altmarius

cultură şi spiritualitate

Miercuri, 12 august 2015 

Miercuri din saptamâna a 19-a de peste an
Sf. Ioana Francisca de Chantal, calug. *
Dt 34,1-12; Ps 65; Mt 18,15-20

LECTURA I
Moise, slujitorul Domnului, a murit în ţara Moab. Nu s-a mai ridicat în Israel profet ca Moise.
Citire din cartea Deuteronomului 34,1-12
În zilele acelea, Moise a urcat din stepele Moabului pe muntele Nebo, pe vârful Pisga, care este în dreptul Ierihonului. Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaad până la Dan, 2 tot ţinutul lui Neftali, ţara lui Efraim şi a lui Manase, toată ţara lui Iuda până la Marea Mediterană, 3 partea de sud, împrejurimile văii Ierihonului, Cetatea Palmierilor, până la Ţoar. 4 Domnul i-a zis: "Aceasta este ţara pe care am jurat-o lui Abraham, lui Isaac şi lui Iacob, zicând: «O voi da descendenţei tale". Ţi-am arătat-o înaintea ochilor tăi, dar acolo tu nu vei trece". 5 Moise, slujitorul Domnului, a murit acolo, în ţara Moab, după cuvântul Domnului. 6 L-a îngropat în vale, în ţara Moab, faţă în faţă cu Bet-Peor. Nimeni nu-i ştie mormântul până în ziua de azi. 7 Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise şi puterea nu-l lăsase. 8 Fiii lui Israel l-au plâns pe Moise în stepele Moabului timp de treizeci de zile. Şi s-au sfârşit zilele de plâns şi jale pentru Moise. 9Iosue, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mâinile peste el. Fiii lui Israel au ascultat de el şi au făcut aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise. 10 Nu s-a mai ridicat în Israel profet ca Moise, pe care să-l fi cunoscut Domnul faţă către faţă, 11 potrivit cu toate semnele şi minunile pe care Domnul l-a trimis să le înfăptuiască în ţara Egiptului împotriva lui Faraon, a tuturor slujitorilor săi şi a întregii sale ţări 12 şi potrivit cu mâna sa puternică şi cu toate faptele mari, înfricoşătoare, pe care le-a înfăptuit Moise înaintea întregului Israel.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 65(66),1-3a.5 şi 16-17 (R.: cf. 20a şi 9a)
R.: Binecuvântat să fie Dumnezeu, ocrotitorul vieţii noastre!

1 Strigaţi de bucurie lui Dumnezeu,
voi, toţi locuitorii pământului!
2 Cântaţi gloria numelui său,
daţi-i glorie prin laudele voastre!
3a Spuneţi-i lui Dumnezeu:
"Cât de minunate sunt lucrările tale!" R.

5 Veniţi şi priviţi lucrările lui Dumnezeu!
Minunate sunt lucrările sale înaintea fiilor oamenilor.
16 Toţi cei care vă temeţi de Dumnezeu, veniţi şi ascultaţi
şi vă voi spune tot ce a făcut Domnul pentru sufletul meu!
17 Am strigat către el cu gura mea
şi buzele mele au început să-l preamărească! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu sine şi punând în noi cuvântul reconcilierii. (Aleluia)

EVANGHELIA
Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,15-20
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. 16 Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, «pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori!» 17 Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l Bisericii! Iar dacă refuză să asculte şi de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş! 18 Adevăr vă spun: tot ce veţi lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer. 19 Iarăşi vă spun: dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. 20 Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor".

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor