Ipocrizie

[Aurel Conțu]

îmi beau cafeaua în timp ce aprind lumina în camera cealaltă

cu vedere spre infinit

unde se-aude foșnind ziua

încercând să-mi alung gândul încurcat în mrejele nopții

gustul de rugină și Tequila

din gură

mahmureala instalată în oase

ca plumbul topit

și simt sentimentul acela revigorant

al nepăsării

oricum o iei mereu de la capăt

așezi aceleași piese pe tabla de șah

și faci prima mutare cu inima

rațiunea încă mai doarme din greu

printre monștri

lumea

la fel

e tot acolo

și te așteaptă indiferentă

ca o femeie de moravuri ușoare

pe care n-o mai surprinde nimic

viața vine din urmă cu alte sfidări deșănțate

ingenuă

instanțele împart dreptatea până când te fac praf

și când rezultatul nu mai contează

arareori întrevezi viitorul

prin aburul rafinat al cafelei

dar ție nu-ți mai pasă

nu ai prea multe opțiuni

în afara cafelei

poate doar să-ți aprinzi o țigară…

[AureliaAlbAtros]

Bună dimineața, Aurele! Să ai ziua frumoasă și soarele să nu-ți lipsească din suflet!

Câtă dreptate în poemul tău?!

De multe ori privești uimit la tot ce se întâmplă în jurul tău, chiar de încerci să-ți mai pui întrebarea: De ce, oare? Răspunsul va fi același: Ipocrizia a devenit un fel de mâncare, marea majoritate nu se mai poate lipsi de ea!

De exemplu, eu... am început să observ marțieni în cafeaua de dimineață. :)

Dacă tot îi văd, am început să-i analizez mai cu atenție. Au devenit din ce în ce mai agitați, am impresia că de atâta ipocrizie, își schimbă și culoarea ochilor, mai toți îi au roșii, ce să mai spun de culoarea lor, zilnic și-o schimbă, în dimineața aceasta unii erau verzi, alții cărămiziu... :P

Mă gândesc că de atâta păienjeniș de prin subsoluri au început a se colora diferit când nu le iese pasența.:)

[AureliaAlbAtros]

”ca o femei de moravuri ușoare”, adaugă te rog un e la femeie, e greșeală din tastare, mi se întâmplă și mie când nu apăs tasta cât trebuie :)