altmarius

cultură şi spiritualitate

4 IUNIE: SS. ZOTIC, ATAL, CAMASIE ŞI FILIP DE LA NICULIŢEL, M.

LECTURA I

Doamne Isuse, primeşte sufletul meu.

Citire din Faptele Apostolilor (7,55-60)

În zilele acelea, Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu, şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!”. Atunci ei şi-au astupat urechile, au început să strige în gura mare şi au năvălit asupra lui, l-au scos afară din cetate şi au început să arunce cu pietre asupra lui. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. În timp ce era bătut cu pietre, Ştefan se ruga astfel: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”. Apoi, îngenunchind, a strigat cu glas puternic: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Şi zicând acestea a adormit în Domnul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL 
Ps 30,3cd-4.6 şi 8ab.16bc-17

R.: Doamne Isuse, primeşte sufletul meu.
sau
Aleluia.

Doamne, fii pentru mine o stâncă ocrotitoare,
o cetate unde să-mi găsesc scăparea.
Căci tu eşti stânca mea, cetatea mea;
pentru numele tău mă povăţuieşti şi mă călăuzeşti. R.

În mâinile tale îmi încredinţez sufletul;
tu mă vei mântui, Doamne Dumnezeule adevărat.
Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea ta
căci ai privit la neputinţa mea. R.

Soarta mea este în mâna ta;
scapă-mă de duşmanii şi de prigonitorii mei.
Arată slujitorului tău o faţă senină.
Salvează-mă pentru iubirea ta. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (Mt 10,32) 
(Aleluia) Dacă cineva dă mărturie despre mine înaintea oamenilor, şi eu voi da mărturie despre el înaintea Tatălui meu care este în ceruri. (Aleluia)

EVANGHELIA

Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei (10,28-33)

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul dar nu pot ucide sufletul. Temeţi-vă mai curând de acela care poate să piardă şi sufletul şi trupul în Gheenă. Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Şi totuşi nici una dintre ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi firele de păr de pe cap vă sunt numărate. Deci nu vă temeţi: voi valoraţi mai mult decât toate vrăbiile din lume. Dacă cineva dă mărturie despre mine înaintea oamenilor, şi eu voi da mărturie despre el înaintea Tatălui meu care este în ceruri; şi pe cel care mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor