altmarius

cultură şi spiritualitate

1 NOIEMBRIE: TOŢI SFINŢII

LECTURA I

Am văzut o mulţime imensă din toate naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile.

Citire din Apocalipsul sfântului Ioan (7,2-4.9-14)

Eu, Ioan, am văzut un înger înălţându-se de la răsărit; avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu un glas puternic la cei patru îngeri cărora le-a fost dat să dăuneze pământului şi mării: „Nu dăunaţi pământului şi nici mării, şi nici arborilor, până când nu vom însemna cu pecetea frunţile slujitorilor Dumnezeului nostru”. Apoi am auzit spunându-se numărul celor însemnaţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate triburile fiilor lui Israel. După aceea am văzut o mulţime imensă, pe care nimeni nu putea să o numere, din toate naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile. Ei stăteau în faţa tronului şi în faţa Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu ramuri de palmier în mână şi strigau cu glas puternic: „Mântuirea ne este dată de Dumnezeul nostru, care stă pe tron, şi de către Miel”. Atunci toţi îngerii, care stăteau în jurul tronului, în jurul bătrânilor şi al celor patru fiinţe, au căzut cu faţa la pământ şi i s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: „Amin! Laudă, slavă, înţelepciune şi mulţumire, cinste, putere şi tărie Dumnezeului nostru, în vecii vecilor . Amin!”. Unul dintre bătrâni a luat cuvântul şi m-a întrebat: „Cine sunt aceştia, care poartă haine albe, şi de unde vin?”. I-am răspuns: „Domnul meu, tu ştii!”. El mi-a zis: „Aceştia vin din strâmtorarea cea mare; ei şi-au spălat veşmintele, le-au curăţat în sângele Mielului”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL 
Ps 23,1-2.3-4ab.5-6 (R.: Mt 5,8)

R.: Fericiţi cei curaţi cu inima căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu.

Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, 
lumea şi cei care locuiesc pământul.
Căci el l-a întemeiat pe mări şi l-a întărit peste râuri. R.

Cine va putea să urce pe muntele Domnului? 
Cine va sta în locul său cel sfânt? 
Cel care are mâinile nepătate şi inima curată, 
cel care nu ia în zadar numele Domnului. R.

Acesta va primi binecuvântarea Domnului 
şi dreptate de la Dumnezeu, mântuitorul său.
Acesta este neamul celor care-l caută pe Domnul, 
al celor care caută faţa Dumnezeului lui Iacob. R.

LECTURA A II-A

Îl vom vedea pe Dumnezeu aşa cum este.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan (3,1-3)

Preaiubiţilor, vedeţi cât de mare este iubirea pe care ne-a dovedit-o nouă Tatăl. El a voit să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. De aceea nu ne cunoaşte lumea, fiindcă nu l-a cunoscut nici pe Dumnezeu. Preaiubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta Fiul lui Dumnezeu vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este. Cine are speranţă în el devine curat precum el este curat.

Cuvântul Domnului

VERSETUL LA EVANGHELIE (Mt 11,28)
(Aleluia) Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, spune Domnul, şi eu vă voi da odihnă. (Aleluia)

EVANGHELIA

Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că mare va fi răsplata voastră în ceruri.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei (5,1-12a)

În timpul acela, Isus, văzând mulţimile s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii lui. Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe: „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi. Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, căci ei se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când vă vor batjocori, vă vor prigoni şi, minţind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina mea. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci mare va fi în ceruri răsplata voastră”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor