Kurt Hielscher - “România”

[altmariusistoric]

În 1933, apărea la Leipzig, sub semnătura fotografului Kurt Hielscher, albumul fotografic “România”, un album fascinant care avea să captureze atmosfera anilorinterbelici așa cum puține albume asemănătoare au făcut-o.

Hielscher a relatat într-un cuvânt înainte cum a ajuns să realizeze acest album: “În anul 1931, am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspete în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia, Țările Nordice etc. În ajunul călătoriei mele un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: „De ce să-ți pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta? Ce-o să găsești deosebit în România?” Mulți trebuie să aibă aceeași părere. Ce puțin se știe despre această țară…”

Tot Hielscher avea să continue: “Dar pe lângă mulțumirea pe care am simțit-o, lucrând, m-a cuprins și durerea că întreg poporul român este amenințat de un dușman crunt, căci de cultura acestei țări binecuvântate de soare se apropie norii grei ai Occidentului: praful civilizației care înăbușe orice viață plină de coloare. Unele sate au și fost învăluite; norul cenușiu acoperă tot mai mult uneltele strămoșești și coloarea veselă a costumelor, înecându-le în monocromia stinsă a modei de pretutindeni. Așa își pierde treptat, un popor cu simț artistic, străvechea sa înfățișare. De aceea am dat în aceste fotografii atâta importanță vieții populare în dauna peisajului. Mi se pare că aș putea salva astfel prin cartea mea, pentru timpurile viitoare, ceea ce încet și continuu este sortit pieririi. Fie ca o soartă prielnică să păstreze încă mult timp poporul acestor munți, văi și câmpii, în frumusețea și spontaneitatea sa.”

Sursa: http://www.muzeuldefotografie.ro/ ; http://www.artatraditionala.ro/ ;

Din satul plin de viață de-altădată

M-am săturat de-atâtea evoluții
Durerea moșilor de bun rămas
Aș vrea-napoi odorul cu tradiții
Cuvântul sfânt rostit fără de glas.

Aș vrea-napoi iubirea și plăcerea
Fiorul dulce-al clipelor cerești
Și cinstea, demnitatea și tăcerea
Ce-au fost cândva averi împărătești.

Sătul de fiare și prostii moderne
Aș vrea iar lumea simplă de demult
În liniștea frunzarului ce-și cerne
Cântarea fericirii, cer prea mult?

E prea mult, oare, prispa cu-nserarea
Povești soptite-n taină în pridvor
Magii din spuma lumii cu-ntomnarea
Un susur cald, adânc, liniștitor,

Din satul plin de viață de-altădată
În care ne-am trăit cândva iubirea
Ce a plecat pe drum îngândurată
Să-și caute prin vremuri fericirea.
Bordan

Negresti