La aniversarea violoncelistului Mstislav Rostropovici

[altmariusclassic]

La aniversarea violoncelistului Mstislav Rostropovici

Un muzician „violoncelist, profesor și legendă”, om al unor convingeri democratice în anii stagnării brejneviene.

• http://www.europalibera.org/content/article/24562599.html

Mstislav Rostropovici la aniversarea sa de 80 de ani la Moscova

Victor Eskenasy

27.03.2012

La 27 martie anul acesta, celebrul violoncelist rus Mstislav Rostropovici ar fi împlinit 87 de ani. Nu a avut însă șansa, răpus de o boală grea, exact cu cinci ani în urmă. „Violoncelist, profesor, legendă” se intitulează unul din multele volume biografice, de evocări și comentarii pe marginea 

La Moscova la dezvelirea monumentului violoncelistului în prezența premierului Vladimir Putin

unei vieți de artist muzician, în primul rînd, unul din cei mai talentați pe care i-a dat Rusia dar și, în perioda anilor 1970, cea a stagnării brejneviene, de om al unor convingeri și comportamente democratice.

Născut la Baku, în Azerbaidjan, în 1927, de unde familia sa avea să se mute cinci ani mai tîrziu la Moscova, tînărul Rostropovici a început prin a fi elevul tatălui său, Leopold - și el un strălucit violoncelist, profesor la Institutul Gnesin -, iar după dispariția prematură a acestuia în timpul celui de-al doilea război mondial, a studiat compoziția cu Victor Șebalin și violoncelul cu Semion Kozolupov.

In 1945, a cîștigat premiul întîi la concursul tinerilor muzicieni sovietici și apoi a fost angajat solist al Filarmonicii din Moscova. In 1947 a participat și a cîștigat primul premiu al Concursului Primăverii de la Praga, un eveniment și o țară pe care nu avea să le uite întreaga viață, așa cum a demonstrat-o, între altele, comportamentul său în 1968, în momentul invaziei sovietice a Cehoslovaciei.

La vîrsta de 30 de ani a devenit profesor la Școala Centrală de Muzică din Moscova, de unde, 30 de ani mai tîrziu, în aprilie 1978, avea să fie demis din funcția de profesor și șef al catedrei de violoncel și contrabas, după ce autoritățile sovietice, printr-o rezoluție a Prezidiului Sovietului Suprem îl privaseră de cetățenia sovietică.

In toată această perioadă, în faimoasa sa „Clasă 19” din Conservatorul de la Moscova aveau să iasă pe scenele sovietice și cele internaționale, unii din cei mai talentați violonceliști de astăzi între care David Geringas, Misha Maisky, Ivan Monighetti, Miron Yampolsky, Mihail Utkin etc. Din 1961 a predat și la Conservatorul din St. Petersburg (Leningrad) unde a avut-o strălucită elevă și urmașă pe Natalia Gutman.

In paralel, Mstislav Rostropovici a făcut o carieră de răsunet fiind, după una din expresiile cele mai uzitate, „personificarea însăși a violoncelului”.
Adorat și respectat pe marile scene ale lumii, Rostropovici a intrat în atenția specială a presei în august 1968, cînd aflat la Londra, la festivalul BBC-ului, PROMS, a interpretat exact în ziua invaziei sovietice a Cehoslovaciei, de o manieră de neuitat Concertul pentru violoncel de Dvorak, în timp ce în exteriorul sălii, numeroși britanici protestau violent.



Cum avea să declare, soția sa, Galina Vișnevskaia, o cunoscută soprană, „fără să fi bănuit, evenimentele din Cehoslovacia au pus capăt brusc la ceea ce fusese viața noastră bună”.

Cu un an înainte, Rostropovici îl cunoscuse și se împrietenise, după un

Aleksandr Soljenițîn după expulzarea sa, la Paris în ianuarie 1975

concert la Riazan, cu Alexandr Soljenițîn, al cărui volum „Pavilionul canceroșilor” avea să stîrnească în 1968 un val crescînd de represiune, ce avea să conducă la emigrarea amîndoura. In 1969, la vestea că scriitorul ar fi grav bolnav, trăind în condiții foarte grele, Slava Rostropovici îi propunea să-l găzduiască într-o cameră din vila sa. Represaliile autorităților aveau să urmeze și să intensifice după refuzul lui Rostropovici de a nu-i mai acorda găzduire și după ce, în 1970, Soljenițîn devenea laureat al premiului Nobel. In 1974, după apariția „Arhipelagului Gulag” în Occident, scriitorul dizident era expulzat din Uniunea Sovietică, urmat la scurtă vreme, în mai, de către Rostropovici, care se stabilea în Statele Unite.

Violoncelistul, care și-a continuat cariera de succes în Occident, între altele ca dirijor al Orchestrei Naționale de la Washington, promovînd muzica zeilor săi, Profofiev și Șostakovici, avea să revină în Rusia abia după 16 ani de exil, în 1990. Avea să se bucure, pînă la moarte, de aceeași prețuire printre profesioniști și amatorii de muzică, dar să fie și obiectul unui proces de recuperare și utilizare politică.



Un proces ce continuă pînă în zilele noastre, premierul și președintele ales Vladimir Putin, participînd la 30 martie anul acesta la dezvelirea unei impresionante statui a violoncelistului, în centrul Moscovei, ocazie de a declara „sînt mîndru că l-am cunoscut pe Rostropovici. A fost nu numai un mare muzician, dar și un mare umanist și, pur și simplu, o persoană minunată.”

Dirijorul eston Paavo Järvi la Festivalul Rostropovici

Dezvelirea statuii a fost precedată, la 27 martie, de deschiderea la Moscova a celui de-al treilea Festivalului muzical internațional Rostropovici, cu participarea Orchestrei Filarmonice londoneze și a altor muzicieni de marcă, un eveniment ce se încheie în această seară. In paralel, un Festival omonim se desfășoară anual, din 2007 și la Baku, în capitala Azerbaidjanului, sub patronajul Fundației fostului președintele al republicii, Geidar Aliev.