproape două luni creştinii au stat noapte de noapte în veghe de rugăciune pentru a-şi apăra biserica. Când poliţia a încercat anterior să dea jos crucea, s-a lăsat cu bătăi, cel puţin patru persoane fiind grav rănite de la loviturile cu bastoane de metal. Kim consideră că atacurile anti-biserică sunt adesea deghizate în iniţiativele de înfrumuseţare urbană, distrugerile neţinând cont că este vorba de construcţii legale. Multe dintre aceste biserici au fost aprobate de stat şi nu există vreo lege care să interzică punerea de cruci pe clădiri.

În timp ce casele de rugăciune şi bisericile creştine ne-înregistrate oficial cunosc o persecuţie crescută din 2008, orientarea de acum asupra bisericilor aprobate este la o scară fără precedent. “Guvernul vrea să distrugă bisericile clandestine deoarece simt că cresc prea rapid şi scapă de sub control”, a spus Kim. “Guvernul chinez este mereu foarte sensibil la orice este perceput ca o ameninţare, ideologică sau de orice altă natură. Este prima oară când vedem o masivă distrugere şi a bisericilor aprobate de stat, astfel că mulţi se întreabă ce se întâmplă de fapt acum.”

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor