altmarius

cultură şi spiritualitate

Vineri, 24 octombrie 2014 

Vineri din saptamâna a 29-a de peste an
Ss. Anton M. Claret, ep. *; Alois Guanella, pr.
Ef 4,1-6; Ps 23; Lc 12,54-59

LECTURA I 
Este un singur trup, este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez. 
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,1-6 
Fraţilor, 1 eu cel întemniţat pentru Domnul, vă rog să urmaţi cum se cuvine chemarea pe care aţi primit-o de la Dumnezeu; 2 fiţi smeriţi, blânzi, răbdători, îngăduiţi-vă cu iubire unii pe alţii, 3 străduiţi-vă să păstraţi unitatea Duhului prin legătura păcii. 4 Este un singur trup, un singur Duh, după cum una este speranţa pe care aţi primit-o: aceea a chemării voastre. 5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, 6 un singur Dumnezeu, Tată al tuturor, care domneşte peste toate, lucrează prin toţi şi este prezent în noi toţi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 23,1-2.3-4ab.5-6 (R.: cf. 6) 
R.: Acesta este neamul celor care caută faţa lui Dumnezeu. 
1 Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, 
lumea şi cei care locuiesc pământul. 
2 Căci el l-a întemeiat pe mări 
şi l-a întărit peste râuri. R.

3 Cine va putea să urce pe muntele Domnului? 
Cine va sta în locul său cel sfânt? 
4ab Cel care are mâinile nepătate şi inima curată, 
cel care nu ia în zadar numele Domnului. R.

5 Acesta va primi binecuvântarea Domnului 
şi dreptate de la Dumnezeu, mântuitorul său. 
6 Acesta este neamul celor care-l caută pe Domnul, 
al celor care caută faţa Dumnezeului lui Iacob. R.

ALELUIA Mt 11,25 
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, 
stăpânul cerului şi al pământului, 
pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA 
Înfăţişarea pământului şi a cerului ştiţi s-o interpretaţi, dar nu şi semnele timpului de faţă. 
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,54-59 
În acel timp, 54 Isus spunea mulţimii: "Când vedeţi un nor ridicându-se la asfinţit, spuneţi: «Va ploua», şi aşa se întâmplă. 55 Iar când suflă vântul de la miazăzi, spuneţi: «Va fi arşiţă», şi aşa se întâmplă.56 Făţarnicilor, înfăţişarea pământului şi a cerului ştiţi s-o interpretaţi, dar semnele timpului în care ne aflăm de ce nu ştiţi să le interpretaţi? 57 Şi de ce nu judecaţi voi înşivă ceea ce este drept? 58 Când mergi cu potrivnicul tău înaintea judecătorului, încă pe drum străduieşte-te să ajungi cu el la învoială, altfel te va târî în faţa judecătorului şi judecătorul te va da pe mâna executorului judecătoresc, iar acesta te va arunca în închisoare. 59 Îţi spun: nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti şi ultimul bănuţ".

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor