altmarius

cultură şi spiritualitate

JOI DIN SĂPTĂMÂNA A IV-A A PAŞTELUI

LECTURA I

Dumnezeu a scos pe Mântuitorul din neamul lui David.

Citire din Faptele Apostolilor (13,13-25)

Plecând cu corabia de la Pafos, din Cipru, spre Asia Mică, Paul şi cei care erau cu el au ajuns la Perga, în Pamfilia. Dar Ioan-Marcu, părăsindu-i, s-a întors la Ierusalim. Paul şi Barnaba, trecând prin oraşul Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei. Aici, într-o zi de sâmbătă, au intrat şi au luat loc în sinagogă. După citirea Legii şi a Profeţilor, mai-marii sinagogii au trimis la ei pe cineva, care să le spună: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de îmbărbătare către popor luaţi cuvântul”. Atunci, Paul s-a ridicat, a făcut un semn cu mâna şi a zis: „Bărbaţi israeliţi şi voi, cei care vă închinaţi Dumnezeului nostru, ascultaţi: Dumnezeul lui Israel a ales pe părinţii noştri şi a făcut să crească poporul său în timpul şederii în Egipt; apoi cu braţ puternic i-a scos de acolo. Şi vreme de patruzeci de ani i-a hrănit în pustiu. După ce a nimicit şapte neamuri în ţara Canaanului, le-a dat pământul acela ca moştenire. Toate acestea au durat cam patru sute cincizeci de ani. Apoi le-a dat judecători, până la Samuel profetul. După aceia au cerut un rege şi Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, bărbat din neamul lui Beniamin, care a domnit patruzeci de ani. După ce l-a respins pe acesta Dumnezeu, le-a făcut rege pe David, pentru care a dat această mărturie: «L-am aflat pe David, fiul lui Iese, bărbat după inima mea, care va îndeplini voinţa mea». Şi după cum a promis, din urmaşii acestuia, Dumnezeu a ridicat un mântuitor pentru Israel, pe Isus. Înainte de venirea lui, Ioan Botezătorul a predicat întregului popor al lui Israel un botez al pocăinţei. Către sfârşitul misiunii sale spunea: «Nu sunt eu acela la care vă gândiţi voi, dar iată-l că vine după mine şi eu nu sunt vrednic să-i dezleg sandalele»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88,2-3.21-22.25 şi 27 (R.: cf. 2a)

R.: În veci voi cânta, Doamne, milostivirea ta.

Milostivirea Domnului în veci o voi cânta,
cu gura mea voi spune din neam în neam adevărul tău. 
Tu ai spus: „Iubirea mea e dăruită pe veci”.
O dată cu cerurile ai statornicit fidelitatea ta. R.

L-am aflat pe slujitorul meu, David,
şi l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt; 
mâna mea îl va sprijini
şi braţul meu îi va da putere. R.

Adevărul şi bunătatea mea îl vor însoţi
şi puterea lui prin numele meu va creşte; 
el îmi va spune: „Tu eşti tatăl meu,
Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele!” R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (Ap 1,5ab)
(Aleluia) Isuse Cristoase, martor credincios, întâiul născut din morţi; tu ne iubeşti şi ne speli păcatele în sângele tău. (Aleluia)

EVANGHELIA

Cine primeşte pe cel trimis de mine, pe mine mă primeşte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (13,16-20)

Isus, după ce a spălat picioarele ucenicilor, le-a spus: „Adevăr, adevăr zic vouă: nu este sluga mai mare decât stăpânul său şi nici solul mai mare decât cel care l-a trimis. Dacă ştiţi acestea şi le puneţi în practică sunteţi fericiţi. Nu zic aceasta despre voi toţi, căci îi cunosc pe cei pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească cuvântul Scripturii: «Cel care mănâncă pâinea cu mine şi-a ridicat călcâiul împotriva mea». Vă spun aceste lucruri, de pe acum, înainte de a se întâmpla, ca atunci când se vor împlini să credeţi că eu sunt. Adevăr, adevăr zic vouă: Cine-l primeşte pe acela pe care-l voi trimite eu, pe mine mă primeşte; iar cine mă primeşte pe mine, îl primeşte pe cel care m-a trimis pe mine”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor