altmarius

cultură şi spiritualitate

JOI DIN SĂPTĂMÂNA A XII-A DE PESTE AN

LECTURA I

Nabucodonosor i-a dus robi în Babilon pe Ioiachin şi pe toţi bărbaţii de frunte.

Citire din cartea a doua a Regilor 24,8-17

Ioachin a devenit rege al Ierusalimului la vârsta de optsprezece ani. Nu a domnit decât trei luni. Mama sa se numea Nehuşta şi era fiica lui Elnatan din Ierusalim. El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului, cum făcuse şi tatăl său. În acel timp, armata lui Nabucodonosor, regele Babilonului, a mers împotriva Ierusalimului şi l-a încercuit. Regele Babilonului a venit personal să atace cetatea, în timp ce armata lui îl asedia. Atunci Ioiachin, regele lui Iuda, împreună cu mama sa, cu servitorii, cu nobilii şi cu demnitarii săi a ieşit în faţa regelui Babilonului, care i-a făcut prizonieri. Acestea s-au întâmplat în anul al optulea al domniei lui Nabucodonosor. Acesta a luat cu el tot tezaurul din templu şi din palatul regesc, după ce a sfărâmat toate obiectele de aur pe care Solomon, regele Ierusalimului, le făcuse pentru templu. Nabucodonosor a deportat tot Ierusalimul, adică pe toţi demnitarii, pe toţi comandanţii armatei - cu totul zece mii de prizonieri - în afară de aceştia pe toţi meşterii tâmplari şi fierari. N-a mai rămas pe loc decât populaţia săracă. Au fost deportaţi în Babilon regele Ioiachin, împreună cu mama sa, cu soţiile sale, cu demnitarii şi fruntaşii ţării. Toţi au fost duşi în exil de la Ierusalim în Babilon. Toţi soldaţii în număr de şapte mii, tâmplarii şi fierarii în număr de o mie şi toţi luptătorii de frunte au fost duşi robi în Babilon de către regele Nabucodonosor. Acesta a pus să domnească în locul lui Ioiachin pe unchiul său Matania, căruia i-a schimbat numele în Sedecia.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 78,1-2.3-5.8.9 (R.: cf. 9bc)

R.: Pentru slava numelui tău eliberează-ne, Doamne!

Dumnezeule, popoarele păgâne au năvălit în moştenirea ta,
au pângărit templul tău cel sfânt
şi au prefăcut Ierusalimul într-un morman de ruine.
Trupurile neînsufleţite ale slujitorilor tăi
le-au dat ca hrană păsărilor cerului
şi carnea credincioşilor tăi au dat-o fiarelor sălbatice. R.
Le-au vărsat sângele ca apa împrejurul Ierusalimului
şi n-a fost nimeni ca să-i îngroape.
Am ajuns de ocara vecinilor noştri,
de batjocura şi râsul celor care ne înconjoară.
Până când, Doamne, vei stărui în mânia ta?
Cât timp va mai arde mânia ta ca focul? R.
Nu-ţi mai aminti de fărădelegile noastre de demult,
ci să ne întâmpine degrabă îndurarea ta,
căci suntem cu totul lipsiţi de putere. R.
Ajută-ne, Dumnezeule, mântuitorul nostru,
spre slava numelui tău,
eliberează-ne şi iartă-ne păcatele pentru numele tău. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (In 14,23)

(Aleluia) Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el. (Aleluia)

EVANGHELIA

Casa clădită pe stâncă şi casa clădită pe nisip.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,21-29

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: "Nu oricine îmi zice «Doamne, Doamne », va intra în împărăţia cerurilor, dar cel care face voinţa Tatălui meu din ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, oare nu în numele tău am profeţit, nu în numele tău am scos diavoli şi nu în numele tău am făcut multe minuni?» Atunci eu le voi spune pe faţă: «Nu vă cunosc; plecaţi de la mine nelegiuiţilor!» De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte, se va asemăna cu un om înţelept care şi-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era clădită pe stâncă. Dar oricine aude aceste cuvinte ale mele şi nu le îndeplineşte, se va asemăna cu un om nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea şi s-a prăbuşit, iar prăbuşirea ei a fost mare". Astfel a terminat Isus predica sa. Mulţimile au rămas uimite de învăţătura lui, deoarece el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu cum învăţau cărturarii lor.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor