Judecata particulara

[altmariustotal ortodox]

Judecata particulara urmeaza imediat dupa moartea fiecaruia dintre noi. Aceasta judecata este facuta de Hristos. Avand in vedere ca tot timpul mor oameni, judecata particulara are loc neincetat. Amintim ca pe langa judecata particulara, exista si judecata universala, care va avea loc la sfarsitul chipului acestei lumi.

Judecata particulara este numita provizorie, pentru ca este judecat numai sufletul. Din acest motiv, omul primeste numai o parte din fericire sau suferinta. Ele vor fi depline dupa judecata universala, cand va avea loc si invierea trupurilor. Este important sa mentionam ca dupa judecata particulara nu avem parte de o rasplata sau pedeapsa definitiva, pentru ca omul a savarsit faptele sale impreuna cu trupul. Deci, numai dupa invierea trupului putem vorbi de o fericire sau suferinta definitiva.

Judecata omului imediat dupa moartea acestuia este o judecata provizorie si pentru ca starea celor din iad poate fi schimbata prin rugaciunile Bisericii si prin milostenii. Amintim ca la judecata universala se vor avea in vedere si consecintele faptelor bune sau rele ale fiecaruia dintre noi asupra contemporanilor si urmasilor.

Temeiuri pentru judecata particulara in Sfanta Scriptura:

Sfantul Apostol Pavel ne spune: "Si precum este randuit oamenilor sa moara, iar dupa aceea urmeaza judecata..." (Evrei 9, 27), iar in alt loc: "Caci noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea judecatii lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut in trup, ori bine ori rau" (II Corinteni 5, 10).

In concluzie, afirmam ca dupa moartea omului, sufletul ajunge la judecata particulara a lui Dumnezeu, in urma careia el intra intr-o stare de fericire, pe care o numim rai, sau intr-o stare de nefericire, pe care o numim iad.

"Omul trece in vesnicie cu incarcatura faptelor pe care le-a savirsit in viata vremelnica, bune sau rele, fapte care ii confera, acolo, in rai sau in iad, statutul de fericire sau nefericire intr’un grad mai mare sau mai mic, dupa distanta pe care fiecare si-a pus-o, liber, intre el si voia lui Dumnezeu. Fireste, noi ne rugam, in primul rind si cu mai multa ardoare, pentru cei impovarati de pacate mari si grele, adica pentru cei din iad. Fara sa stim prea multe despre viata de dincolo (in afara de credinta ca ea exista), Biserica admite ca pacatosii din iadul tranzitoriu, de dupa Judecata particulara, vor intra tot ca pacatosi in iadul cel vesnic de dupa Judecata de Apoi. Tot ea insa admite ca, prin rugaciunile celor vii, starea unora ar putea fi imbunatatita pina la iertarea totala si ca acestia, in final, ar putea intra in Imparatia lui Dumnezeu laolalta cu cei drepti. Pentru aceasta insa nu e suficienta si nici eficienta doar rugaciunea noastra. Rugaciunea nu e o punte de comunicare directa intre noi si cei repauzati (asa cum pretind spiritistii!), ci ea se face in Dumnezeu si prin Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, noi Il rugam pe Dumnezeu pentru omul din iad, Dumnezeu ii transmite mesajul si-l intreaba daca, in virtutea libertatii pe care o are si acolo, il accepta sau nu. Daca refuza deschiderea (asa cum o facuse pe pamint), el singur se condamna pe sine la noncomuniune, adica la singuratate perpetua, ceea ce inseamna o izolare nu numai de Dumnezeu, ci chiar de oamenii vecini cu el, pe care si-i simte aproape, dar pe care nu-i poate vedea, asa cum nici ei pe el. Acesta este "intunericul cel mai din afara", de care pomeneste Evanghelia. Daca insa el I se deschide lui Dumnezeu (asa cum nu o facuse pe pamint), atunci rugaciunea noastra ajunge la el si devine eficienta, in sensul ca Dumnezeu il iarta, il scoate din iad si-l ridica in rai, de unde va avea poarta deschisa spre Imparatia plenara”. (IPS Bartolomeu Anania)

Sursa: CrestinOrtodox.ro