Judecata particulară

[Convergențe - Lumina]

Theologica

http://ziarullumina.ro/judecata-particulara-135587.html

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 21 Iulie 2018

După Învăţătura de credinţă a Bisericii noastre, primul lucru ce se întâmplă fiecărui suflet, îndată după moarte, este o judecată. Această judecată care se face cu fiecare suflet în parte se numeşte judecata particulară şi ea se deosebeşte de judecata cea de obşte, sau universală, care se va face cu toţi oamenii, în acelaşi timp, la sfârşitul lumii după învierea trupurilor celor adormiţi.

Prin această judecată particulară se cercetează starea în care iese omul din viaţa pământească; şi dacă această stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, e luat de duhurile rele şi dus la chinuri. Fericirea la care sunt duşi cei găsiţi vrednici este numită „sânul lui Avraam” (Luca 16, 22), sau „rai” (Luca 23, 43), iar chinurile la care sunt supuşi necredincioşii şi păcătoşii se numesc „iad” (Luca 16, 22). Că această judecată şi trimitere a sufletelor la rai sau la iad au loc îndată după moarte, vedem şi din cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos către tâlharul de pe cruce: „Astăzi vei fi împreună cu Mine în rai” (Luca 23, 43), sau din cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Rânduit este oamenilor odată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evr. 9, 27), ca şi din locurile unde se spune că e cuprins de dorinţa de a muri, pentru a petrece cu Domnul (II Cor. 5, 6-8; Filip. 1, 21).

Dintre vechii scriitori bisericeşti care vorbesc despre judecata particulară deosebită de cea de obşte amintim pe Tertulian, care zice: „Sufletul (păcătosului după moarte) cel dintâi trebuie să încerce judecata lui Dumnezeu, ca unul ce a fost pricinuitorul tuturor celor ce le-a făcut, dar el trebuie să aştepte şi trupul său, ca să primească răsplata şi pentru ceea ce a făcut cu ajutorul trupului, care s-a supus poruncilor lui”.

Judecata particulară o face Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care va face şi judecata cea de obşte. „Că Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5, 22). La judecata particulară se vor avea în vedere credinţa omului în Domnul nostru Iisus Hristos (Marcu 16, 16) şi faptele lui bune izvorâte din credinţă (II Cor. 5, 10). Cel ce le are pe acestea va merge la fericire, cel ce nu le are, la nefericire. Totodată, la judecată contează starea cu care se duce omul din această lume. Starea de credinţă şi de iubire faţă de Domnul nostru Iisus Hristos îi aduce omului fericirea, iar starea din care lipsesc acestea îi aduce pierderea raiului.