După 10 ani, la București, Joe Biden a pronunțat public falimentul Revoluțiilor portocalii din Georgia, Ucraina și România. Problema corupției a devenit, în acești ani, în aceste țări, atât de gravă încât vicepreședintele american a trebuit să vorbească, în vizita sa aici mai multe despre corupția din România și din Ucraina decât despre problemele regionale. Preluând exemple încă de pe timpul lui Cuza, prietenii din ambasada americană ai Monicăi Macovei, Laurei Ștefan sau ai lui Ondine Gherguț l-au ajutat pe Joe Biden să înțeleagă, între altele cât de catastrofală a ajuns situația corupției în România, după cele două mandate de președinte ale lui Traian Băsescu.
Din păcate, cu ocazia acestor vizite, nu am aflat răspunsuri la câteva chestiuni importante:
- De ce Polonia este vizitată de președintele american iar România de vicepreședinte. Este vorba de o anumită ierarhie în politica externă americană? Ne amintim, între altele, că Polonia a fost admisă în NATO în 1997 iar România doar în 2004, poziția SUA fiind determinantă.
- De ce, dacă România este un partener atât de important, de aproape 2 ani, SUA nu a trimis un nou ambasador în România? Este util, fără îndoială, dialogul prin reprezentanții serviciilor de informații, dar ei nu pot înlocui un ambasador – ca reprezentant politic al președintelui american.
- De ce nu este eliminat sistemul de vize pentru români, așa cum se întâmplă pentru cele mai multe state europene? Oare “un partener respectat” nu are dreptul la un asemenea tratament? Faptul că democrații dau vina pe republicani, așa cum republicanii dădeau vina pe democrați, nu este decât un joc neconvingător.
- De ce în seara de marți nu s-a organizat un dineu la Cotroceni, cu ocazia vizitei, așa cum era obiceiul, dineu la care puteau să participe și liderii politici importanți? A fost mai interesant ca un lider american important să-și petreacă timpul într-o cofetărie din Lipscani, înconjurat de forțele de ordine? Formula cu expunerea de la Cotroceni, le-a permis liderilor politicidoar să asculte o lecție teoretică despre corupție și despre alternative energetice (gaze de șist?), fără să aibă posibilitatea să-și exprime opiniile. Nu cred că cea mai bună formulă a fost convocarea, în devălmășie, anterioară, a liderilor politici români, la ambasada americană, pentru un briefing realizat de adjunctul asistentului secretarului de stat american.
Și o observație de final: Scena în care Traian Băsescu, se strânge la pieptul vicepreședintelui american, în timp ce acesta se ferește să-l îmbrățișeze, va rămâne antologică. Nu se poate să nu știi că americanii se feresc de gesturi de efuziune în public. Forțarea notei a creat o senzație de penibil.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius