altmarius

cultură şi spiritualitate

LECTURA I
I-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot.
Citire din cartea Înţelepciunii 3,1-9

1 Sufletele celor drepţi
sunt în mâna lui Dumnezeu
şi niciun chin nu se va atinge de ele.
2 În ochii celor nepricepuţi, păreau că mor
şi ieşirea lor era considerată o nenorocire,
3 plecarea de la noi, distrugere, dar ei sunt în pace.
4 Şi dacă în văzul oamenilor sunt pedepsiţi,
speranţa lor este plină de nemurire.
5 Fiind disciplinaţi cu puţine suferinţe,
li s-au făcut multe binefaceri;
căci Dumnezeu i-a încercat şi i-a găsit vrednici de el.
6 Ca pe aur în foc i-a probat
şi i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot.
7 În timpul vizitării lor, vor străluci
şi vor alerga ca scânteile printre paie.
8 Vor judeca neamuri, vor stăpâni popoare
şi Domnul lor va domni peste ei în veci.
9 Cei care s-au încrezut în el vor înţelege adevărul
şi cei care cred în iubire vor rămâne cu el,
căci harul şi îndurarea sunt pentru aleşii lui.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 125(126),1-2ab.2cd-3.4-5.6 (R.: 5)

R
.: Cei ce seamănă cu lacrimi
vor secera cu strigăte de bucurie.

1 Când Domnul i-a întors pe locuitorii Sionului din robie,
ni se părea că visăm.
2ab Atunci, gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie
şi limba, de cântări de veselie. R.

2cd Atunci se spunea printre neamuri:
„Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei”.
3 Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi
şi suntem plini de bucurie. R.

4 Întoarce, Doamne, captivitatea noastră,
ca pâraiele în Negheb!
5 Cei ce seamănă cu lacrimi
vor secera cu strigăte de bucurie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1Pt 4,14
(Aleluia) Dacă sunteţi batjocoriţi în numele lui Cristos, fericiţi sunteţi,
pentru că Duhul lui Dumnezeuse odihneşte peste voi! (Aleluia)

EVANGHELIA
Veţi fi duşi, din cauza mea,
înaintea guvernanţilor şi a regilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Matei 10,17-22

În acel timp,
Isus i-a trimis pe cei doisprezece, spunându-le:
17 „Fiţi atenţi la oameni,
pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor
şi vă vor biciui în sinagogile lor!
18 Şi veţi fi duşi, din cauza mea,
înaintea guvernanţilor şi a regilor
ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor.
19 Când veţi fi daţi pe mâna lor,
nu vă preocupaţi cum sau ce veţi vorbi,
căci vi se va da în ceasul acela ce să vorbiţi,
20 pentru că nu sunteţi voi cei care vorbiţi,
ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi!
21 Frate pe frate va da la moarte şi tată pe fiu.
Copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor ucide.
22 Şi veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu.
Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit,
acela va fi mântuit”.
Cuvântul Domnului

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor