altmarius

cultură şi spiritualitate

În actualitate

Lansare de carte

Miercuri, 28 Martie 2012 
 
Institutul Cultural Român de la Stockholm găzduieşte pe 19 aprilie, la ora 19.30, lansarea în limba suedezăa volumului Ghid dada pentru postumani. Tzara şi Lenin joacă şah de Andrei Codrescu, în prezenţa autorului, a scriitorului suedez Gunnar Harding şi a traducătorului cărţii, Per Planhammar. 

Ghid dada pentru postumani analizează lumea “postumană” în care trăim prin intermediul unei imaginare partide de şah între Tristan Tzara, părintele dadaismului, şi V.I. Lenin, părintele comunismului. Partida ar fi putut avea loc în 1916, în neutrul Zürich, în care cele două figuri ale revoluţiei în artă şi revoluţiei ideologice se refugiaseră în timpul celui de-al doilea război mondial. Tratând acest joc ca pe o metaforă a celor doi poli ai gândirii, politicii şi vieţii din secolele XX şi XXI, Andrei Codrescu a creat un ghid despre dadaism, dar şi despre ce ne poate învăţa el pentru a supravieţui prezentului şi viitorului nostru. Cartea a apărut în limba engleză în 2009, la Princeton University Press, şi a fost tradusă în limba română în acelaşi an. În suedeză, Ghid dada pentru postumani apare la editura 2244, prin intermediul programului TPS al Centrului Cărţii. 

Andrei Codrescu s-a născut în România, la Sibiu, iar actualmente trăieşte în Statele Unite ale Americii. A publicat aproape 40 de volume de eseuri, versuri şi proză, cele mai recente fiind The Poetry Lesson (2010) şi Whatever Gets You Through the Night: A Story of Sheherezade and the Arabian Entertainments (2011). A fost tradus în mai multe limbi şi distins cu numeroase premii, printre care Big Table Poetry Award, Peabody Award, The Pushcart Prize, Premiul Ovidiu, Premiul România Radio Cultural (pentru Submarinul Iertat, în colaborare cu Ruxandra Cesereanu) şi Premiul pentru Literatură al Fundaţiei Culturale Române. Editează revista literară Exquisite Corpse: a Journal of Letters & Life, al cărei fondator este; deţine, de peste trei decenii, propria cronică culturală la National Public Radio şi a predat literatură engleză şi comparată la diverse universităţi americane. Andrei Codrescu a mai vizitat Suedia în 2010, când a participat la Festivalul Internaţional de Poezie de la Göteborg şi la Salonul de Poezie de la ICR Stockholm. Ghid dada pentru postumani este prima sa carte tradusă în limba suedeză.

Persoană de contact: Eva Leonte, director adj. ICR Stockholm, eva.leonte@rkis.se / 0046 8-20 74 06.

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor