altmarius

cultură şi spiritualitate

JOI DIN SĂPTĂMÂNA A XIII-A DE PESTE AN

LECTURA I

Du-te şi vorbeşte poporului meu ca profet.

Citire din cartea profetului Amos (7,10-17)

În zilele acelea, Amazia, preot din Betel, a trimis să i se spună lui Ieroboam, regele Israelului: „Amos îndeamnă la revoltă împotriva ta, chiar în regatul lui Israel! Ţara nu mai poate suporta cuvintele lui! Căci iată ce spune Amos: «Ieroboam va fi ucis de sabie şi poporul lui Israel va fi dus în robie, departe de ţara sa»”. Apoi Amazia i-a spus lui Amos: „Pleacă de aici cu vedeniile tale, fugi în ţara lui Iuda, acolo să-ţi câştigi existenţa făcând-o pe profetul! Dar aici la Betel n-ai să mai fii profet! Căci este un sanctuar al regelui, un templu al regelui!” Amos i-a răspuns lui Amazia: „Eu n-am fost profet, nici ucenic de profet, ci un păstor şi cultivator de sicomori; însă Domnul m-a luat de la turmă şi mi-a zis: «Du-te şi vorbeşte ca profet poporului meu Israel!» 16 Ascultă acum cuvântul Domnului, tu, care îmi zici: «Nu profeţi împotriva lui Israel, nu vorbi împotriva casei lui Isaac!» Ei bine, iată ce spune Domnul: «Soţia ta va ajunge o târfă în mijlocul cetăţii, fiii şi fiicele tale vor pieri de sabie, pământul tău va fi împărţit cu funia de măsurat; tu vei muri pe un pământ necurat, iar Israel va fi dus în robie, departe de ţara sa»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18,8.9.10.11 (R.: 10b)

R.: Poruncile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.

Legea Domnului este desăvârşită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

Orânduirile Domnului sunt drepte,
înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii. R.

Frica de Domnul este curată;
rămâne în veacul veacului;
judecăţile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.

Ele sunt mai preţioase decât aurul
şi decât toate pietrele scumpe,
mai dulci decât fagurele şi decât mierea. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (2Cor 5,19) 
(Aleluia) Dumnezeu a împăcat lumea cu sine prin Cristos, iar nouă ne-a încredinţat misiunea de a vesti lumii împăcarea. (Aleluia)

EVANGHELIA

L-au preamărit pe Dumnezeu care a dat oamenilor o asemenea putere.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei (9,1-8)

În timpul acela, Isus a urcat într-o barcă, a trecut pe celălalt mal al lacului şi a ajuns în cetatea sa, Cafarnaum. Şi iată că i-au adus un paralitic, zăcând pe o targă. Văzând credinţa lor, Isus a zis paraliticului: „Ai încredere, fiule, păcatele îţi sunt iertate!". Unii dintre cărturari îşi ziceau: „Acest om spune blasfemii!". Dar Isus, cunoscând gândurile lor, a zis: „De ce gândiţi rău în inima voastră? Ce este mai uşor: să spun „Păcatele îţi sunt iertate", sau să spun „Ridică-te şi umblă!"? Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ, i-a zis paraliticului: „Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!". Omul s-a ridicat şi s-a dus acasă. Văzând aceasta, mulţimea a fost cuprinsă de teamă şi l-a preamărit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o asemenea putere.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor