În noaptea de sâmbătă spre duminică, a avut loc un accident de maşină pe raza comunei Ernei din județul Mureș, în urma căruia şi-a pierdut viaţa jurnalista Sorina Bota, anunțătargumuresanul.ro. Maşina în care se afla ziarista a intrat în capul de pod din zona Selgros, pe porţiunea pe care se lucrează la carosabil. Imediat după accident Sorina era conştientă şi a vorbit cu echipajul de descarcerare, însă starea ei s-a agravat ulterior. Şoferul, un cetăţean italian, a coborât singur din maşină şi a fost transportat şi el de urgenţă la Spitalul Judeţean, în acest moment fiind într-o stare gravă, în comă. Decesul jurnalistei Sorina Bota s-a produs în cursul nopţii în spital. Cunoscută pentru activitatea ei la cotidianul 24 Ore Muresene, la Stii TV, la Radio Targu Mureş, săptămânalul Punctul, compania Reea, iniţiatoare a proiectului Poveştile Oraşului, laureată a premiului pentru jurnalism Dumitru Tinu, Sorina Bota a reprezentat un model pentru ziariștii din Tîrgu-Mureş, care sunt șocați de acestă tragedie. Dumnezeu să o odihnească în Pace!EM
Un oraş întreg în două volume, un Tîrgu-Mureş de poveste. 59 de poveşti despre oamenii, clădirile şi locurile pe care la cunoaştem dar despre care ştim atât de puţine lucruri. Întâmplări inedite, documente nepublicate, un Tîrgu-Mureş aşa cum nu credeaţi că poate fi. O istorie pe care nu o învăţam în şcoli dar din care avem atât de multe de învăţat. Primul volum conţine şi un audio-book, iar cel de-al doilea e şi un album foto unic în care oraşul nou se suprapune la propriu peste cel de acum un secol printr-o tehnică folosită în premieră. Ambele volume sunt traduse în maghiară şi în engleză şi pot constitui un cadou perfect: elegant, distins, util. Volumele pot fi personalizate.
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera 2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii 12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius