altmarius

cultură şi spiritualitate

sâmbătă, 30 septembrie 2023

Sâmbătă din săptămâna a 25-a de peste an

Ss. Ieronim, pr. înv. **; Grigore Luminătorul, ep.

Lecturi: Zah 2,5-9.14-15a; Ps Ier 31,10.11-12ab.13; Lc 9,43b-45;

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Lecţionarul sfinţilor: 2Tim 3,14-17: Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa; Ps 118: Învaţă-mă, Doamne, hotărârile tale; Mt 13,47-52: Orice cărturar instruit în ale împărăţiei cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi.

LECTURA I
Iată, eu vin şi locuiesc în mijlocul tău!
Citire din cartea profetului Zaharia 2,5-9.14-15a
Mi-am ridicat ochii şi m-am uitat şi, iată, era un om care avea în mână o funie de măsurat! 6 Eu am spus: "Unde mergi?" El mi-a zis: "Să măsor Ierusalimul, ca să văd care este lăţimea lui şi care este lungimea lui". 7 Iată, îngerul care vorbea cu mine a ieşit şi un alt înger i-a ieşit în întâmpinare. 8 El i-a zis: "Fugi şi spune-i tânărului acestuia: «Ierusalimul va fi locuit precum cetăţile deschise datorită mulţimii de oameni şi de animale din mijlocul lui. 9 Iar eu voi fi pentru el - oracolul Domnului - ca un zid de foc de jur împrejur; voi fi gloria sa în mijlocul lui». 14 Bucură-te şi veseleşte-te, fiică a Sionului, căci, iată, eu vin şi voi locui în mijlocul tău - oracolul Domnului. 15a Se vor alipi multe neamuri de Domnul în ziua aceea şi vor fi poporul meu şi eu voi locui în mijlocul tău".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ier 31,10.11-12ab.13 (R.: cf. 10d)
R.: Domnul ne păzeşte aşa cum păstorul îşi păzeşte turma.

10 Ascultaţi, neamuri, cuvântul Domnului,
faceţi-l cunoscut în insulele îndepărtate şi spuneţi:
"Cel care l-a împrăştiat pe Israel îl adună
şi îl păzeşte ca păstorul turma sa!" R.

11 Căci Domnul l-a eliberat pe Iacob,
l-a răscumpărat din mâna unuia mai puternic decât el.
12ab Ei vor veni şi vor cânta de bucurie pe înălţimile Sionului;
vor alerga spre bunătatea Domnului. R.

13 Atunci, fecioara se va veseli la joc, şi tinerii şi bătrânii împreună;
voi schimba jalea lor în veselie,
îi voi mângâia şi-i voi umple de bucurie în durerea lor. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. 2Tim 1,10
(Aleluia) Mântuitorul nostru Isus Cristos a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie. (Aleluia)

EVANGHELIA
Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Discipolilor le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,43b-45
În timp ce toţi se mirau pentru toate câte le făcea, Isus le-a spus discipolilor săi: "Ascultaţi cu atenţie cuvintele acestea: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor". 45 Însă ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era nelămurit pentru ei, ca să nu-l priceapă, şi le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 56

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor