altmarius

cultură şi spiritualitate

PREASFÂNTA INIMĂ A LUI ISUS

LECTURA I

L-am iubit pe Israel de când era copil.

Citire din cartea profetului Osea (11,1.3-4.8c-9)

Aşa vorbeşte Domnul: „L-am iubit pe Israel de când era copil, şi din Egipt l-am chemat pe fiul meu. Eu l-am învăţat să meargă ţinându-l cu mâinile mele, şi el nu a înţeles că eu aveam grijă de el. L-am condus cu bunătate, cu legături de gingăşie, l-am tratat ca un părinte care îşi ridică odorul la obraz, m-am aplecat asupra lui, dându-i de mâncare. Nu, inima mea se zvârcoleşte în mine şi părerea de rău mă consumă. Nu mă voi lăsa cuprins de focul mâniei mele, nu-l voi mai distruge pe Israel, căci eu sunt Dumnezeu, nu sunt om. În mijlocul vostru eu sunt Dumnezeul cel sfânt şi nu voi veni să vă nimicesc”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Is 12,2-3.4bcd. 5-6 (R.: 3)

R.: Cântaţi cu bucurie şi veselie căci mare şi sfânt este Domnul.

Iată, Dumnezeu este mântuitorul meu:
voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic,
căci Domnul este tăria şi lauda mea,
în el am aflat mântuirea.
Cu bucurie veţi scoate apă din izvoarele mântuirii. R.

Şi veţi spune atunci: „Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele lui,
vestiţi printre neamuri lucrările sale. R.

Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri minunate;
să ştie aceasta tot pământul.
Strigaţi cu bucurie şi veselie, locuitori ai Sionului,
căci Dumnezeu este în mijlocul vostru. R.

LECTURA A II-A

Veţi cunoaşte dragostea lui Cristos care întrece tot ce se poate cunoaşte.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni (3,8-12.14-19)

Fraţilor, mie, celui mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat acest har, să le predic păgânilor nemărginita bogăţie a lui Cristos şi să le pun tuturor în lumină înfăptuirea misterului ascuns de veacuri în Dumnezeu, Creatorul a toate. Astfel, de acum înainte, chiar puterile şi tăriile vor cunoaşte, prin intermediul Bisericii, feluritele manifestări ale înţelepciunii lui Dumnezeu. Acesta este planul veşnic pe care Dumnezeu l-a înfăptuit în Cristos Isus, Domnul nostru. Iar credinţa noastră în Cristos e aceea care ne dă curajul să ne apropiem de Dumnezeu cu toată încrederea. De aceea îmi plec genunchiul înaintea Tatălui, din care provine orice paternitate, în cer şi pe pământ. El, care este bogat în slavă, să vă sprijine cu puterea Duhului său, pentru a întări omul duhovnicesc din voi. Isus Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire. Astfel veţi putea înţelege, împreună cu toţi credincioşii, care este lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea, şi veţi cunoaşte dragostea lui Cristos, care întrece tot ce se poate cunoaşte. Atunci veţi fi copleşiţi de plinătatea lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

VERSETUL LA EVANGHELIE (Mt 11,29ab)
(Aleluia) Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci sunt blând şi smerit cu inima. (Aleluia)
sau (1In 4,10b)
(Aleluia) Dumnezeu ne-a iubit mai întâi pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA

Din coasta străpunsă a lui Isus a ieşit sânge şi apă.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (19,31-35)

În acel timp, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile pe cruce în zi de sâmbătă, cu atât mai mult cu cât sâmbăta aceea era ziua cea mare a Paştelui, iudeii l-au rugat pe Pilat să le dea jos de pe cruce, după ce li se vor fi zdrobit fluierele picioarelor. Au venit soldaţii şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi şi apoi ale celui de al doilea, care fuseseră răstigniţi împreună cu el. Când au venit la Isus, l-au găsit mort; de aceea nu i-au mai zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu suliţa şi îndată a ţâşnit din ea sânge şi apă. Cel care a văzut dă mărturie pentru ca şi voi să credeţi.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor