altmarius

cultură şi spiritualitate

MARŢI DIN SĂPTĂMÂNA A XIV-A DE PESTE AN

LECTURA I

Au semănat vânt, vor culege furtună.

Citire din cartea profetului Osea (8,4-7.11-13)

Aşa vorbeşte Domnul: "Fiii lui Israel au pus regi fără să mă consulte pe mine, au numit principi fără învoirea mea. Din aurul şi argintul lor şi-au făcut idoli; de aceea vor fi nimiciţi. Mi-e silă de viţelul tău, Samarie! Mânia mea s-a aprins împotriva fiilor tăi. Până când vor refuza să se curăţe de nelegiuirea lor? Acest viţel este lucrarea lui Israel, e făcut de mâna unui meşter şi nu este Dumnezeu. Acest viţel al Samariei va fi sfărâmat în mii de bucăţi. Pentru că au semănat vânt, vor secera furtună. Grâul lor nu va face spice şi dacă va face, spicele nu vor avea boabe, iar dacă vor avea, nu vor ajunge făină, şi dacă va ajunge, va fi mâncată de străini. Efraim a înmulţit altarele pentru ispăşirea păcatelor, dar aceste altare nu-i slujesc decât să păcătuiască. Oricâte îndrumări le dau în scris, ele sunt pentru ei ca ale unui străin. Ei aduc jertfe şi mâncare din carnea lor, dar ele nu-i sunt plăcute Domnului. Dimpotrivă, ele îi aduc aminte de nelegiuirile lor şi-l fac să-i pedepsească pentru păcatele lor. Să se întoarcă în Egipt".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL 
Ps 113,3b-4.5-6.7-8.9-10 (R.: 9a)

R.: Te adorăm pe tine, Doamne, Dumnezeul cel viu şi adevărat. 

Dumnezeul nostru este în ceruri 
şi face tot ce voieşte. 
Idolii lor sunt argint şi aur, 
lucrarea mâinilor oamenilor. R

Ei au gură, dar nu vorbesc; 
au ochi, dar nu pot să vadă, 
au urechi, dar nu aud; 
au nas, dar nu pot să miroase. R

Au mâini, dar nu pipăie; au picioare, dar nu merg; 
din gâtul lor nu iese nici un sunet. 
Aşa vor fi cei care i-au făcut, 
precum şi cei care se încred într-înşii. R

Poporul lui Israel se încrede în Domnul: 
el este ajutorul şi scutul lor. 
Familia lui Aron se încrede în Domnul: 
el este ajutorul şi scutul lor. R.

VERSETUL LA EVANGHELIE (In 10,14)
(Aleluia) Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul. Eu cunosc oile mele, iar ele mă cunosc pe mine. (Aleluia)

EVANGHELIA

Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei (9,32-38)

În acel timp, a fost adus la Isus un om mut, stăpânit de diavol. După ce Isus l-a scos pe diavol, mutul a început să vorbească. Mulţimea a fost cuprinsă de uimire şi spunea: "Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!" Dar fariseii ziceau: "Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli". Isus cutreiera toate cetăţile şi satele învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele, pentru că erau istovite şi abătute ca nişte oi fără păstor. Atunci le-a zis ucenicilor săi: "Secerişul este într-adevăr mare, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi, aşadar, pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său".

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor