altmarius

cultură şi spiritualitate

LECTURA I

Îmi îndeplinesc până la capăt misiunea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus.

Citire din Faptele Apostolilor 20,17-27

În zilele acelea, 17 Paul a trimis pe cineva din Milet la Efes să-i cheme pe bătrânii Bisericii. 18 Când aceştia au ajuns la el, Paul le-a zis: „Voi ştiţi cum m-am purtat tot timpul cât am fost la voi, din ziua în care pentru prima dată am pus piciorul în această parte a Asiei. 19 I-am slujit Domnului cu toată smerenia, vărsând multe lacrimi în încercările puse la cale prin uneltirile iudeilor. 20 Voi ştiţi că n-am neglijat nimic din ceea ce vă putea fi de folos, dimpotrivă am predicat, v-am instruit, fie în public, fie prin casele voastre. 21 I-am implorat şi pe iudei şi pe păgâni să se întoarcă la Dumnezeu şi să creadă în Domnul nostru Isus Cristos. 22 Dar acum iată-mă constrâns de Duhul Sfânt să merg la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo. 23 Ştiu numai că Duhul Sfânt, prin fiecare oraş prin care trec, îmi atrage atenţia, spunându-mi că mă aşteaptă lanţuri şi încercări. 24 Dar pentru mine nu contează viaţa, numai să-mi îndeplinesc până la capăt misiunea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre vestea cea bună a harului lui Dumnezeu. 25 Iată, acum sunt sigur că voi toţi, pe la care am trecut predicând împărăţia lui Dumnezeu, nu-mi veţi mai vedea faţa. 26 Înaintea voastră dau astăzi mărturie: Nu mi se poate reproşa nimic că aş putea fi vinovat de pierderea voastră, 27 căci nu m-am dat în lături să vă anunţ în întregime planul lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 67,10-11.20-21 (R.: 33a)

R.: Toate popoarele, preamăriţi-l pe Domnul!

sau

Aleluia.

10 Ai dat moştenirii tale o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule,

şi ai înviorat-o când era sleită de puteri.

11 În locurile în care s-a aflat poporul tău

tu i-ai purtat de grijă, Dumnezeule;

tu eşti bun cu cei săraci. R.

 

20 Binecuvântat să fie Dumnezeu, zi de zi,

el ne poartă de grijă, el este ajutorul nostru.

21 Dumnezeul nostru este Dumnezeul biruinţei;

Domnul Dumnezeu are putere şi asupra morţii. R.

 

ALELUIA In 14,16

(Aleluia) Îl voi ruga pe Tatăl şi vă va da alt Apărător,

care să rămână cu voi în veci. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Părinte, preamăreşte-l pe Fiul tău.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,1-11a

În acel timp, 1 Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Părinte, a venit ceasul; preamăreşte-l pe Fiul tău, ca şi Fiul să te preamărească pe tine. 2 Tu i-ai dat putere peste toţi oamenii, ca el să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai încredinţat lui. 3 Aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos pe care l-ai trimis. 4 Eu te-am preamărit pe pământ, îndeplinind misiunea pe care tu mi-ai încredinţat-o. 5 Preamăreşte-mă acum, Părinte, în faţa ta, dându-mi slava pe care am avut-o la tine înainte de începutul lumii. 6 Eu am făcut cunoscut numele tău oamenilor din lume, pe care mi i-ai dat. Ei erau ai tăi şi tu mi i-ai dat mie, iar ei au păzit cuvântul tău. 7 Ei ştiu acum că tot ce mi-ai dat vine de la tine; pentru că le-am dat 8 cuvintele pe care mi le-ai încredinţat, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am venit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis. 9 Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat. 10 Ei sunt ai tăi şi toate ale mele sunt ale tale, după cum toate ale tale sunt ale mele. Eu sunt preamărit în ei. 11a De acum eu nu mai sunt în lume; ei sunt în lume iar eu vin la tine”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 6

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor