altmarius

cultură şi spiritualitate

Istorisiri armene. De la Ararat la Strada Armenească

Istorisiri armene. De la Ararat la Strada Armenească

Între 24 aprilie – 24 mai 2015, la Sala Irina Nicolau, din cadrul Muzeul Țăranului Român, va avea lor o serie de evenimente „Istorisiri armene. De la Ararat la Strada Armenească”.

Cine nu a auzit de Hanul lui Manuc sau de Muzeul Zambaccian, de Ion Vodă cel Viteaz, de Ana Aslan, de Theodor Aman, de Garabet Ibrăileanu, de Spiru Haret, de Mihail Jora, de Anda Călugăreanu, de David Ohanesian sau de Harry Tavitian?

Ce justifică alăturarea lor în aceeași frază? Rădăcinile vechi armenești. 

De la poalele Muntelui Ararat, aflat astăzi pe teritoriul Turciei, până pe „ulița armenească”, prezentă încă spațiul sau doar în memoria afectivă a multor târguri și orașe din România, armenii au bătut drumuri întortocheate, au pătimit și au construit mult.

Biserica Armenească, orașele Gherla și Dumbrăveni, bisericile de piatră ale Sucevei, minunate construcții arhitecturale în orașele Moldovei, ale Transilvaniei, din București, Brăila sau Constanța sunt doar câteva dintre urmele lăsate de prezența armenilor printre noi, atestată încă din vremea formării principatelor românești. Armenii au dat României, de-a lungul timpului, personalități de seamă, și multe dintre ele ne marchează viața publică contemporană. 

Nu mulți ajungem să îi întâlnim și foarte puțini reușim să îi cunoaștem și să înțelegem ce definește comunitățile de armeni din România. Comunități puternice și active, în continuă mișcare, asumându-și plenar o identitate istorică și culturală clară, vie și răspicat afirmată în pofida vicisitudinilor unei istorii puțin îngăduitoare cu această etnie. 

Printre cele mai interesante culturi-diasporă din Europa, îmbinând valorile culturale ale Orientului cu cele ale Occidentului, armenii au dus cu ei, oriunde au ajuns, credința creștină, negoțul, arta țesutului covoarelor, secretul prelucrării pieilor de capră (cordovan), ghiudemul și pastrama, dar și lavashul sau supa de urechiușe. Armenii poartă cu ei și răni deschise de o istorie care le-a fost ostilă și care i-a mânat, secole de-a rândul, să pribegească în lumea largă. 

Cea mai dureroasă dintre ele este genocidul armenilor, primul din istoria contemporană a omenirii, al cărui centenar îl comemorează în acest an, pe 24 aprilie. 
Muzeul Național al Țăranului Român vă propune o incursiune în intimitatea culturală a armenilor de pe teritoriul României, printr-o serie de evenimente subsumate acestei comemorări:

1. Vernisajul expoziției Istorisiri armene. De la Ararat la Strada Armenească, cu participarea fotojurnalistei Andreea Tănase / Sala Irina Nicolau, vineri, 24 aprilie, ora 16.30.
Expoziția va fi deschisă în perioada 24 aprilie – 24 mai 2015, de marți până duminică, orele 10 – 18.

2. Concert: recital al artistului armean Artur Shahnazarian / Studioul Horia Bernea, vineri, 24 aprilie, ora 17.30.
Născut în anul 1958, în Armenia, Artur Shahnazarian este absolvent al Facultății de Compoziție, Dirijat și Muzicologie a Conservatorului de Stat din Erevan și membru în comitetul director al Uniunii Compozitorilor din Armenia. 

A cules numeroase mostre de folclor armean și, cu sprijinul Cultural Renaissance și lucrând cu mai mulți artiști, a înregistrat Fondul de Aur al muzicii monodice populare și bisericești din Armenia (350 de cântece populare, 80 de melodii instrumentale, 80 de cântece bisericești). A susținut concerte-prelegeri în România, Ungaria, SUA, Franța, Germania, Danemarca și Norvegia. 

A publicat multe lucrări științifice despre notația muzicală armenească din perioada medievală – sistemul khaz, culturologie, etnologie, folclor și educație. Printre compozițiile sale muzicale se regăsesc aranjamente muzicale pentru voce, poemul muzical pentru voce Zanghi, compoziții pentru pian și voce, cantata pe motive medievale armenești, ritualul precreștin Navasard pentru orchestră și voce, lucrări pentru pian, muzică corală pe motivele poemului lui Grigor Narekatsi, compoziții pentru orchestră de coarde, cvintetul cu pian, sextetul cu pian, opera-balet David din Sasun, diverse compoziții pentru cor. 

Este unul dintre cei mai buni cunoscători ai vieții și activității lui Komitas (pe numele său laic Șogomon Șogomonian), cleric, etnomuzicolog, compozitor, aranjor și interpret care a trăit între 1869 - 1935 și este considerat îndeobște fondatorul școlii naționale de muzică armeană.

3. Lansarea albumului de fotografie Armenians in Romania. The Stories of the People Close to Us de Andreea Tănase / Clubul Țăranului, vineri, 8 mai, ora 18.

4. Proiecție de film: Armenopolis, suflet armenesc, regizor Florin Kevorkian / Studioul Horia Bernea, vineri, 8 mai, ora 19.

5. Bazar armenesc și expoziția de fotografie Educația armenească occidentală / în curtea interioară, sâmbătă, 16 mai și 23 mai, orele 11 – 18.

6. Atelier de caligrafie armeană pentru copii și tineri / Școala Satului, sâmbătă, 23 mai, ora 11.

7. Proiecție de film: Armenia – The Land of Noah și From Ararat to Europe / Studioul Horia Bernea, sâmbătă, 23 mai, ora 12.

Parteneri:
Uniunea Armenilor din România 
Ambasada Armeniei în România 
Asociația Muzeul Armean
Arhiepiscopia Bisericii Armene în România 
Parohia Armeano-Catolică Gherla

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor