altmarius

cultură şi spiritualitate

Joi, 30 iulie 2015 

Joi din saptamâna a 17-a de peste an
Sf. Petru Crisologul, ep. înv. *
Ex 40,16-21.34-38; Ps 83; Mt 13,47-53

LECTURA I
Norul a acoperit cortul întâlnirii şi gloria Domnului a umplut cortul.
Citire din cartea Exodului 40,16-21.34-38
În zilele acelea, Moise a făcut toate aşa cum îi poruncise Domnul; aşa a făcut. 17 În luna întâi a anului al doilea, în ziua întâi a lunii, a fost ridicat sanctuarul. 18 Moise a ridicat sanctuarul; i-a pus picioarele, a aşezat stâlpii şi verigile şi a ridicat coloanele. 19 A întins acoperişul deasupra sanctuarului şi a pus peste el învelitoarea acoperişului, aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise. 20Apoi a luat mărturia şi a pus-o în arcă; a pus drugii la arcă şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra arcei. 21 A adus arca în cort; a atârnat perdeaua despărţitoare şi a acoperit astfel arca mărturiei, aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise. 34 Norul a acoperit cortul întâlnirii şi gloria Domnului a umplut sanctuarul. 35 Moise nu putea să intre în cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui şi gloria Domnului umplea sanctuarul. 36 Când se ridica norul de deasupra sanctuarului, fiii lui Israel porneau în toate călătoriile lor. 37 Iar când nu se ridica norul, nu porneau până ce nu se ridica. 38 Norul Domnului era deasupra cortului pe timpul zilei; iar noaptea devenea un foc în faţa tuturor fiilor lui Israel în timpul tuturor călătoriilor lor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 83(84),3.4.5-6a şi 8.11 (R.: 2)
R.: Cât de plăcute sunt lăcaşurile tale Doamne al oştirilor!

3 Sufletul meu suspină,
ba chiar tânjeşte după curţile Domnului.
Inima mea şi trupul meu
în Dumnezeul cel viu tresaltă de bucurie! R.

4 Până şi vrabia îşi găseşte o casă
şi rândunica un cuib unde să-şi pună puii lor:
altarele tale, Doamne Sabaot,
regele meu şi Dumnezeul meu! R.

5 Fericiţi sunt cei care locuiesc în casa ta,
pentru că te pot lăuda mereu!
6a Fericit este omul care îşi află tăria în tine!
8 Ei merg crescând în putere,
până ce se va face văzut în Sion Dumnezeul dumnezeilor. R.

11 Căci mai bună este o zi în curţile tale
decât o mie în altă parte;
prefer să stau în pragul casei Dumnezeului meu
decât să locuiesc în corturile celor nelegiuiţi. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Fap 16,14b
(Aleluia) Deschide, Doamne, inimile noastre, ca să pătrundă în ele cuvântul Fiului tău! (Aleluia)

EVANGHELIA
Oamenii adună ceea ce este bun în coşuri şi aruncă ceea ce este rău.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,47-53
În acel timp, Isus le-a spus mulţimilor: "Împărăţia cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare, care adună de toate. 48 Când s-a umplut, oamenii îl trag la ţărm, se aşază, adună ceea ce este bun în coşuri şi aruncă ceea ce este rău. 49 Tot aşa va fi la sfârşitul lumii: vor veni îngerii şi-i vor separa pe cei răi dintre cei drepţi 50 şi îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. 51 Aţi înţeles toate acestea?" I-au spus: "Da!" 52 Atunci le-a zis: "De aceea orice cărturar instruit în ale împărăţiei cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi". 53 Când a terminat Isus parabolele acestea, a plecat de acolo.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor