Istoria Palatului Culturii din Târgu Mureș

[Tîrgu Mureș]

ISTORIE

Centenarul aniversat de Palatul Culturii din Tîrgu Mureş este prilej de rememorare şi mulţumire adusă ctitorilor, păstrătorilor şi oamenilor cu suflet mare care au perpetuat spiritul viu al acestui edificiu, şi nu au fost puţini aceştia. Cei 100 de ani care au trecut peste clădire şi oamenii săi, peste comunitatea mureşeană, nu au fost întotdeauna favorabili specificului cultural al Palatului: două războaie mondiale, mai multe regimuri politice, frământări sociale.



Cu toate acestea, impunătoarea clădire a găzduit numeroase şi bogate evenimente în orice epocă şi perioadă am căuta, de parcă furtunile vremelnice din exteriorul zidurilor s-ar fi oprit la intrare, neputincioase în faţa porţilor Palatului.
Ideea edificării unei case de cultură în Tîrgu Mureş a apărut în anul 1907. Primarul oraşului, dr. Bernády György (1864-1938), o personalitate erudită şi ambiţioasă care a susţinut permanent construirea clădirii, a convins Consiliul 
Oraşului să aprobe acest proiect. 

În anul 1909 se finalizează şi cumpărarea terenului adiacent parcelelor deja deţinute de oraş, astfel încât se elaborează şi primele proiecte de execuţie de către cei doi arhitecţi din Budapesta, Komor Marcell şi Jakab Dezső, însărcinaţi cu proiectarea lucrării. Aceştia se asociaseră anterior pentru proiectarea unor clădiri în Transilvania, răspândind astfel stilul secession maghiar în tot Bazinul Carpatic. Prima clădire proiectată în Tîrgu Mureş de către cei doi a fost Primăria oraşului, construită între 1907-1908. Clădirea, actualmente sediul Consiliului Judeţean Mureş şi al Prefecturii, va fi reprodusă şi în Serbia, pentru sediul Primăriei din Subotica, având ca element distinctiv turnul clopotniţei – inspirat din arhitectura Palatului Public din Siena. 
Elementele tradiţionale şi motivele populare ale regiunii sunt armonizate cu stilul secession, această uniune reflectându-se şi în clădirea Palatului Culturii. Iniţial prevăzut a fi construit pe două niveluri, edificiul primeşte un al treilea etaj, la insistenţele aceluiaşi neobosit primar, dr. Bernády György, care identifică necesitatea adăugării de spaţii pentru şcoala de muzică şi pinacotecă – decizie benefică aşa cum a arătat viitorul Conservatorului şi al Filarmonicii – găzduite de Palat. 



Costurile au depăşit cu 100% estimările iniţiale, datorită ridicării unui etaj suplimentar pentru găzduirea Conservatorului şi a Şcolii de arte plastice. Presa locală a caracterizat sarcastic evoluţia urbei şi construcţia clădirii: „Oraşul cu gusturi berlineze care îmbracă costum parizian, poartă coafură londoneză, iar pantofi tocmai din Amsterdam”.  Valoarea finală achitată constructorilor şi celor care au finisat interioarele este de 2.500.000 coroane aur, fapt care a dus la creşterea impozitelor locale cu 200%,  în străduinţa de a acoperi împrumuturile şi dobânzile creditelor contractate în acest scop. Toate aceste eforturi considerabile l-au făcut, în anul 1926, pe primarul Bernády György  să ridice mâinile către cer, mulţumind Atotputernicului că a ajuns să trăiască această mare şi unică zi a vieţii sale, ziua în care a fost achitată prin foaie de vărsământ şi ultima rată către băncile care creditaseră lucrările! Tot el s-a împotrivit categoric ca Palatul Culturii să treacă la Fundaţia Culturală Regală a Regelui Carol al II-lea, deoarece „este un bun de patrimoniu al locuitorilor oraşului”.



Clădirea a fost ridicată în doi ani, o performanţă greu de egalat chiar şi în zilele noastre. Lucrările de construcţie au fost contractate pe capitole principale: fundaţie, zidărie, tâmplărie, canalizare, ventilaţie şi încălzire centrală, iar forţa de muncă a fost recrutată din localitate. Faţada principală este decorată cu patru altoreliefuri turnate în bronz, situate la baza ferestrelor, având ca subiecte legenda Sfintei Elisabeta de Wartburg (operă a lui Franz Liszt), dialogul dintre tată şi fiu (matematicienii Bolyai), Aranka György (secretarul Societăţii Lingvistice Maghiare din Tîrgu Mureş) şi, respectiv, scena Bank-Ban (din opera lui Erkel Ferencz). 



Pe aceeaşi latură a fost realizat un mozaic de mari dimensiuni care reprezintă omagiul adus de către diferitele stări sociale ale oraşului, patriei-mamă – la acea vreme, Ungaria. Sunt reprezentate o femeie în costum naţional românesc, comercianţi în straiele vremii, ostaşi şi dregători, pentru a sublinia contribuţia tuturor la creşterea prestigiului autorităţii omagiate. 

Pe latura mai mică a clădirii, mozaicurile reprezintă alegorii muzicale care se împletesc cu motive vegetale. Nicolae Iorga, descrie emoţionant clădirea: „La Palatul Cultural, zidit cu o îngrijire pioasă, religioasă, din cel mai bun material, toată viaţa ţărănească a secuiului a fost studiată şi stilizată pentru a da un caracter de incontestabilă, nouă, proaspătă frumuseţă. În coloare, în liniile bizare ale ornamentelor, în inspiraţia scenelor de legendă de pe geamuri, pretudindeni e aceeaşi pecete rural-naţională. A trebuit, pentru aşa ceva să fie, o muncă încordată şi un nemăsurat naţionalism. Sunt săli de conferinţe, este o bibliotecă; un Muzeu cuprinde numeroase pânze, între care unele foarte bune - chiar custodele e un tânăr pictor foarte talentat. Un întreg fel de manifestare a unei rase, cum ţări înaintate n-au avut inspiraţia să-l închine vlădirii poporului lor în viaţa poetică a claselor adânci.”

Atât pe faţada secundară, cât şi pe colţurile clădirii sunt inserate balcoane. Cele de pe colţurile clădirii sunt de mici dimensiuni, dar bogat împodobite cu sculpturi reprezentând motive florale şi forme geometrice rectangulare. Balconul de pe faţada principală este fastuos prin varietate şi bogăţia de culori a mozaicului cu teme florale şi a motivelor populare sculptate.



Maestrul Miksa Róth (1865-1944), cel care a realizat atât mozaicurile exterioare, cât şi vitraliile interioare şi majoritatea decoraţiunilor Sălii Oglinzilor, a fost unul dintre cei mai de seamă artişti ai Europei în acest domeniu. A creat vitralii şi mozaicuri pentru clădiri renumite - Palatul Gresham, Muzeul Agriculturiii şi Academia de Muzică din Budapesta, Biserica Catolică din Mariasdorf. Palatul Culturii din Tîrgu Mureş rămâne totuşi cea mai importantă operă a sa, aşa cum o recunosc chiar concetăţenii săi: „În 1910, Róth a creat minunatele ferestre ale Palatului Culturii din Tîrgu Mureş, în România. În Sala Oglinzilor, scene din basmele secuieşti, balade şi legende sunt prezentate în 12 vitralii care ocupă toată lungimea marii săli. Merită să vizitezi Tîrgu Mureş fie şi numai pentru a sta printre aceste creaţii magice şi colorate”. 

Pictorul budapestan Kriesch Aladár, fondatorul Şcolii din Gödöllő, impresionat de bogatele tradiţii descoperite în 1880 în Ţara Călatei, o regiune din Transilvania cuprinzând 40 de localităţi situate între Cluj şi Huedin, îşi adaugă numelui, în anul 1907, titulatura de „Körösfői” – „din Körösfő”, actualmente Izvorul Crişului. Lucrările sale ulterioare, inclusiv picturile Palatului Culturii din Tîrgu Mureş, sunt esenţial influenţate de artizanatul şi motivele populare din regiune.