Lăudat să fie Dumnezeu în sfinţii săi: Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea

[altmariustotal catolic]

Lăudat să fie Dumnezeu în sfinţii săi: Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201404134

Este 27 aprilie 2014, Duminica Divinei Îndurări, o zi istorică fără precedent pentru Biserica Romano-Catolică: doi dintre fiii ei preaiubiţi vor fi ridicaţi la cinstea altarelor, la rangul de sfinţi: papa Ioan al XXIII-lea şi papa Ioan Paul al II-lea. Cine sunt aceşti doi iluştrii cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu? Cine sunt aceste două mari figuri pe firmamentul cerului timpului nostru? Ce fel de viaţa ne arată aceşti sfinţi şi ce vrea să ne înveţe Dumnezeu prin ei? Cum să reuşim să ni-i facem companii pe drumul nostru spre vederea lui Dumnezeu, de care ei se bucură acum? Asemenea întrebări şi multe altele străbat gândurile şi inima noastră, umplută în această zi de bucurii spirituale cereşti.

Slavă fie Sfintei Treimi pentru aceste două mari daruri! Să ne bucurăm că suntem şi noi fiii Bisericii întemeiate de Domnul pe stânca de neclintit a apostolului Petru, pe care cei doi papi au onorat-o cu slujirea lor într-un mod atât de admirabil! Să manifestăm o sfântă mândrie pentru aceşti oameni dedicaţi cu totul cauzei lui Dumnezeu în lume! Să-i mulţumim Maicii Preacurate, Fecioarei Maria, pe care Ioan al XXIII-lea şi, mai ales, Ioan Paul al II-lea au avut-o de Mamă şi Ocrotitoare în anii activităţii lor pontificale!

Nu mă simt deloc în măsură să vorbesc despre vieţile acestor sfinţi. Sunt zeci de cărţi care descriu amănunţit biografiile lor. La o simplă privire, ies în evidenţă marile deosebiri care au marcat itinerarul lor pământesc. Pare că Ioan Paul al II-lea este de necuprins. Totul poartă marca maximului în cazul lui. I-a întrecut pe toţi papii laolaltă în atâtea privinţe. Însă aici nu vreau să-i contrapun pe cei doi, nici să etalez un registru de diferenţieri. Fiecare în felul său a fost o manifestare eminentă a chipului lui Dumnezeu, un chip pe care strălucesc puternic şi se revarsă asupra tuturor celorlalţi, în special, simplitatea, umilinţa, bunătatea şi iubirea.

Aş vrea să remarc două caracteristici comune legate de numele acestor vrednici urmaşi ai sfântului Petru: amândoi se numesc Ioan. Semnificaţia acestui nume s-a întruchipat în activitatea lor pastorală: Dumnezeu este milostiv. În Duminica Divinei Milostiviri lăudăm milostivirea lui Dumnezeu care s-a reflectat abundent în cuvintele, gesturile şi faptele lor. Ioan al XXIII-lea a primit supranumele de Papa cel Bun, iar Ioan Paul al II-lea s-a făcut crainicul Divinei Îndurări. Cei doi nu ne-au învăţat că Dumnezeu este existenţa absolută, că este atotprezentul şi atotştiutorul, că este fiinţa în care toate calităţile sunt în gradul perfecţiunii. Ne-ar fi sensibilizat prea puţin să auzim de la ei aceste lucruri! Ei ne-am arătat, în schimb, că Dumnezeu este Milostivire imensă faţă de fiecare om; că ne deschide poarta iubirii sale indiferent de cât de multe au fost abaterile noastre de la calea sa; că el este înţelegător cu slăbiciunile noastre; că ne vrea liberi şi fericiţi în adevăr şi iubire; că adevăratul sens al vieţii noastre îl include pe Dumnezeu şi mântuirea Fiului său, Isus Cristos. Şi multe alte inestimabile lucruri pentru binele sufletului nostru! Legat tot de numele lor, amândoi s-au numit şi Iosif : Angelo Giuseppe şi Karol Josef. Numele - şi de data aceasta de origine ebraică - înseamnă: Domnul adaugă! Într-adevăr, Domnul a adăugat numelor lor alte nume, a adăugat misiunii lor de preoţi alte măreţe misiuni care să nu vizeze doar o parohie, o dieceză, ci întreaga Biserică de pe faţa pământului; a adăugat naturii lor umane darurile supranaturale indispensabile slujirii lor papale, a adăugat calităţile păstorului după inima sa, trăsăturile Tatălui pregătit să cuprindă în iubirea sa pe tot omul care se îndreaptă spre el.

E greu să cuprinzi în puţine fraze spectrul sfinţeniei lor. E greu să schiţezi câteva date biografice, fără să fii urmărit de teama că esenţialul l-ai lăsat la o parte. Cred însă că ceea ce a impresionat fără excepţie la aceşti doi giganţi ai Bisericii timpului nostru a fost pasiunea lor nemăsurată pentru om. Ei au fost slujitori ai lui Dumnezeu şi slujitori ai omului. Au fost în mod eminent slujitorii slujitorilor lui Dumnezeu. Au iubit omul peste tot pe unde l-au întâlnit; l-au iubit indiferent de apartenenţa lui religioasă, de culoarea sau de cultura sa; s-au apropiat de el şi l-au îmbrăţişat în complexitatea existenţei lui. L-au preţuit fără să fie nevoie să coboare de sus cu privirea spre el, deoarece din locul spiritual în care au ales să se situeze şi i-au făcut egali pe toţi oamenii. Ne rămân în minte celebrele cuvintele introductive la un întreg pontificat, pe care Ioan Paul al II-lea le-a scris în enciclica "Redemptor hominis": Omul este drumul Bisericii. În această pasiune a lor au investit, în mod neobosit, simplitate, umilinţă bunătate, slujire şi dăruire. Cât de multe sunt învăţăturile pe care le putem primi de la cei doi! Cât de îmbogăţitoare sunt pentru noi atitudinile pe care le-au avut în viaţa lor privată şi publică!

E adevărat că nu avem statutul lor, că nu avem anvergura vieţii lor, că profilul existenţei noastre, CV-ul nostru este mult diferit. E însă la fel de adevărat că de aceleaşi virtuţi avem şi noi nevoie ca să fim în ambientul nostru de viaţă oameni adevăraţi şi creştini veritabili pe care să transpare chipul lui Dumnezeu. Avem şi noi nevoie de aceleaşi trăiri ca să simţim că Dumnezeu investeşte cu succes în noi harul său abundent. Cât de frumoase sunt chipurile pe care le postează Biserica pe ecranul lumii în această solemnă zi a Duminicii Albe, a Îndurării Divine! Câtă grandoare spirituală se revarsă din simplitatea şi umilinţa pe care au arătat-o iubiţii noştri papi! Cât de minunat este Dumnezeu în sfinţii săi! Din ultimele cuvinte rostite de Ioan Paul al II-lea: Lăsaţi-mă să merg în casa Tatălui meu!, avem certitudinea credinţei că cei doi sfinţi ne privesc cu zâmbet din casa cerească şi se bucură de comuniunea cu noi, peregrinii pe acest pământ.

Sfinţilor papi Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, vouă vă adresăm felicitările şi aprecierile noastre, rugăciunile şi cererile noastre, astăzi în ziua canonizării voastre! Simţim comuniunea cu întreaga Biserică de pe pământ şi cu Biserica cerească prin intermediul vostru! Vă mulţumim pentru exemplul umanităţii şi al credinţei pe care ni l-aţi dat! Vă mulţumim pentru tezaurul de cuvinte, de învăţături şi de fapte pe care ni le-aţi lăsat ca moştenire. Vă rugăm să ne mijlociţi harul divin în trăirea credinţei noastre creştine şi să ne asistaţi în drumul nostru spre locul unde sperăm să simţim din plin împreună cu voi, nemărginita Milostivire a Sfintei Treimi, alături de Mama noastră cerească, Maria. Amin.

Pr. Cristian Diac