altmarius

cultură şi spiritualitate

Iubirea de arginti sau radacina tuturor relelor

Iubirea de arginti sau radacina tuturor relelor

Patima iubirii de arginți sau de argint constă în ataşamentul faţă de bani şi în dorinţa nefirească de a aduna bunuri materiale.

Sf. Apostol Pavel o numește „rădăcina tuturor relelor”, care s-a făcut celor ce au poftit-o cu înfocare, prilej de rătăcire de la credinţă şi cauza multor dureri (I Tim. 6, 10).

Trei sunt cauzele principale care determină dorinţa de înavuţire: iubirea de plăcere, slava deşartă şi necredinţa, așa cum ne învață Sf. Maxim Mărturisitorul.

În același Duh al Adevărului, grăiește și Sf. Paisie Aghioritul, care vede lăcomia ca fiica iubirii de arginţi. „Banii sunt necesari pentru întreţinerea omului. Mulţi însă pentru bani îşi jertfesc sănătatea, conştiinţa, chiar şi sufletele lor, şi astfel sunt împiedecaţi să urce la cer. În schimb, cel care a gustat cele cereşti le dispreţuieşte cu uşurinţă pe cele pământeşti. Unul ca acesta încetează să mai aibă griji, în timp ce acela care rămâne legat de patima iubirii de arginţi nu va face niciodată rugăciune curată” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 170).

În mod normal, avem nevoie de puţine lucruri şi simple, altfel vom petrece întreaga noastră viaţă purtând grija lucrurilor materiale.

Din acest motiv, Cuviosul Paise ne adresează îndemnul: „Trebuie să ne simplificăm viaţa, căci luxul îl oboseşte pe om. Sunt unii oameni care doresc continuu bunuri materiale. Aleargă după aceea să scoată mai mulţi bani şi astfel îşi înmulţesc şi mai mult neliniştea” (Ibidem, p. 29).

Preabunul Dumnezeu ne dă din belşug bunurile Sale, ca să le împărţim cu cei care au nevoie. Din păcate, de cele mai multe ori, le ţinem pe toate pentru noi înşine. De aceea vom da răspuns pentru nelucrarea noastră înaintea lui Dumnezeu.

„Iubitorul de argint văzând că omul silit de nevoi îi cade la picioare, rugându-l, n-are milă de cel care se înjoseşte atât, şi nu se gândeşte că şi acesta este om, ci se jură şi se blestemă cum că nici el nu are deloc bani” (Sf. Vasile cel Mare, „Scrieri dogmatice şi exegetice”, Edit. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2011, p. 408).

Părintele Paisie mai zicea că, acolo unde este bogăţie materială este şi sărăcie spirituală.

Oamenii zgârciţi, prin lipsa lor de minte, pierd plata milosteniei când ar putea să-l ajute pe cel sărac. De fapt suntem mult prea bogaţi în bunuri materiale, ca să fim creştini adevăraţi.

De aici vine şi „pierzarea duhovnicească” a omului, care ajunge să simtă, tot mai greu, prezenţa lui Dumnezeu şi binefacerile Lui.

„Bucuria cea mai mare o primeşte cineva prin jertfă. Printr-o mică milostenie sau bunătate faţă de semenul nostru, sufletul primeşte o bucurie dumnezeiască pe care nici cel mai mare cardiolog nu poate să i-o dăruiască” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, p. 21).

Iubitorul de arginţi se aseamănă cu un avar, care adună ca să se mândrească în faţa altora. Şi astfel pierde bucuria milosteniei şi răsplata dumnezeiască. În cele din urmă, el se face folositor altora doar după moartea lui.

Sf. Paisie Aghioritul face trimitere, prin cuvânt, până la nivelul vârfului ierarhic, atrăgând atenţia că această patimă îi poate robi şi pe slujitorii altarului: „În cler cei mai mulţi pornesc cu intenţie bună, dar după aceea diavolul îşi începe lucrarea lui, şi vezi că apare nebunia pentru slavă, pentru bani, pentru măriri, şi toate sunt uitate. În timp ce au pornit pentru Hristos, încheie cu lupta pentru aur” (Ibidem, p. 48).

Şi tot ca un avertisment, el mai spunea: „Dacă lucrurile materiale nu se împart aşa cum grăieşte Evanghelia, la sfârşit Dumnezeu va îngădui să fíe împărţite cu sabia” (Ibidem, p. 19).

Sorin Lungu

Vizualizări: 80

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor