altmarius

cultură şi spiritualitate

VINERI DIN SĂPTĂMÂNA I DE PESTE AN

LECTURA I

Să ne străduim să intrăm în această odihnă.

Citire din Scrisoarea către Evrei (4,1-5.11)

Fraţilor, Dumnezeu a promis că vom intra în locul său de odihnă şi această promisiune rămâne în vigoare, însă trebuie să ne temem pentru unul sau altul dintre voi, să nu sosească prea târziu. Desigur, noi am primit vestea mântuirii, ca şi cei care au ieşit din Egipt; cu toate acestea, cuvântul pe care ei l-au auzit nu le-a slujit la nimic, pentru că l-au auzit, fără să-l primească în ei cu credinţă. Însă noi care avem credinţă, intrăm în acest loc de odihnă, căci Dumnezeu spune: „În mânia mea m-am jurat: Nu vor intra în odihna mea!". Desigur că lucrarea sa a fost terminată de la crearea lumii, cum spune Scriptura, referitor la ziua a şaptea: „Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea, după ce a terminat lucrările sale". Or, în psalm, se spune: „Nu vor intra în odihna mea!". Să ne străduim deci să intrăm în această odihnă, pentru ca nimeni să nu mai cadă în greşeală, urmând exemplul celor care n-au ascultat.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL 
Ps 77,3 şi 4bc.6c-7.8 (R.: cf. 7c)

R.: Nu uitaţi niciodată, faptele minunate ale Domnului.

Ceea ce am auzit şi ştim, 
ceea ce ne-au povestit părinţii noştri, 
vom vesti generaţiei viitoare, 
vom vesti faptele glorioase ale Domnului, 
puterea lui şi minunile pe care le-a făcut. R.

Copiii, când se vor face mari, 
să vorbească despre ele copiilor lor, 
pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, 
să nu uite lucrările lui Dumnezeu şi să păzească poruncile sale. R.

Să nu fie ca părinţii lor, 
o generaţie neascultătoare şi răzvrătită; 
o generaţie care avea o inimă nestatornică 
şi al cărei duh nu era credincios lui Dumnezeu. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (Lc 7,16)
(Aleluia) Un profet mare s-a ridicat între noi; Dumnezeu a vizitat poporul său. (Aleluia)

EVANGHELIA

Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu (2,1-12)

Isus era din nou în Cafarnaum. Răspândindu-se vestea că se afla într-o casă, s-a adunat acolo atâta lume, încât nu mai era loc nici în faţa uşii; Isus le vestea cuvântul lui Dumnezeu. Atunci au sosit patru oameni care i-au adus un paralitic. Cum nu-l puteau aduce până la Isus din cauza mulţimii, au desfăcut acoperişul deasupra locului unde se afla Isus, şi, prin deschizătură, au lăsat în jos targa pe care zăcea paraliticul. Văzându-le credinţa, Isus a spus paraliticului: „Fiul meu, ţi se iartă păcatele". Unii cărturari, care erau de faţă, se gândeau în sine: „Cum poate să vorbească astfel? Este o blasfemie! Cine altul poate ierta păcatele, afară de Dumnezeu?". Isus, în duhul său, a cunoscut imediat ce gândeau şi le-a spus: „De ce vă gândiţi astfel în inimile voastre? Ce este mai uşor: a spune celui paralizat «Ţi se iartă păcatele!», sau a spune «Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!»? Însă ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ - i-a spus celui paralizat - Îţi zic: Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!". Omul s-a sculat imediat, a luat targa şi a plecat în văzul tuturor. Toţi au rămas uimiţi; îl preamăreau pe Dumnezeu şi spuneau: „Aşa ceva n-am mai văzut niciodată!".

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor