Etichete: Învierea.
Publicat la 20 aprilie 2014.
Partea 4 din 4 din seria Capodopere explicate.
Autor: Madeleine F. Stebbins
Traducere: Manuela Oltean
Sursa: Lay Witness Magazin, martie-aprilie 2012
Învierea Domnului
Piero della Francesca s-a născut în 1415 şi a murit exact în ziua în care Columb ajungea în America, 12 octombrie 1492. În vremea sa a fost cunoscut mai mult ca fiind matematician şi savant în ale geometriei, dar astăzi este recunoscut ca unul dintre cei mai mari artişti ai Renaşterii timpurii. Fresca Învierii, pictată prin 1460, se află pe peretele actualului Muzeu Civic din Sansepolcro, Toscana.
De la început se observă că experienţa sa în geometrie i-a influenţat şi interesul pentru perspectivă. În fundal, în partea stângă, vedem vegetaţie moartă, un peisaj arid, pe când în partea dreaptă natura este înfloritoare. Acest aspect simbolizează lumea înainte şi după Înviere. Actul răscumpărării a fost făcut, o nouă lumină răsare, pământul este transformat. În prim plan, sprijiniţi de marginea unui sarcofag, se află gardienii adormiţi, inerţi, netreziţi încă de prezenţa lui Dumnezeu, doi dintre ei orbiţi de lumina divină. Soldatul în haine maro din centru stânga se pare a fi un autoportret al artistului. Contrastul între amorţeala gărzilor şi figura plină de viaţă a lui Cristos este uimitor şi exprimă forţa cu care Cristos a învins moartea.
Culoarea hainei lui Isus nu mai este purpuriul suferinţei, al martiriului Său, ci este o culoare roz caldă, culoarea liturgică a bucuriei. Rana din coasta Sa este încă deschisă, sângele Său curge pentru toată veşnicia pentru mântuirea noastră. Printr-o pedagogie divină, Biserica ne arată în decursul anului liturgic diferite feţe ale lui Cristos, deoarece noi, ca fiinţe umane, nu putem percepe totalitatea lui Cristos, şi drept urmare ne sunt prezentate pe rând diferitele Sale ipostaze. De exemplu: Pruncul Isus, Cristos Bunul Păstor, Milostivirea Divină, Servitorul care suferă şi aşa mai departe. Ceea ce vedem aici este imaginea lui Cristos Kyrios, Cristos Domnul, în toată puterea Sa supranaturală, Victor Rex, cu putere stăpânitoare asupra vieţii şi a morţii.
El, cel care cu câteva ore înainte era “vierme şi nu om” (Psalmul 22,6), plin de răni şi sânge, zdrobit până la moarte, răsare din mormânt ca un atlet, având mormântul sub picior. Spre deosebire de alte lucrări care reprezintă Învierea Domnului şi care înfăţişează trupul supranatural glorificat al lui Cristos, Piero della Francesca ni-l prezintă ca pe un erou cuceritor, articulând puterea sa infinită. El are o maiestate deosebită, care ne impune să îngenunchem.
Dar înţelegerea faptului că acest Dumnezeu glorios este şi iubitor şi iertător e ceea ce de secole ne face pe noi oamenii să îi dăm totul lui Cristos. Prin fresca lui Piero della Francesca înţelegem mai bine o rugăciune veche şi familiară nouă:
Ágios o Theos, Ágios íschyros,
Ágios athánatos, eléison imas.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare
Sfinte Fără-de-moarte, îndură-Te spre noi.
Ceva în această frescă este cutremurător. Suntem copleşiţi de prezenţa lui Cristos şi suntem împinşi în sus de forţa cu care părăseşte mormântul, exact în centru, având în mână steagul gloriei, crucea Învierii, Vexilla regis, pe care o înălţă. Este ca o flacără, ca o victorie finală. Deşi avem impresia că am auzi sunete de trompete, atmosfera este totuşi încremenită.
Aureola Sa este ca o coroană luminoasă, ochii Săi văd, privirea Sa este pătrunzătoare. Faţa Sa are o înfăţişare hieratică, similară icoanelor. Este cel Sfânt, care stă în faţa noastră “ca un mire… ca un uriaş care aleargă drumul lui” (Psalmul 19,5-6).
Resurrexit sicut dixit! Alleluia.
A înviat precum a spus! Aleluia.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius