altmarius

cultură şi spiritualitate

JOI DIN SĂPTĂMÂNA A IV-A DIN POST

http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...

LECTURA I

Iartă păcatele poporului tău.

Citire din cartea Exodului (32,7-14)

În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Moise pe muntele Sinai: „Mergi, coboară! Căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-am hotărât-o eu; şi-au turnat un viţel din metal topit, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!»". Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare". Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său, zicând: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu tăria braţului tău şi puterea mâinilor tale? Pentru ce să zică egiptenii: «Din răutate i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului». Potoleşte-ţi focul mâniei tale şi renunţă la pedeapsa cu care vrei să loveşti poporul tău pentru nelegiuirile lui. Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Iacob, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi seminţia voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, pe care am promis-o şi ei o vor stăpâni în veci»". Iar Domnul a renunţat la pedeapsa cu care voise să lovească poporul său.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL 
Ps 105,19-20.21-22.23 (R.: 4a)

R.: Arată-ţi, Doamne, bunăvoinţa faţă de poporul tău.

Părinţii noştri au făcut un viţel în Horeb, 
s-au închinat înaintea unui chip turnat, 
şi au schimbat slava lor adevărată 
cu chipul unui bou care mănâncă iarbă. R.

Au uitat de Dumnezeu, mântuitorul lor, 
care a făcut lucruri mari în Egipt,
minuni în ţara lui Ham, 
semne minunate la Marea Roşie. R.

El a hotărât să-i nimicească, 
dar Moise, alesul său, a intervenit înaintea lui, 
potolindu-i mânia, ca să nu-i distrugă. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (In 3,16)
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut; oricine crede în el are viaţa veşnică.

EVANGHELIA

Este cine să vă învinuiască: e Moise în care v-aţi pus nădejdea.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (5,31-47)

În timpul acela, Isus le-a spus iudeilor: „Dacă eu aş da mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu ar fi adevărată. Este un Altul, care dă mărturie pentru mine; şi ştiu că mărturia, pe care o dă despre mine, este adevărată. Voi aţi trimis o delegaţie la Ioan şi el a dat mărturie pentru adevăr. Eu nu am trebuinţă de mărturia vreunui om; dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiţi mântuiţi. Ioan era făclia care arde şi luminează şi voi aţi acceptat să vă bucuraţi puţină vreme la lumina lui. Dar eu am în favoarea mea o mărturie mai mare decât aceea a lui Ioan; lucrările, pe care mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea, pe care eu le fac, dau mărturie pentru mine că Tatăl m-a trimis. Şi Tatăl, care m-a trimis, el însuşi a dat mărturie pentru mine. Voi nu i-aţi auzit niciodată glasul, nu i-aţi văzut niciodată faţa şi cuvântul lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în mine care sunt trimis de Tatăl. Voi cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele găsiţi viaţa veşnică. Dar tocmai ele dau mărturie pentru mine. Iar voi nu vreţi să veniţi la mine ca să aveţi viaţă. Eu nu primesc slava care vine de la oameni. Dar eu vă cunosc: nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu mă primiţi; dacă ar veni un altul, în numele său propriu, pe acela l-aţi primi. Cum aţi putea să aveţi credinţă, voi, care primiţi slava, pe care v-o daţi unii altora, dar slava care vine numai de la Dumnezeu nu o căutaţi? Să nu credeţi că eu vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: este Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă aţi crede în Moise, aţi crede şi în mine, pentru că el despre mine a scris. Dar dacă nu credeţi celor scrise de el, cum veţi crede cuvintelor mele?"

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor