altmarius

cultură şi spiritualitate

LECTURA I
Domnul v-a îndrăgit
şi v-a ales.
Citire din cartea Deuteronomului 7,6-11

6 În zilele acelea,
Moise a vorbit către popor:
„Tu eşti un popor sfânt
pentru Domnul Dumnezeul tău.
Domnul Dumnezeul tău te-a ales
ca să fii pentru el un popor
ca parte a lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.
7 Nu pentru că aţi fi mai numeroşi decât toate popoarele
v-a iubit Domnul pe voi şi v-a ales –
voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele –,
8 ci pentru că Domnul vă iubeşte
şi a ţinut jurământul pe care l-a jurat părinţilor voştri;
de aceea Domnul v-a scos cu mână puternică,
v-a răscumpărat din casa sclaviei
şi din mâna lui Faraon, regele Egiptului.
9 Să ştii că Domnul Dumnezeul tău,
el este Dumnezeu:
este un Dumnezeu fidel, care îşi ţine alianţa
şi îndurarea faţă de cei care îl iubesc
şi păzesc poruncile lui până la a mia generaţie.
10 Dar răsplăteşte fiecăruia dintre cei care îl urăsc
spre a-i pierde şi nu întârzie să răsplătească
fiecăruia dintre cei care îl urăsc.
11 Păzeşte poruncile,
hotărârile şi judecăţile pe care ţi le poruncesc eu astăzi
ca să le împlineşti!”
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.6-7.8 şi 10 (R.: cf. 17)

R
.: Mila Domnului rămâne fără încetare
peste cei care se tem de el.

1 Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu dragoste şi îndurare. R.

6 Domnul face dreptate şi judecată dreaptă
tuturor celor care suferă asuprire.
7 El a făcut cunoscute lui Moise căile sale
şi faptele sale minunate, fiilor lui Israel. R.

8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
10 El nu face după greşelile noastre,
nici nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. R.

 LECTURA A II-A
Dumnezeu ne-a iubit.
Citire din Scrisoarea întâi
a sfântului apostol Ioan 4,7-16

7 Iubiţilor,
să ne iubim unii pe alţii,
pentru că iubirea este de la Dumnezeu
şi oricine iubeşte
este născut din Dumnezeu şi-l cunoaşte pe Dumnezeu!
8 Cine nu iubeşte
nu l-a cunoscut pe Dumnezeu,
pentru că Dumnezeu este iubire.
9 Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi:
Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unul născut,
ca să trăim prin el.
10 În aceasta constă iubirea:
nu noi l-am iubit pe Dumnezeu,
ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său
ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
11 Iubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel,
şi noi trebuie să ne iubim unii pe alţii.
12 Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu vreodată.
Dacă ne iubim unii pe alţii,
Dumnezeu rămâne în noi
şi iubirea lui în noi este desăvârşită.
13 Prin aceasta cunoaştem că rămânem în el şi el în noi:
ne-a dat din Duhul său.
14 Iar noi am văzut şi dăm mărturie
că Tatăl l-a trimis pe Fiul ca mântuitor al lumii.
15 Oricine mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu,
Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu.
16 Noi am cunoscut şi am crezut
în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi.
Dumnezeu este iubire
şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu,
iar Dumnezeu rămâne în el.
Cuvântul Domnului

ALELUIA Mt 11,29ab
(Aleluia) „Luaţi asupra voastră jugul meu”, spune Domnul,
„şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Sunt blând şi smerit cu inima.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Matei 11,25-30

25 În acel timp,
Isus a luat cuvântul şi a zis:
„Te preamăresc, Tată,
Domn al cerului şi al pământului,
pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi
şi le-ai revelat celor mici.
26 Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta.
27 Toate mi-au fost date de Tatăl meu
şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl,
nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni decât Fiul
şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze.
28 Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi
şi eu vă voi da odihnă!
29 Luaţi asupra voastră jugul meu
şi învăţaţi de la mine
că sunt blând şi smerit cu inima
şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre!
30 Căci jugul meu este plăcut,
iar povara mea este uşoară”.
Cuvântul Domnului

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor