altmarius

cultură şi spiritualitate

LECTURA I
Tu te înduri de toate,
căci tu iubeşti tot ce există.
Citire din cartea Înţelepciunii 11,22–12,2

11,22 Doamne,
întregul univers este înaintea ta
ca un fir de praf pe balanţă
şi ca o picătură de rouă care cade dimineaţa pe pământ.
23 Tu te înduri de toate, pentru că toate le poţi,
treci cu vederea peste păcatele oamenilor, spre convertire.
24 Tu iubeşti toate cele care sunt
şi nu dispreţuieşti nimic din ceea ce ai făcut;
căci dacă ai fi urât ceva, l-ai fi format?
25 Cum ar putea să rămână, dacă tu nu ai vrea,
sau să se păstreze ceea ce nu este chemat de tine?
26 Tu cruţi toate, căci ale tale sunt,
stăpâne, iubitorule al vieţii!
12,1 Căci Duhul tău incoruptibil este în toţi.
2 De aceea, îi mustri câte puţin pe cei care cad
şi îi dojeneşti amintindu-le prin ce au păcătuit,
pentru ca, abandonând răutatea,
să creadă în tine, Doamne.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 144(145),1-2.8-9.10-11.13cd-14 (R.: cf. 1)

R
.: Vom preamări numele tău în veci,
Dumnezeul şi regele nostru.

1 O, Dumnezeule, regele meu, vreau să te preamăresc
şi să binecuvântez numele tău în veac şi pentru totdeauna!
2 Te voi binecuvânta în toate zilele
şi voi lăuda numele tău în veac şi pentru totdeauna. R.

8 Domnul este îndurător şi plin de dragoste,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare;
9 Domnul este bun faţă de toţi,
el îşi arată dragostea faţă de orice făptură. R.

10 Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale
şi credincioşii tăi să te binecuvânteze;
11 să facă cunoscută gloria domniei tale
şi să-ţi vorbească despre puterea ta. R.

13cd Domnul este fidel în toate cuvintele sale
şi sfânt în toate lucrările sale.
14 Domnul îi sprijină pe toţi cei care dau să cadă
şi îi ridică pe toţi cei căzuţi. R.

LECTURA A II-A
Să fie glorificat în voi
numele lui Cristos, şi voi în el!
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul
către Tesaloniceni 1,11–2,2

1.11 Fraţilor,
ne rugăm neîncetat pentru voi,
ca Dumnezeul nostru
să vă facă vrednici de chemarea lui
şi să împlinească cu putere
orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare a credinţei,
12 aşa încât să fie glorificat în voi numele Domnului nostru Isus,
şi voi în el,
după harul Dumnezeului nostru
şi al Domnului Isus Cristos.
2,1 Referitor la venirea Domnului nostru Isus Cristos
şi la adunarea noastră împreună cu el,
vă rugăm, fraţilor,
2 să nu vă lăsaţi tulburaţi repede la minte
sau înspăimântaţi nici de vreun duh,
nici de vreun cuvânt,
nici de vreo scrisoare ce pare a fi de la noi,
cum că ziua Domnului ar fi aproape!
Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 3,16
(Aleluia) Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât l-a dat pe Fiul său, unul născut,
ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. (Aleluia)

EVANGHELIA
Pentru că Fiul Omului a venit să caute
şi să mântuiască ceea ce era pierdut.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Luca 19,1-10

1 În acel timp,
Isus a intrat şi a traversat Ierihonul.
2 Şi, iată, un bărbat numit Zaheu,
care era şeful vameşilor şi era bogat,
3 căuta să vadă cine este Isus,
dar nu putea din cauza mulţimii,
întrucât era mic de statură!
4 Atunci a alergat înainte
şi s-a suit într-un sicomor, ca să-l vadă,
căci Isus avea să treacă pe acolo.
5 Când a ajuns în acel loc,
Isus, ridicându-şi ochii,
i-a spus: „Zaheu, coboară în grabă,
pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta!”
6 El a coborât în grabă şi l-a primit cu bucurie.
7 Toţi cei care au văzut murmurau spunând:
„A intrat să fie găzduit la un om păcătos”.
8 Dar Zaheu, stând în picioare,
i-a spus Domnului: „Iată, Doamne,
jumătate din ceea ce am o dau săracilor
şi, dacă am nedreptăţit pe cineva, îi dau înapoi împătrit!”
9 Atunci Isus i-a spus:
„Astăzi s-a făcut mântuire pentru această casă,
întrucât şi el este fiul lui Abraham.
10 Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască
ceea ce era pierdut”.
Cuvântul Domnului

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor