cultură şi spiritualitate
LECTURA I
Credinţa se naşte din cele auzite, iar cele auzite sunt cuvântul lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 10,9-18
9 Dacă mărturiseşti cu gura ta că Isus este Domn şi dacă în inima ta crezi că Dumnezeu l-a înviat din morţi, atunci vei fi mântuit. 10 Cel care crede din toată inima devine drept, iar cel care îşi mărturiseşte cu gura credinţa ajunge la mântuire. 11 Căci spune Scriptura: „Tot cel care crede în el nu va fi dat de ruşine”. 12 Astfel, între iudei şi păgâni nu este nici o deosebire. Toţi au un singur Domn, plin de îndurare faţă de cei care îl cheamă. După cum este scris: 13 Oricine va invoca numele Domnului va fi mântuit. 14 Dar cum să invoci pe Domnul, fără să crezi mai întâi în el? Şi cum să crezi în el, fără să auzi mai întâi cuvântul? Şi cum să auzi cuvântul, dacă nimeni nu l-a vestit? 15 Şi cum să-l vesteşti, fără a fi mai întâi trimis? De aceea spune Scriptura: „Cât de plăcut este să-i vezi alergând peste munţi pe crainicii care duc vestea cea bună!” 16 Dar nu toţi au ascultat de evanghelie, căci Isaia întreabă: „Doamne, cine a ascultat cuvintele auzite de la noi?” 17 Aşadar, credinţa se naşte din cele auzite, iar cele auzite sunt vestirea cuvântului lui Cristos. 18 În acest caz pun şi eu o întrebare: „Oare ei nu au auzit?” Desigur că da, căci spune un psalm: „Glasul lor a răsunat în toată lumea. Cuvintele lor au ajuns până la marginile pământului”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,2-3.4-5 (R.: 5a)
R.: În lumea întreagă răsună vestea mântuirii.
2 Cerul vorbeşte despre slava lui Dumnezeu
şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale.
3 Ziua dă de ştire acest lucru zilei următoare,
iar noaptea îl destăinuie nopţii următoare. R.
4 Nu e vorbire, nu sunt cuvinte,
nu e un glas care să se poată auzi,
5 şi totuşi este o solie care străbate tot pământul,
o veste care ajunge la marginile lumii. R.
ALELUIA Mt 4,19
(Aleluia) Veniţi după mine, spune Domnul,
şi vă voi face pescari de oameni. (Aleluia)
EVANGHELIA
Ei au lăsat numaidecât barca şi pe tatăl lor şi l-au urmat pe Isus.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 4,18-22
În acel timp, 18 pe când Isus mergea pe malul Mării Galileii a văzut doi fraţi: pe Simon, numit şi Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care îşi aruncau mrejele în mare, căci erau pescari. 19 Isus le-a zis: „Veniţi după mine şi eu vă voi face pescari de oameni”. 20 Aceştia, lăsându-şi mrejele, îndată au mers după el. 21 Mergând puţin mai departe, a văzut alţi doi fraţi. Pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, care erau în barcă împreună cu tatăl lor Zebedeu şi îşi pregăteau mrejele. 22 El i-a chemat, iar ei imediat au lăsat barca şi pe tatăl lor şi au mers după Isus.
Cuvântul Domnului
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius