altmarius

cultură şi spiritualitate

Lansare de carte la Muzeul Național de Istorie a României

Actualitate religioasă
Lansare de carte la Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României din Capitală a găzduit marți, 25 aprilie, lansarea cărții „Tipar pentru creştinii arabi: Antim Ivireanul, Atanasie Dabba -s şi Silvestru al Antiohiei”, eveniment la care a participat și Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, dar și academicieni, clerici, profesori sau alte persoane interesate de subiectul volumului.

Cartea, publicată anul trecut, se referă la contribuția Sfântului Antim Ivireanul la inițierea primei tiparnițe din Orient și la primele două cărți în limba arabă și cu caractere arabe tipărite în țara noastră pentru creștinii din Orient în vremea otomanilor: Liturghierul (Snagov, 1701) și Ceaslovul (București, 1702).

„Am strâns în această carte tot ceea ce am găsit, toate documentele și toate mărturiile despre relațiile dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Antiohiană în domeniul tiparului, al inițierii și al introducerii tiparului în Orientului Apropiat, mai precis la Alep, eveniment care s-a petrecut cu ajutorul nemijlocit al Sfântului Antim Ivireanul. În 1701, Antim Ivireanul împreună cu Atanasie Dabbās, un arhiereu al Bisericii antiohiene, a tipărit pentru prima dată în caractere arabe și în limba arabă text bisericesc la Snagov, și anume un Liturghier, apoi în 1702 a tipărit Ceaslovul la București, primele două cărți pe care creștinii arabi, antiohieni le-au avut la dispoziție, iar slujitorii altarelor din Siria și Libanul de astăzi le așteptau de foarte multă vreme”, a declarat Ioana Feodorov, autoarea lucrării și cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene. Cartea a apărut la Editura „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I”.

„Este un eveniment cultural și spiritual pentru că a publica pentru prima dată un asemenea studiu despre importanța tiparului la creștinii arabi mi se pare cu adevărat un eveniment. Este cu atât mai important pentru mine, pentru noi, Muzeul Brăilei «Carol I» și Editura «Istros», cu atât mai mult cu cât doamna Ioana Feodorov a ales această editură pentru a-i încredința lucrarea spre publicare. Avem de arătat lumii că există încă o parte din cultura noastră în intersecție cu cultura arabă, cu Orientul Apropiat, cu multe alte puncte în care românii și-au adus o contribuție, chiar dacă Antim Ivireanul este și el un român adoptat”, a declarat academicianul Ionel Cândea, directorul Editurii „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I”.

Materialul documentar adunat timp de două decenii de Ioana Feodorov cuprinde momentele principale în care românii au ajutat ierarhi ai Bisericilor orientale să poată tipări în limba arabă scrieri pentru populația din Siria și din Libanul de astăzi.

„Această carte este una de mare importanță istorică, filologică, literară și interconfesională pancreștină în ceea ce privește creștinii din Orientul Mijlociu, adică creștinii arabi. Cartea este o completare a lucrărilor care au fost publicate înainte de alți autori, dar cred că este foarte importantă întrucât cuprinde o prezentare academică, științifică a lucrărilor care au fost publicate de Sfântul Antim Ivireanul, respectiv Liturghierul și Ceaslovul”, a spus Preasfințitul Părinte Qais.

Volumul consemnează în paginile sale atât istoria tiparului arab în Orient, cât și importanța pe care au avut-o românii la tipărirea primelor lucrări în limba arabă.

Galerie foto:
 

Vizualizări: 103

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor